am terminat în sfîrşit de recitit iubita locotenentului francez. deşi cu peste 500 de pagini, m-a acaparat destul de repede, cum am spus şi aici. acum îl socotesc cel mai frumos roman al lui fowles. pe lângă faptul că scriitorul descrie epoca victoriană cu ochii noştri contemporani şi îşi tratează personajele cu multă ironie, repune în faţa cititorilor câteva teme, în prezent uitate.
desenul este din coperta 2 a ediţiei originaleeste vorba despre condiţia gentleman-ului englez, adică a urmaşului de nobil de ţară, al cărui scop în viaţă era vânătoarea, beţia şi curvăsăria. însă, mai presus de toate scopul era onoarea. personajul masculin al romanului, charles smithson, trebuie să aleagă între "datoria" (datoria este văzută aici ca ceva burgez) de a se însura cu o gâsculiţă fără titlu nobiliar însă bogată fată de negustor - aşa cum cerea trendul social - şi "conştiinţă", de a se însura cu o femeie tot de condiţie joasă, proscrisă, însă iubită.
o alegere teribil de dificilă: pe de-o parte, confortul social, datoria socială, dar fără conştiinţa lucrului dorit; iar pe de altă parte, dispreţul social, cu conştiinţa dragostei împlinite. evident, fowles se descurcă literar şi propune aici două finaluri. putem alege şi noi odată cu personajul. dar prima variantă, a datoriei, pare prea uşoară, searbădă şi lipsită de satisfacţii. vom alege deci a doua variantă - ah, cum se joacă fowles cu noi! - şi la fel o face şi personajul care-şi poate continua odiseea.
dar şi în acest caz vom avea două finaluri, dar nu insist pentru că vreau să subliniez altceva. faptul că, şi printr-un mod de viaţă plezirist, un gentleman mai păstra câteva lucruri sacre - onoarea, conştiinţa. iar, în ochii săi, cel mai revoltător lucru era negustoria.
john fowlesmai avem oare, noi, contemporanii, ahtiaţi după plăcerile simple, astfel de dileme? ne mai asemănăm noi cumva cu acei genlemeni? ne mai gândim noi măcar la datorie, nu mai spun de conştiinţă şi mai ales onoare. deşi nimeni nu va accepta să se pună despre el că nu are onoare.
mi-ar plăcea să mă înşel.
mi-ar plăcea să mă înşel.
john fowles, iubita locotenentului francez (french lieutenent's woman), editura univers, bucureşti, 1994, traducere de mioara tapalagă
eu nu inteleg nimic din ce ai scris. te-ai grabit sa 'desconspiri' finalul, desi el nu era decat cireasa de pe tort.
RăspundețiȘtergereYuki
ceea ce vreau eu sa spun este ca nu ai vb deloc despre "Iubita" cine e si caracterul ei ambiguu.
RăspundețiȘtergereApoi, mie una,conditia gentelmanului mi se pare doar un pretext, nu spre asta tinteste Fowles.
La prima vedere avem un roman in cel mai pur stil victorian: un el onorabil, o gasca proasta, gura lumii, motivatia:viata confortabila pe care el-ul onorabil si-o doreste si o ea muta, cu o moralitate discutabila, dar pe care el-ul ( nu atat de onorabil de la un punct incolo) o iubeste.Ce va face el-ul onorabil? daca romanul ar fi fost scris 100 de ani mai devreme, raspunsul ar fi fost destul de simplu, dar, mind you, in romanul asta personajul se cearata cu autorul si vrea sa faca ce vrea el.
Fowles este un magician, un post podernist si ar fi o greseala sa credem ca romanul asta este altceva decat un labirint.
tot Yuki
Comentariul mi se pare contradictoriu, ori scopul vietii unui gentleman era onoarea ori curvasaria, cele doua se exclud.
RăspundețiȘtergereDe multe ori, constiinta si datoria se confunda. ;)
RăspundețiȘtergere@yuki - cartea are 3 finaluri :)
RăspundețiȘtergereevident ca nu NUMAI despre asta vorbeste fowles, dar asta mi s-a parut mie interesant. romanul este SI despre ce spui tu.
@Anonim - onoarea si curvasaria nu se exclud deloc. daca nu esti insurat, nu ti-ai pierdut onoarea daca te culci cu femei.
@Mr.Hyde - da.