patriciu, hoţul care strigă „hoţii"

articolul din "adevărul" lui dinu patriciu, la care a răspuns andrei pleşu, ar fi fost de ignorat.
însă nu pot să nu mă scandalizez că, într-o ţară pretins democratică, un oligarh politic cu dosar la dna şi experienţă de arestat dă lecţii de morală şi conştiinţă, făcând mişto - îl şi văd pe fotoliu pe spate, cu trabuc - de un fin intelectual cum e gabriel liiceanu. cum el însuşi spune, trebuie să-l deosebeşti pe hoţul care strigă „hoţii".

eu îl deosebesc pe hoţul care strigă „hoţii": e dinu patriciu. după ce în anii '90, cu ajutorul statului, patriciu a dobândit toate funcţiile şi veniturile de care beneficiază acum, militează pentru statul minimal şi face judecăţi morale.

nu spun foarte multe, căci există pleşu care s-o spună mai bine:

mă întreb dacă într-o ţară „înţelept guvernată" n-ar trebui introdus, atunci când judeci pe cineva, şi principiul competenţei, dacă n-ar trebui ca valorile să conteze mai mult decât idiosincrasiile private, dacă n-ar trebui să separăm opiniile politice ale omului de înzestrarea lui profesională?

"mulţi intelectuali sunt oportunişti", proclamă, amar, dl patriciu. da. tot astfel şi mulţi oameni de afaceri! liiceanu „nu s-a luptat în scris cu sistemul comunist". s-a luptat cumva cineva prin arhitectură? „liiceanu se consideră elită". da, dinule, şi, în domeniul lui, este. tu, într-al tău, te socoteşti cumva un tip de duzină?

din păcate, dinu patriciu nu e nici măcar un tip de duzină. dinu patriciu e un personaj dăunător. într-o ţară ideală, ar fi stat demult la mititica. la noi însă, el e capitalist admirat.

ps. despre diferenţa menşevici-bolşevici scrie tismăneanu aici.