(de ziua naşterii scriitorului)
cehov are o povestire în care un gest spontan şi de bun simţ ratat strică o viaţă - nu, nu e vorba despre vreun omor, ci despre un conformism banal:
povestirea
o pereche de însurăţei se întoarce de la biserică în ziua de paşte. a sfinţit cozonacul pe care urmează să-l împartă celorlalţi acasă, la conac. sunt veseli pentru că e primul paşte după căsătorie. iată că din brişcă, văd un cazac bolind pe marginea drumului. acesta le cere puţin cozonac. bărbatul vrea să-i dea, nu şi nevasta:
o pereche de însurăţei se întoarce de la biserică în ziua de paşte. a sfinţit cozonacul pe care urmează să-l împartă celorlalţi acasă, la conac. sunt veseli pentru că e primul paşte după căsătorie. iată că din brişcă, văd un cazac bolind pe marginea drumului. acesta le cere puţin cozonac. bărbatul vrea să-i dea, nu şi nevasta:
- nu-l dau! trebuie să ţii rânduiala. doar nu-i franzelă, e cozonac sfinţit şi-i păcat să-l tai aşa, fără rost.
iaca, nu mă lasă nevasta, zice mul şi cei doi pleacă. ajuns acasă, nimic nu-i mai prieşte. nu mai simte sărbătoarea. îl tot mustră părerea de rău după omenie. mila. se întoarce, dar nu mai găseşte cazacul. face reproşuri nevestei, aceasta îşi iese din pepeni şi el o vede brusc rea, neomenoasă şi proastă. se ceartă.
omul merge apoi să se-mbete, se ceartă iar. urmează alte beţii şi alte certuri. începe prăbuşirea, năruirea. cehov încheie:
toate belelele astea, ticea el, îi căzuseră pe cap, din pricină că nevastă-sa era o femeie rea şi proastă, şi că Dumnezeu se supărase pe amândoi... de atunci, de când cu cazacul cel bolnav. se îmbăta din ce în ce mai des. când era beat, stătea acasă şi făcea scandal, iar când era treaz umbla prin stepă, şi aştepta să-i iasă cazacul în cale... (p.681)
întrebarea
întrebarea mea nu-i priveşte pe cei doi tineri însurăţei, pe bărbatul scrupulos sau pe femeia obtuză, ci este acasta: câţi dintre noi vom fi fiind în viaţa noastră cazaci?
a.p. cehov, cazacul, în opere, vol. 3 (un roman cu un contrabas, fericirea şi alte povestiri), editura univers, 1989, p. 677-681, traducere de otilia cazimir şi nicolae guma
Oare de ce nu am vazut nici un comentariu?Nimeni nu vrea sa recunoasca daca a fost sau nu cazac?sau macar mireasa obtuza sau sotul milos si bantuit de remuscari de care nu el era de vina...Exista multe femei care, nu neaparat intr-o situatie ca asta, dar in altele la alt nivel, se poarat la fel...Eu seman mai degraba cu cazacul, am mai des victima care incaseza in tacere si nu cere despagubiri morale.
RăspundețiȘtergereCred că fiecare dintre noi a avut cel puţin un moment în viaţă când a cerut ceva (materal sau spiritual) cu ardoare şi nu a primit. Toţi suntem mai mult sau mai puţin cazaci!
RăspundețiȘtergereBuna ziua tuturor trecatorilor!
RăspundețiȘtergereCred ca viaţa ne este astfel rânduită încât suntem, pe rând, şi cazacul de joc, cu mâna întinsă, şi însurăţeii din trăsură, cu mâna închisă...
Să nu neglijăm forţa conştiinţei sau a subconştientului, care ne poate roade până la distrugere. Umanul din noi îşi cere drepturile: a dărui, a cere, a primi etc.
Inspirată postare !
RăspundețiȘtergereMă împart între două ipostaze : a fi cazac și a mă preface că sunt un bătrân familist. :)