managementul proiectelor culturale româneşti

de când sunt în bucureşti, îmi place să particip la evenimente culturale, mai ales la lansări de carte, festivaluri, dezbateri, lecturi publice - organizate de edituri, fundaţii sau persoane fizice. ca participant - uneori am fost în postura ingrată de moderator - nu am putut face abstracţie de activitatea mea profesională - consultant şi trainer într-o firmă de prestări servicii.

sunt două domenii diferite:
- dacă în business, evenimentele costă şi sunt îndreptate către participant/client/beneficiar, deci se caută profesionişti care să aibă rezultate excelente
- în cultură nu există un interes (rezultate), ci doar dorinţa de a face evenimentul şi atât. nu contează cine participă, cu ce anume pleacă participanţii, cât de profesionişti sunt organizatorii, singurul scop al evenimentului este evenimentul însuşi - pentru că aşa "se face", pentru că nu trebuie să rămânem mai prejos, pentru că am mai făcut, pentru că nu trebuie să cheltuim prea mulţi bani - cultura e săracă.

în ceea ce înseamnă proiectele culturale, sunt puţini specialişti (project manageri). dacă în industria muzicală - unde e vorba de mulţi bani - găseşti specialişti, în ceea ce priveşte alte domenii culturale - literatură / edituri, pictură / sculptură, tabere de vară, festivaluri de poezie etc. - specialiştii (încă) nu există. în dulcele stil ceauşisto-diletantistic, scriitorii sau editorii, criticii literari sau pictorii se pricep şi la evenimente. ce mare lucru? doar evenimentele sunt pentru cei aleşi, nu pentru poporul vulg, acesta să fie mulţumit că aceste evenimente există, că au ocazia de a-l vedea pe marele X, iar dacă vreun blogăr îndrăzneşte să scrie vreo impresie proastă despre, atunci el nu ştie, nu înţelege ce eforturi a presupus evenimentul - timp, bani, nervi etc.
I don't give a shit!

uimitor, în cultură se întâmplă la fel ca-n politică. majoritatea habar n-are să administreze un proiect. există elite închise, care se ceartă-ntre ei pentru a se împăca mai apoi şi a discuta aceleaşi teme "profunde", metafizice ca: valoare, posteritate, canon, elită, noi versus ăilalţi, ermetism, premii-ntre noi. alte subiecte venite din afară, preocupări, păreri sau impresii de la alţii nu prezintă interes. nu suntem cu toţii oameni, egalitatea nu-i pentru căţei, nu, nu învăţăm cu toţii unii de la celalţi, chiar nu vorbim aceeaşi limbă, doar "ne despart nişte lecturi".

am participat la puţine evenimente reuşite: filb, care s-a îmbunătăţit faţă de ediţia trecută, ringul de vorbe care încearcă ceva nou, dar care mai are de lucru, o lansare de acum câţiva ani a cărţii lui grunberg, cam atât îmi vine-n minte ca exemple pozitive...

sper că noile generaţii de oameni de cultură/organizatori de evenimente (de exemplu, tinerii care acum lucrează pentru ong-uri) îşi vor schimba puţin mentalitatea de a ieşi din găşti şi dintr-o perspectivă îngustă şi se vor îndrepta spre alte perspective de a face un eveniment - spre public. după rezultate, nu cred că vreun organizator de eveniment cultural se întreabă dinainte cu ce va pleca participantul de la eveniment? aproape toţi - e ipoteza mea - se gândesc doar că trebuie să facă şi evenimentul ăsta şi-l vor face cumva. ei bine, acest cumva e, cele mai multe cazuri, de rahat.

iar dacă în business, feedback-ul negativ înseamnă îndreptare, că altfel are miros de faliment, în cultură, acesta nu înseamnă pur şi simplu nimic.