sodom de păcate

avui norocul - mulţumesc autorului pentru-o-aşa onoare - să citesc viaţa lui kostas venetis prospăt scoasă de sub teascurile tipografiei, viaţă scoasă şi ea proaspăt de sub teascurile poeziei.

acesta e un roman în sensul antic al cuvântului, pasionant, de viţă veche, printr-însul curge seva lui bocaccio, a lui mateiu, chiar a lui filimon. o carte de-un gen ce cam lipseşte din cultura română - roman de epocă modernă, de revoluţie, de război,  thriller, erotism, perversiuni, istorie, ocultism, dar mai ales de aventuri - toate acestea strânse ca un cerc în jurul unui om de hârtie: kostas venetis.
o carte în stare să tragă pe tineri din faţa calculatorului. 

cartea e din stirpea "răilor" decadenţi, iar dacă nu vă veţi oripila de acuplările curlangistice ale eroului (deh, grec din stirpea lui ahile), veţi găsi zeci de poveşti (până şi poveştile se bagă dezmăţat una într-alta) delicioase, îngr(eţ)oşate care mai de care de patimi.

Dumnezeu ne alcătuieşte pe unii drepţi, iar pe alţii strâmbi şi schimonosiţi. dar cum ar ieşi la lumină dreptatea dacă n-ar exista nedreptatea şi cum s-ar putea recunoaşte cele frumoase altminteri decât prin felul în care se deosebesc de cele schimonosite? de mic copil, eu, kostas venetis, m-am cunoscut strâmb şi strâmb am rămas până la bătrâneţe. oamenii n-au putut să mă îndrepte nici cu binele, nici cu răul. şi cum ar fi putut să o facă dacă - aşa cum scrie în cartea eccleziastului - numai Dumnezeu poate să îndrepte cele strâmbate de Dumnezeu? (p.14)

kostas venetis este un tip drăcesc de frumos, dar cam prost şi nu reuşeşte nicicum să-şi înfrâneze apucăturile, aşa că se lasă-n voia lor dedîndu-se la cele mai revoltătoare vicii: de la simple trufii, de la apucături homosexuale, de la perversităţi până la schingiuiri şi omoruri à la manière de sade. căci viaţa îl va duce prin tot felul de locuri: grecia, istanbul, bucureşti, paris, viena, veneţia, printre tot felul de oameni, implicându-l în tot felul de isprăvi - toate acestea pictate pe un şevalet mistic, care impresionează din când în când cu continenţă religioasă:

să nu crezi că vreau să mă fudulesc cu păcatele mele, căci păcatele - ca şi faptele bune - vin de la Dumnezeu, iar noi nu suntem decât uneltele Sale, cu care El săvârşeşte răul şi binele, după o judecată de nepătruns pentru minţile omeneşti, măsura binelui şi a răului priveşte doar judecata oamenilor, pentru judecata lui Dumnezeu nu există nici o măsură. (p.67)

crima, ca şi sfinţenia, poate să ducă la mântuire, căci cine îşi pune în joc sufeltul pentru alţii îl câştigă, iar cel ce vrea să-şi păstreze sufletul pentru sine îl pierde. (p.280)

iadul e rânduit după chipul unei latrine năclăite de cufureală, unde soiurile de căcaţi, pe care le zlobod păcătoşii neîncetat, mărturisesc, prin duhoare, tărie şi alcătuire, despre păcatul care i-a dus la pierzanie. căcatul zgârciţilor e negru şi uscăţiv, pute a rânză beteagă şi mortăciune, invidioşii fac căcăreze mărunte şi tari, vrâstate cu verde, din pricina fierii; mânioşii se cacă cu sânge, slăbăzind vânturi năpraznice, cu duhoare de zalhana, iar scârna cea galbenă a curvarilor e molcuţă ca o pricină de femeie şi pute a malahie stricată... (p.168-169)

există un personaj, dascălul iorgu, care cu nasul adulmecă până şi mirosurile sufletului. şi eu am desluşit cu "nasul" livresc parfumurile dulcege ale trecutului, scuturate bine de scriitor până la ultima miroznă. cuvinte alese corcite cu arhaisme şi regionalisme, trec prin faţa ochilor cu repeziciune, zugrăvind viaţa, pe alocuri neverosimilă, dar peste tot pasionantă, a eroului păcătos. cuvinte şi metafore fetiş ca molcuţ, suflet de floare, surâs unsuros, pofte boşorogoase, ocnaş al rachiului, gheţuş pe şira spinării, pulpe albe ca aluatul de cozonac te fac să mergi mai departe, să cauţi altele. şi salvă domnului, găseşti câte şi mai câte! dar parcă ce scriu începe să semene cu un comentariu literar de liceu, aşa că mă opresc aci.

după ce carnea putrezeşte în adâncul pământului, iar sufletul se reîntrupează în alt corp rămâne povestea. aşa că tu trebuie să pui totul pe hârtie, fără să schimbi nimic şi fără să adaugi ceva de la tine, dar mai ales fără să-ţi baţi capul dacă cele povestite sunt adevărate sau nu, căci faptele noastre şi închipuirea noastră sunt una, devreme ce vin deopotrivă prin spirit. (p.93)

o carte bună şi un deliciu livresc!

octavian soviany, viaţa lui kostas venetis, editura cartea românească, bucureşti, 2011, 412 pagini

coperta de radu răileanu

blogul autorului aici iar un filmuleţ cu acesta, via boomlit în continuare: