trenuri cu prioritate

ce sunt cehii? nişte puşlamale care râd. (p.329)

unii consideră filmul lui jiří menzel făcut după această nuvelă că e unul dintre cele mai bune filme europene ever. oricum, un film care va rămâne în istoria cinematografiei mondiale. cât despre autorul ei, la fel, este din ăia mari, m-a impesionat romanul său, l-am servit pe regele angliei.

cât despre această nuvelă, e minunată!

ea începe cu războiul, mai precis cu un fapt divers, prăbuşirea unui avion nemţesc într-un orăşel. m-am întrebat ce caută aici avionul, pentru că n-are legătură deloc cu ce se va-ntâmpla dup-aceea. neglijasem un lucru: nu avionul era important, ci locuitorii care s-au înghesuit să-l demonteze şi să-l fure bucată cu bucată. vrea autorul să arate furtul? nu, ci mobilizarea generală contra duşmanului. pentru că, de pildă, tatăl eroului e colecţionar de fier vechi. (iar bunicul, vrând să hipnotizeze soldaţii nemţi din primul tanc invadator, sfârşeşte cu capul prins între şenile.)

miloš hrma are 22 de ani şi-i elev la calea ferată. şi-a tăiat deja venele de ruşine că nu i s-a sculat când era cu prietena. îi mai sunt în jur un şef de gară cu crize morale acute, ce creşte porumbei. şi un impiegat don juan căruia-i place să ştampileze poponeţele femeilor (vezi clipul de mai jos din film).

ei, şi lui miloš hrma i-e milă de iezi, vrea să se sinucidă, dar nu ezită să arunce-n aer un tren "cu prioritate" nemţesc. apoi să rănească mortal un neamţ care se zvârcoleşte şi tot strigă
- mutti! mutti!

zăpada încetă să mai cadă, o lună minunată umplu cerul, de jur-împrejur în cristalele de gheaţă ticăiau secundare colorate, la gâtul ostaşului răsărise un lănţişor de argint şi pe lănţişor ceva de care se prinse cu amândouă mâinile strigând din răsputeri:
- mutti! mutti!
i-am pus ţeava puştii în ochi şi am apăsat pe trăgaci. după asta tăcu. picioarele ăşi încetiniră mişcarea şi se opriră. stau pe el şi simt cum îi pătrunde în trup liniştea, cum se opreşte ca într-o maşină care s-a stricat. curge sângele din mine şi murdăresc hainele ostaşului. (p.361)

2 oameni care pe timp de pace se pot întâni şi sporovăi, în război se omoară unul pe altul.

iată un prim feedback din partea cititor despre această nuvelă:
cei de la căile ferate ar trebui să te dea în judecată sau să te omoare cu pietre , fiindcă, după tine, vită, tâmpită, la calea ferată nu se ocupau decât cu perversiuni pe canapeaua superiorului.

bohumil hrabal, toba spartă (povestiri), editura univers, bucureşti, 1971, traducere de corneliu barborică, 411 pagini
coperta ileana dăscăliţa