22 iulie 2011

o karenină scriitoare

considerată capodopera sa, cartea mi-a stârnit curiozitate - tipa a luat, e drept, la 45 de ani după ce l-a scris, nobelul
şi-am dat de-o carte ciudată.

la început, mi s-a părut o peltea tâmpă, feministă de tipul vai, noi, femeile, nu mai suportăm mitocănia bărbaţilor, trebuie să rămânem singure şi să ne creştem singure copiii. "bărbaţii nu mai sunt deloc necesari - fiindcă nu mai aveţi încredere în ceea ce sunteţi" (p.267)
dar mai apoi, acţiunea a început să se răsfire ca un evantai, să devină o carte despre africa neagră văzută prin ochii unor tineri intelectuali, despre o scriitoare de succes, despre marxismul englez al anilor '50, despre dragoste, despre singurătate... bărbaţi. femei. legaţi. liberi. buni. răi. da. nu. capitalism. socialism. sex. dragoste... (p.71)
o carte grea, carevasăzică. nu m-a lăsat indiferent, deşi m-a bătut gândul deseori s-o las. dar am continuat, intrigat de anna wulf, personaj principal care ţine caiete / jurnale / romanul însuşi. ea e o scriitoare blazată care a scris un roman de succes şi de pe urma căruia trăieşte. locuieşte singură, deşi are o fiică. are o bună prietenă şi ea singură, cu un fiu. blocată în a mai scrie altceva, scriitoarea îşi reciteşte jurnalele şi caută să se elibereze de neputinţa de a schimba lumea sau măcar pe ea însăşi, prin terapie. iar în fluviul tuturor poveştilor, doris lessing îşi aruncă tot lestul furiilor şi neputinţelor ei de intelectuală: literatura e o analiză "a posteriori".

romanul m-a ajutat să realizez că doctrinele politice se spulberă deîndată ce se instituţionalizează - ca şi religiile, de altfel: noi credeam că lumea o să se schimbe şi că totul o să fie frumos, iar acum ştim că n-o să fie aşa. (p.205). de asemenea, am înţeles eşecul partidului comunist în ţările capitaliste dezvoltate, din cauza lipsei unei nevoi colective - bunăstarea materială - care l-a creat. iar dacă, pentru un trai mai îmbelşugat, oamenii se asociază în partide şi luptă, pentru o bunăstare spirituală, oare cum se asociază?

motivul pentru care partidele comuniste din vest se prăbuşiseră sau urmau să se prăbşească era acela că se dovediseră incapabile să spună adevărul, în orice privinţă; şi din cauza îndelungii lor obişnuinţe de a spune minciuni lumii, nu mai puteau distinge adevărul nici pentru ele însele. (p.574)

pe 700 de pagini, m-am convins că intelectualii, chiar şi femei, ajung până la urmă reci, cinici, dezamăgiţi de iluziile pierdute. poate mesajul cărţii este că nimic nu contează, nimic nu are formă - or, nici un om nu suportă asta. 
poate de-asta am renunţat să citesc ultimele 50 de pagini ale cărţii şi poate nu le voi mai citi niciodată. deci nu ştiu dacă anna din acest roman păţeşte ceva ca în cel clasic.

doris lessing, carnetul auriu (the golden notebook), editura polirom, iaşi, 2011, traducere de cristiana vişan şi ciprian şiulea, 776 de pagini
coperta de

o altă impresie la andreanum.

10 comentarii:

  1. Eu tocmai am terminat Mitra și îmi propuneam să mă apuc si de Caiet, care mi-am cam luat portia de DL pentru o perioadă.

    RăspundețiȘtergere
  2. D-le Butuzea, nu, instinctul dvs. nu vă-nșeală, deși delicatețea dvs. intelectuală caracteristică, îi pune surdină: această carte chiar este ”o peltea tâmpită”, întinsă pe 700 de pagini!
    Avea și C.T.Popescu dreptate, să refuze, în principiu, Nobelul!
    Dinu D. Nica

    RăspundețiȘtergere
  3. > bărbaţii nu mai sunt deloc necesari - fiindcă nu mai aveţi încredere în ceea ce sunteţi

    nu am citit cartea, deci poate ca nu prind cum trebuie sensul citatului, oricum m-am gandit la filmuletul recent cu Julianne Moore, The Kids Are All Right.

    tind sa-i dau dreptate: un cuplu de lesbiene serioase, responsabile, pare mai functional [deci mai "necesar"] dpdv social decat un cuplu traditional barbat-femeie. in societatea actuala tehnologizata, trasaturile "feminine" sunt evident mai performante decat cele "masculine".

    singurul mod in care barbatii isi pot renegocia "utilitatea" este "avand incredere in ceea ce sunt" respectiv refuzand sa accepte o mare parte a discursului valoric mainstream contemporan.

    [un fel de filozofie Fight Club.. sau In the Company of Men.. exagerez un pic pt a fi mai bine inteles]

    RăspundețiȘtergere
  4. :) Mai ai cărţi la care ai renunţat înainte de sfârşit?

    RăspundețiȘtergere
  5. :)))))))) numai un " tip " din secolul 21 o poate numi pe doris lessing " tipa " :))))))))))))

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu te supăra, Dragoş, ai pute sa dai un exemplu de partid politic, oricare dintre cele care contează, care nu are un îndelung exerciţiu al minciunii ?...

    RăspundețiȘtergere
  7. Ai putea, fireşte ! Scuze, m-am grăbit !

    RăspundețiȘtergere
  8. @Devoratorul de carti - mie mi-a ajuns lessing for ever! poate pt anii '60 a fost Cineva!

    @Dinu D. Nica - opinii si opinii...

    @k - nu-i nevoie sa citesti cartea. :) si eu cred ca barbatii ar trebui sa redevina ceea ce au fost.

    @Monica Tarţa - nu prea...

    @Marul - :))))))))

    @Zina - nu, din pacate.

    RăspundețiȘtergere
  9. interesantă însemnarea ta, Dragoş; mi-a inspirat şi mie nişte gânduri citatul tău comentat şi de tlon :)
    nu cred că citesc lessing, dar poate scriu ceva despre ideea cu necesitatea bărbaţilor...

    RăspundețiȘtergere
  10. apropos de "bărbaţii nu mai sunt deloc necesari - fiindcă nu mai aveţi încredere în ceea ce sunteţi" (p.267) la orice argument gasesti si contraargument! asta-i parerea ei. n-am citit cartea dar poate ca-si sustine ideea in "Carnetul auriu". asa ar fi normal...acu citesc "Al cincilea copil" de D.L. dar prin comparatie cu "Carnetul auriu" pare facila si comerciala.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...