anne elliot ori elizabeth bennet?

subiectul e destul de simplu: o tânără îşi reîntâlneşte fostul iubit, după ce s-a despărţit de el la "persuasiunea" unei prietene bătrâne de familie. acţiunea de recucerire a relaţiei e miezul.

evident, în genul jane austen, avem şi aici nobili prostovani şi cheltuitori versus ofiţeri de marinari cumsecade. avem şi aici micile ironii ale vieţii, de pildă o jună se-aruncă în braţele favoritului dar dă greş şi cade-n cap; sau personajul principal, anne elliot, se lasă persuadată de o prietenă după raţionamentul: dacă povestea conţine un element recunoscut ca adevărat, atunci întreaga poveste e adevărată.

persuasiune ori mândrie şi prejudecată?
mie mi-a plăcut mai mult acesta. de fapt, ultimul roman al scriitoarei. şi-mi pare rău că personajul principal, anne elliot, nu este atât de spectaculos, celebru şi răsunător ca personajul celui de-al doilea, elizabeth bennet. pentru că acest personaj mi se pare cea mai mare reuşită a romanului. să mă explic.

iată cum e anne la început, cam trecută:

anne fusese o fată foarte drăguţă, bujorii i se ofiliseră de timpuriu; şi cum nici chiar atunci, când era în plină floare, taică-său nu găsea mare lucru de admirat la ea (până într-atât firava-i făptură şi duioşii ochi negri îi erau total deosebiţi de-ai lui), acum, după ce se ofilise şi se subţiase, nu mai era nimic de găsit în ea ce-ar fi putu să-i trezească stima şi consideraţia. (p.8) evident, aici e punctul de vedere al tatălui.

în focul amorului, iată cum o descrie austen:

anne arăta minunat, cu trăsăturile ei foarte regulate şi foarte atrăgătoare, în plină floare şi frăgezime a tinereţii, reînsufleţite de vântul plăcut ce îi suflase în faţă şi de emoţia pe care i-o provocase privirea gentilomului. (p.104) aici sunt ochii unui gentilom necunoscut. iar ochii unei prietene din copilărie văd că:

cei 12 ani o schimbaseră pe anne, din fata de 15 ani tăcuă şi imatură, un boboc, în tânăra elegantă de 27 de ani, de toată frumuseţea, dar fără bujori, şi cu un fel dea fi pe cât de perfect pe atât de generos. (p.150)

ilustraţie de c.e.brock (de aici)

citiţi despre romanul ambasadorii de henry james aici

anne e înţeleaptă. deşi trece prin mai multe emoţii, reuşeşte să-şi ţină sentimentele în frâu. este foarte reală, mobilă, în funcţie de împrejurări. nu e o pasionată, ci are multă stăpânire de sine. de pildă, face faţă cu brio unui dans mut la distanţă cu bărbatul pe care îl iubeşte, ca în filmul in the mood for love.

... fraze începute pe care nu le putea termina... ochii lui care se fereau oricum s-o privească, dar căutătura lor cu mult mai elocventă... toate, toate mărturiseau că inima lui se reîntoarce în sfârşit la ea. anne nu vedea nimic, nu pricepea nimic din strălucirea încăperii. fericirea-i venea dinăuntru. (p.182)

singurul manuscris al autoarei din romanul neterminat familia watson (de aici)

stilul scriitoarei e, de asemenea, reţinut, se vede că e un roman scris la maturitate, se citeşte uşor, are elipse care scurtează eficient scenele.

enfin, roman social, de dragoste, psihologic, oricum ar fi, l-am citit cu pasiune.

am citit într-o scurtă impresie că romanul pare unul sumbru, nicidecum sarcastic şi ironic ca altele: "in persuasion it all fell flat" :) fiind ultimul ei roman, unii i-au iertat neşlefuirea sau scurtimea. or, mie tocmai astea mi-au plăcut.

ps: o scrisoare de îndrăgostit care mi-a plăcut enorm:

"i can listen no longer in silence. i must speak to you by such means as are within my reach. you pierce my soul. i am half agony, half hope. tell me not that i am too late, that such precious feelings are gone for ever. i offer myself to you again with a heart even more your own than when you almost broke it, eight years and a half ago. dare not say that man forgets sooner than woman, that his love has an earlier death. i have loved none but you. unjust I may have been, weak and resentful I have been, but never inconstant. you alone have brought me to bath. for you alone, i think and plan. have you not seen this? can you fail to have understood my wishes? i had not waited even these ten days, could i have read your feelings, as i think you must have penetrated mine. i can hardly write. i am every instant hearing something which overpowers me. you sink your voice, but i can distinguish the tones of that voice when they would be lost on others. too good, too excellent creature! you do us justice, indeed. you do believe that there is true attachment and constancy among men. believe it to be most fervent, most undeviating, in 

f. w."

jane austen, persuasiune (persuasion), editura univers, bucureşti, 1980, traducere de costache popa, 248 pagini

coperta de vasile socoliuc

un blog dedicat autoarei aici.