platonov-ul lui mihalkov

piesă netereminată pentru pianină mecanică

v-am spus că nu-mi place deloc tarkovski (în afară de andrei rubliov)? în schimb, mă-nnebunesc după nikita mihalkov, al cărui film de 33 de ani, piesă neterminată pentru pianină mecanică - l-am revăzut ieri.

poate şi pentru că are la bază piesa fără titlu (platonov) - neterminată - a lui cehov. spun are la bază, pentru că viziunea regizorală este diferită de cea a lui cehov.
dacă cehov era profund şi tragic, mihalkov e aici burlesc. scena în care doctorul refuză cu cinism să meargă la o bolnavă ca să nu piardă petrecerea, refuz urmat de furia învăţătorului n-are nici o finalitate - se transformă imediat în comedie ieftină. la fel, furia de la sfârşit (vezi secvenţa de mai jos) a lui platonov.

prin felurite planuri şi cadre, jocuri de lumini şi umbre, teatru în film, poveste în poveste, regizorul ne scapă de plictiseala vorbăriei fără sens a personajelor plictisite.

vorbim, mâncăm, dormim şi iar dormim. şi o facem cu conştiinţa împăcată. avem pretenţii europene, dar dezvoltarea e asiatică, spune platonov.

acum ştiu şi sunt sigur: e de ajuns să trădezi o singură dată ce-ai iubit, ce-ai crezut, şi nu vei mai scăpa toată viaţa de lanţul minciunilor şi al trădărilor.

aş putea să fac analize, referinţe livreşti la cehov sau lermontov, picturale, la şişkin sau levitan, nietzscheene, despre apolinic şi dionisiac, dar eu zic c-ar fi mai bine să vedem filmul şi să ne bucurăm de el. o bijuterie cinematografică!