personajul principal, victor mancini, face parte dintr-un cerc de obsedaţi sexual:
ai auzit-o pe-aia cu petrecerea surpriză aranjată pentru o casnică drăguţă, când toţi prietenii ei şi familia s-ar fi ascuns, cică, într-o cameră, iar când au năvălit peste ea ca să-i ureze "la mulţi ani", ar fi găsit-o întinsă pe canapea, în timp ce câinile casei îi lingea untul de arahide dintre picioare? (p.17)
sau indivizii care au alunecat la duş şi au căzut fix în sticla unuroasă cu şampon. care au fost atacaţi de unul sau mai mulţi necunoscuţi şi sodomizaţi cu lumânări, bâte de baseball, ouă fierte (!), lanterne sau şurubelniţe, care acum se cer extrase. (p.18)
şi, deşi a făcut medicina, victor mancini lucrează figurant într-un parc-muzeu împreună cu prietenul său cel mai bun, danny, labagiu convins:
prima oară când am făcut laba, am crezut că eu am inventat-o. m-am uitat la mâna mea năclăită şi mi-am zis: "o să mă-mbogăţesc din asta". (p.44)
dar staţi liniştitţi, cartea nu are numai astfel de poante murdare de sex, acestea doar o condimentează - uneori prea mult - însă am găsit un adevărat manifest burlesco-tragic împotriva civilizaţiei & culturii americane, faţă de care personajul principal profită în felul său, de pildă, lăsându-se salvat de necunoscuţi.
dar mie cel mai mult mi-a plăcut mama lui, curajoasă şi asocială în tinereţe, iar acum, la bătrâneţe, alzheimerizată într-un sanatoriu. câteva ziceri de-ale ei:
dar mie cel mai mult mi-a plăcut mama lui, curajoasă şi asocială în tinereţe, iar acum, la bătrâneţe, alzheimerizată într-un sanatoriu. câteva ziceri de-ale ei:
generaţia mea şi toată miştocăreala noastră nu fac lumea mai bună. ne petrecem atât de mult timp judecând ceea ce au creat alţii, încât noi, la rândul nostru, n-am mai ajuns să creăm decât foarte, foarte puţin. (p.128) Iluminismul s-a sfârşit. astăzi trăim în plin Întunecism. (p.113)
putem trece prin viaţă lăsându-i pe alţii să ne spună cine suntem. dacă suntem sănătoşi sau nebuni. sfinţi sau dependenţi de sex. eroi sau victime. lăsând istoria să decidă cât de buni sau cât de răi suntem.
lăsând trecutul să ne hotărască viitorul.
sau putem hotărî şi singuri.
şi poate că ţine de noi să inventăm ceva mai bun. (p. 323)de ce aţi citi cartea?
pentru că generaţia nouă de scriitori îl pastişează la greu pe palahniuk, pentru că atitudinea sa über-burlescă şi sexualizată faţă de prezent e socotită über-cool.
dar mie survivor mi s-a părut mai mişto.
chuck palahniuk, sufocare (choke), editura polirom, iaşi, traducere de mihai chirilov,324 paginicoperta de manuela oboroceanu
alte impresii la ioana ristea, ionuca, gabriel şi adela chioveanu.
Mie mi-a plăcut foarte mult, mult mai mult decât clasicul deja Fight Club. Survior n-am citit încă.
RăspundețiȘtergereCât despre coperta asta, mie nu-mi place deloc, e clar prea mult roz. O prefer pe cealaltă, de la ediția veche, cu furculița, așa cum o am și eu.
F. misto cronica!:)
RăspundețiȘtergereHihi, coperta roz, traducerea de Mihai Chirilov...dar sa nu fiu rau.
Si eu tot varianta cu furculita o am, dar asta, fie ea mai kitsch, imi pare ca e o idee mai reprezentativa, desi comerciala. Si mi-a superplacut cartea, mai ales ca o citisem dupa Trainspotting. Mi s-au parut foarte misto pasajele in care se descriau preferintele unui personaj pentru a-l introduce si faptul ca e americana altfel decat alte carti americane, si asta intr-un sens bun :)
RăspundețiȘtergereFoarte buna cartea si ce pacat ca nu a beneficiat de o ecranizare pe masura. Filmul e sub orice critica.
RăspundețiȘtergereEu am mai luat si Bantuitii, dar inca nu am citit-o. Am auzit ca e marfa.
Nici o problemă! Și Palahniuk îl pastișează, la greu, pe Ph. Roth(vezi episodul autosatisfacerii erotice, ”la-bas, au bois..., la, la, la!”)
RăspundețiȘtergereDinu D. Nica
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereSa fim seriosi, nu oricine scrie despre onanism pastiseaza Complexul lui Portnoy...
RăspundețiȘtergere@ El Desdichado:
RăspundețiȘtergerePăi, dacă Ph. Roth le-a deschis(le-a arătat calea...)altora!
Schimbând perspectiva, e de remarcat că autori consacrați ca omniscienți, precum Tolstoi, Balzac sau chiar chinuitul Dostoievski, nu au tratat defel nobilul motiv al onanismului, în opera lor. Parcă-parcă a făcut-o Shakespeare, pe undeva, dar nu-s foarte sigur.
Oricum, asta nu-nseamnă că Palahniuk ar scrie rău.
Dinu D. Nica