într-o povestire de cehov (scrisă la 27 de ani), un consiliu de familie dezbate problema tânărului saşa, care a scontat o poliţă falsă. apar două soluţii:
- fie îl lasă pe tânăr în seama judecătorului şi este astfel apărată onoarea familiei - "onoarea nu e o prejudecată"
- fie îl acoperă pentru a nu murdări renumele familiei.
ce gândeşte tânărul?
a scontat o poliţă falsă. bine, dar aşa fac toţi tinerii pe care-i cunoaşte! de pildă, şi handrikov, şi von burst, de câte ori n-au bani, semnează poliţe în numele părinţilor şi al prietenilor. şi pe urmă, când primesc bani de acasă, le acoperă înainte de scadenţă. saşa a făcut la fel, însă nu şi-a acoperit poliţa deoarece n-a primit banii pe care i-i făgăduise cu împrumut handrikov. prin urmare, nu e el vinovat, ci împrejurările. într-adevăr, a folosi o semnătură falsă e o faptă condamnabilă. totuşi nu e o crimă, ci o simplă stratagemă pe care o foloseşte toată lumea, un procedeu nu tocmai frumos, dar care nu face rău nimănui şi nu supără pe nimeni... iar el are un suflet bun şi milostiv, când i se întâmplă să aibă bani, totdeauna ajută pe săraci... (p.138)
dar tânărul e iertat. şi când iese din casă, îşi aminteşte de-un chiolhan la care trebuie să meargă, dar nu are bani. aşa că se duce la unchiul milos care pledase în consiliu pentru iertare şi-i cere 100 de ruble. altfel se auto-denunţă şi merge în siberia şi mai târăşte şi numele familiei în noroi. unchiul dă banii.
după ce urcă în birjă, saşa se linişteşte şi simte bucuria pătrunzându-i din nou în piept. drepturile tinereţii se trezesc şi capătăt glas: acum văd şi eu că sunt un criminal. într-adevăr, sunt un criminal.
suntem oare noi cu toţii nişte criminali nejudecaţi?
anton pavlovici cehov, o problemă, în opere, vol. 4 (criză de nervi, stepa, o poveste banală şi alte povestiri), editura univers, 1995, p. 135-141, traducere de otilia cazimir şi nicolae guma
coperta de val munteanu
La întrebarea ta finala eu as raspunde ca "da" !
RăspundețiȘtergereSuntem nişte criminali. Da, chiar dacă unii au vina personajului kafkian. Dar nejudecaţi? Oare nu clasificăm, ordonăm, catalogăm, dăm etichete, judecăm în fiecare secundă de existenţă ( scuzaţi cuvântul tare )? Sigur, judecarea manifestată astfel, asupra celuilalt, sau asupra propriului individ, nu are întotdeauna şi o sentinţă, însă asta nu distruge nimic din caracterul judecăţii, fie că este una precară, din aria lui "uite bă la ala ce face", fie că este una subtilă, resimtiţă în forul interior printr-o expresie de milă, mânie, dezgust. Reacţiunea, la orice fel de stimul, fiind o judecată, aş îndrăzni să spun. Deci principiul lui Newton se poate aplica în plan moral, cu o singură notaţie vială, a nu reacţiona, a nu judeca, înseamnă a fi Om.
RăspundețiȘtergerenu. ceea ce scrie cehov acolo nu e valabil pentru toti tienrii, ci pentru tienrii dintr-o anumita clasa privilegiata. nimic nou sub soare nici azi.
RăspundețiȘtergeredaca prin intrebarea ta te referi la faptul ca toti mintim ca sa ne fie mai bine, atuncea da, dar cred ca e o exagerare.