o karenină scriitoare

considerată capodopera sa, cartea mi-a stârnit curiozitate - tipa a luat, e drept, la 45 de ani după ce l-a scris, nobelul. 

şi-am dat de-o carte ciudată.

la început, mi s-a părut o peltea tâmpă, feministă de tipul vai, noi, femeile, nu mai suportăm mitocănia bărbaţilor, trebuie să rămânem singure şi să ne creştem singure copiii. "bărbaţii nu mai sunt deloc necesari - fiindcă nu mai aveţi încredere în ceea ce sunteţi" (p.267)

dar mai apoi, acţiunea a început să se răsfire ca un evantai, să devină o carte despre africa neagră văzută prin ochii unor tineri intelectuali, despre o scriitoare de succes, despre marxismul englez al anilor '50, despre dragoste, despre singurătate... bărbaţi. femei. legaţi. liberi. buni. răi. da. nu. capitalism. socialism. sex. dragoste... (p.71)

o carte grea, carevasăzică. nu m-a lăsat indiferent, deşi m-a bătut gândul deseori s-o las. dar am continuat, intrigat de anna wulf, personaj principal care ţine caiete / jurnale / romanul însuşi. ea e o scriitoare blazată care a scris un roman de succes şi de pe urma căruia trăieşte. locuieşte singură, deşi are o fiică. are o bună prietenă şi ea singură, cu un fiu. blocată în a mai scrie altceva, scriitoarea îşi reciteşte jurnalele şi caută să se elibereze de neputinţa de a schimba lumea sau măcar pe ea însăşi, prin terapie. iar în fluviul tuturor poveştilor, doris lessing îşi aruncă tot lestul furiilor şi neputinţelor ei de intelectuală: literatura e o analiză "a posteriori".

romanul m-a ajutat să realizez că doctrinele politice se spulberă deîndată ce se instituţionalizează - ca şi religiile, de altfel: noi credeam că lumea o să se schimbe şi că totul o să fie frumos, iar acum ştim că n-o să fie aşa. (p.205). de asemenea, am înţeles eşecul partidului comunist în ţările capitaliste dezvoltate, din cauza lipsei unei nevoi colective - bunăstarea materială - care l-a creat. iar dacă, pentru un trai mai îmbelşugat, oamenii se asociază în partide şi luptă, pentru o bunăstare spirituală, oare cum se asociază?

motivul pentru care partidele comuniste din vest se prăbuşiseră sau urmau să se prăbşească era acela că se dovediseră incapabile să spună adevărul, în orice privinţă; şi din cauza îndelungii lor obişnuinţe de a spune minciuni lumii, nu mai puteau distinge adevărul nici pentru ele însele. (p.574)

pe 700 de pagini, m-am convins că intelectualii, chiar şi femei, ajung până la urmă reci, cinici, dezamăgiţi de iluziile pierdute. poate mesajul cărţii este că nimic nu contează, nimic nu are formă - or, nici un om nu suportă asta. 

poate de-asta am renunţat să citesc ultimele 50 de pagini ale cărţii şi poate nu le voi mai citi niciodată. deci nu ştiu dacă anna din acest roman păţeşte ceva ca în cel clasic.

doris lessing, carnetul auriu (the golden notebook), editura polirom, iaşi, 2011, traducere de cristiana vişan şi ciprian şiulea, 776 de pagini

coperta de

o altă impresie la andreanum.