21 decembrie 2010

aproape 1 milion de euro. poveste cu morală

povestea:
a fost odată un loc special. o casă albă pe care oamenii au închinat-o scrisului. se ştie că scrisul nu mai e cinstit ca odinioară printre oameni, aşa că locul a rămas mai puţin vizitat dar, datorită unor oameni inimoşi, nu s-a ales încă praful.

dar cârmuitorii oraşului s-au gândit între timp că e vremea să cinstească locul şi, chiar şi pe timpurile-acestea de penurie, au dăruit acestor oameni inimoşi un buget de 4 118 000 lei, adică 957 674 euro.  adică aproape 1 milion de euro. e mult, e puţin nu ştiu. dar ia să vizităm locul, ce găsim?

ceva plasme, un p.o.s. cu muzică de alifantis, un joben şi nişte mănuşi, dar nici un document original, deloc manuscrise, ioc ediţii originale, doar xeroxuri în nişte sertare din pal. jumate de milion s-au dus pe salarii. s-a bucurat cineva de vreun eveniment în acest locaş aproape milionar? ştie cineva despre vreun eveniment deosebit desfăşurat aici?
a, nu v-am spus unde e locul? la muzeul literaturii române!

morala:
e-adevărat, s-au gândit inimoşii la o secţiune de manifestări culturale, chiar şi la un profil pe facebook, dar pentru 1 milion de euro mie mi se pare tare puţin.

cum ştim şi cum am mai scris şi aici, managementul proiectelor culturale româneşti e de tot căcatul, făcut dacă nu de moşi comunişti care habar n-au ce-i ăla un proiect, atunci de nulităţi care trebuie să mănânce şi ei o pâine. degeaba. cu banii mei. inimoşii noştri unde or intra? encore une fois, huo!

eu aş desfiinţa astfel de locuri şi aş face ceva practic, de pildă o bibliotecă deschisă pe timpul nopţii pentru studenţi insomniaci.

5 comentarii:

  1. la cati bani se cheltuie aiurea la noi in tara chiar nu mai conteaza asa ceva, trist este ca desi comunismul nu mai exista la noi in tara regulile dupa care se ghidau inca se mai folosesc la noi.

    RăspundețiȘtergere
  2. deci n-am exagerat, Razvan avea dreptate :)) stai sa-l vezi p-ala de la USR, bonus mai vor acum, dupa cum ai aflat, sa ia 2% de pe fiecare carte, timbrul ala de genul citit = viciu

    RăspundețiȘtergere
  3. aici Dragos cred ca exagerezi. in ultimele 6 luni cel putin s/au organizat la MNLT niste evenimente de foarte buna calitate. de exemplu conferintele MNLR unde au sustinut prelegeri publice impresionante Basarab Nicolescu, Matei Visniec, Solomon Marcus, David Esrig... s-a organizat si chiar prima dezbatere consistenta, conceptuala despre Grupul Aktionsgruppe Banat din care a facut parte Herta Muller. Plus multe, foarte multe lecturi publice de poezie (platite, si cu autori tineri si cu autori maturi, ceea ce putine institutii publice de cultura au mai facut n ultimii ani). iar pe salarii ce sa zic, nu inteleg cum s-au juma de milion de euro pe ele cand PR/ul de acolo are 600 de lei (full time atentie!). nici un angajat din cate stiu nu depaseste ca venit 1000 de lei pe luna, poate doar directorul. si stiu ca sunt subiectiva, dar initiativa Targului de poezie de asta vara le-a apartinut, asa ca nu cred ca putem vorbi de lipsa de initiativa si rea intentie..
    iarasi cred ca minimalizezi foarte mult expozitiile. spui ca au doar xeroxuri si lipsesc manuscrisele ceea ce nu e adevarat. o data la doua saptamani expozitia din sala Rotonda se schimba si se afiseaza numai originale (volume, poze, obiecte). din cate am inteles insa expozitia mare (cea de la etaj) este in reconfigurare, avand in vedere ca si ei au un proces cu retrocerea cladirii (plus ca nu exista spatiu pentru expunerea tuturor documentelor de valoare pe care Muzeul le detine).
    argumentele tale privind slaba profesionalizare in domeniul managementului de proiecte culturale stau in picioare, insa trebuie sa nuantam, nu sa aruncam cu piatra si apoi sa intoarcem spatele

    RăspundețiȘtergere
  4. @miruna vlada - se pare ca am gresit, iar lipsa informatiilor nu ma scuza.
    insa ma gandesc ca ar trebui sa faca mai mult ca evenimentele sa fie anuntate pe mai multe cai, astfel incat sa ajunga si la "vulg", macar cel interesat de literatura. altfel raman pentru un cerc inchis, al scriitorilor, useristilor etc., fara nici un feedback.
    m-ar bucura ca lucrurile sa stea cum zici, ba chiar sa sa imbunatateasca.

    RăspundețiȘtergere
  5. da, e nevoie de mai multa vizibilitate, asta cu siguranta. site-ul anunta evenimentele, iar daca MNLR pe google vei vedea ca multe comunicate de presa apar pe o gramada de site-uri. plus ca pagina de Facebook, cu cateva mii de sustinatori, cred ca functioneaza in ultimele 3 luni ca un bun comunicator. eu am incercat sa ii ajut lunile astea (pro bono!!), din pacate din ianuarie nu mai am timp. sper sa realizeze cat de important e publicul tanar pentru o institutie de cultura si sa se mai profesionalizeze.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...