4 august 2010

adrenergic vorbind,...

...există mai multe spaţii/dimensiuni ce pornesc din cel unic real. în aceste spaţii se ajunge cu ajutorul creierelor spaţioforilor - nişte oameni-monştri închişi în nişte cuve care-şi oferă sistemul nervos. cam acesta este instrumentarul tehnic inventat de sebastian a. corn pentru această nuvelă de aventuri, adrenergic.

personajul tamerlan banks - de ce tamerlan şi de ce banks e de aflat - este hipster-ul cărţii - are 2 gagici în acelaşi timp şi e îndrăgostit de prietena rivalului. se droghează cu aleuxyl şi e specialist în călătorii spaţiale neuronale. vrea să tragă clapa industriaşilor lumii şi se împrieteneşte cu "rezistenţa" din underground. de asemenea, colaborează cu turboskellii - fiinţe virtuale ce populează spaţiile despre care vorbim.
aşa că tamerlan porneşte în aventura vieţii sale reale/virtuale/hiperreale.

111 pagini de urmăriri, jocuri de putere, surprize - un univers surpinzător pentru sefeul nostalgico-fantastic de la noi. cyberpunk ar spune unii, doar science-fiction foarte bun aş spune eu. o lectură plină de adrenalină - (adr)energică - o esenţă tare de sefe românesc excelent, ce confirmă aşteptările mele de cititor (amator) de sefe.

o lectură mult mai bună chiar decât multe lecturi străine sefe.
şi-un final neaşteptat.

sebastian a. corn, andrenergic, editura millenium press, satu mare, 2009, 111 pagini
coperta de vlad mihai botta

blogul autorului aici.

postare apărută şi aici.

4 comentarii:

  1. impricinatul de corn8 august 2010, 12:17

    oh... mersi infinit, dragos!:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte curios!
    În ”Adrenergic”(publicată pentru prima dată ca nuvelă, în 1994), Sebastian A. Corn imaginează ”spațioforii”, mutanți umani ținuți în cuve, într-o stare somatică specială, pentru a-și oferi spre exploatare-explorare,în continuum-ul spațio-temporal infinit, capacitățile lor unice ”psi”.
    În ”Minority report”, filmul din 2002 al lui S.Spielberg, cu T.Cruise și cu Max von Sydow, existau ”pre-cogii”, mutanți umani plutind în aceleași cuve, pline cu un fel de lichid(amniotic?), într-o stare de transă perpetuă, cvasi-vegetativă, conectați împreună fiind, la propriu, la timpul viitor.
    Iar filmul are la bază scrierea omonimă a lui Ph.K.Dick, apărută în 1956!
    Fiind vorba nu de un amănunt insignifiant, ci chiar de un motiv livresc central, se pune, firește, întrebarea: cine pe cine imită?
    Dinu D. Nica

    RăspundețiȘtergere
  3. @Dinu D. Nica - e vorba de o preluare a unei idei. acuma nu putem spune ca toate subiectele de amor imita romeo si julieta.
    asa ca, daca motivul/tema e folosit/a fertil, ca mijloc, si nu ca scop, nu mai are importanta cine pe cine imită.
    ca tot vorbeam de faust.

    RăspundețiȘtergere
  4. Aveți dreptate, în principiu - și strict în ceea ce privește literatura main-stream.
    Cât privește S.F.-ul, ca literatură de nișă, originalitatea unui autor nu constă numai în stil(exemplul suprem, F. Herbert,la polul opus, fără stil, patriarhul Asimov), sau în teme, ci și în găselnițe, invenții și ”jucărioare” personale, care, nu-i așa?, nu se prea împrumută.
    Bine, există și excepții clasice(Mașina timpului a trecut bine-mersi, de la bătrânul Wells, la ”n” alți autori, anglo-saxoni sau nu).
    Pe de altă parte, remarca mea inițială, despre ”mimesis”, nu s-a vrut a fi acuzatoare ori peiorativă, fiind doar o simplă și benignă dubitație!
    Dinu D. Nica

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...