somnambulii. o trilogie

hermann broch este unul dintre cei patru mari întemieietori ai romanului total, alături de proust, joyce, musil, la care se adaugă kafka, cu poza lui unică.

iar dacă moartea lui virgiliu e citită de împătimiţii romanului secolului xx, trilogia romanescă somnambulii e uitată. tocmai pentru că ea încearcă să fie o formă de gândire a lumii occidentale.

primul roman
1888. pasenow sau romantismul
ei bine, acesta nu e un roman care să poată fi citit în metrou. sau publicat de adevărul. nu e deloc romantic. sau e numai o rămăşiţă.
romanul seamănă puţin cu marşul lui radetzky: un tată, un fiu ofiţer stau în centrul romanului. apoi mai sunt o amantă, un prieten mefistofelic şi o viitoare soţie. cam atât. dueluri verbale, întâlniri, berlin, meditaţii. dar în jur, broch creează o lume. chiar romantică, dacă romantic e cineva care trăieşte cu o mică parte a fiinţei în epoca ei, iar cea mai mare parte se află undeva, în altă parte, poate pe o altă planetă sau într-un alt timp sau poate chiar în copilărie. (p.72)

chiar şi tatăl, înnebunit de moartea celuilalt fiu, e şi el un romantic, chiar dacă nebun, căci raţionamentele lui sunt explicabile în durerea paternă.
romantism e şi să-ţi închipui scenarii şi să ai viziuni în temeiul cărora să iei hotărâri. să crezi în Dumnezeu şi în dihotomiile credinţei, în răutatea lumii şi în întunecimile ei, în "lumea din spatele oglinzii”.
cum spuneam, e vorba despre rămăşiţele romantismului. căci pasenow alege până la urmă datoria, ca singura cale spre salvare.

iar Dumnezeu nu face decât să sune un clopoţel la o panoramă cu pasaje indiene.

scena cea mai tare este cea finală, a noptii nunţii. ceea ce aşteptam să se întâmple nu se întâmplă. pasenow se-aşează în patul nupţial alături de femeia pe care nu o iubeşte şi-şi aranjează tunica – puţin în neorânduială. şedeau nemişcaţi unul lângă altul şi priveau plafonul camerei, pe care se desenau dâre de lumină gălbuie prin deschizătura jaluzelelor, semănând cu coastele unui schelet.

ce poate fi mai absurd? dar, de fapt, acceptând „povara” uniformei, pasenow alege absurdul abstinenţei, să gândească, să ghicească dârele de-afară. alege să aţipească decât să fută.

pentru că nu e realitate, ci artă. cu toate acestea, după vreun an şi jumătate avură primul copil. se întâmplase pur şi simplu. (p.146)

şi urmează al doilea roman al trilogiei. după 15 ani. aici.

hermann broch, somnambulii, editura univers, bucureşti, 2000, traducere de mircea ivănescu, 146 p
coperta de done stan