panseuri duneene

zgâriaţi crusta unui liberal şi veţi da peste un artistocrat camuflat.

*
ei spun că doresc securitatea şi linştea, starea de lucruri pe care o numesc pace. dar chiar în vreme ce susţin asta, seamănă germenii dezordinii şi ai violenţei. iar dacă li se-ntâmplă să obţină mult trâmbiţata lor siguranţă tihnită, se zbat în ea ca peştele pe uscat, găsind-o cumplit de plictisitoare.

*
legea îşi edifică propria structură de putere, creând noi prejudicii, noi nedereptăţi.

*
monarhiile prezintă câteva lucruri bune, pe lângă însuşirile lor de primă atracţie. ele pot să reducă mărimea şi caracterul parazitar al birocraţiei administrative. pot să accelereze deciziile atunci când e necesar. şi răspund unei străvechi nevoi umane de ierarhie părintească (sau tribaşă, sau feudală) în cadrul căreia fiecare îşi ştie locul. este într-adevăr important să-şi cunoşti locu, chiar dacă nu e decât provizoriu.

*
cei mai buni profeţi sunt aceia care ştiu să te conducă până în faţa perdelei, pentru a te lăsa să priveşti singur de după ea.

frank herbert, împăratul-zeu al dunei, editura nemira, bucureşti, 1994, traducere ion doru brana