inima ca o pepită de gheaţă

ian mcewan, 
solar,
editura polirom, iaşi, 2011,
trad. ana-maria lişman, 396 p.,
coperta de carmen parii

un scriitor adevărat ia clişeele lumii în care trăieşte şi le denunţă, cu ajutorul mijloacelor literaturii. iar ce mi-a plăcut în ultimul său roman, solar, a fost că ian mcewan se foloseşte de un om de ştiinţă, ca să ridiculizeze clişeele-mit ale omenirii de astăzi - încălzirea globală, poluarea, misticismul ştiinţific.

michael beard este în al doilea rând un fizician laureat cu nobel pentru "fuziunea beard-einstein". în primul rând este un bărbat obez, cu pielea roz, care are patru căsnicii eşuate, plus una în pericol de a eşua. geniul său ştiinţific de fizician nu-l ajută deloc s-o împiedice pe ultima soţie, mult mai tânără, şi care mai şi seamănă cu marilyn monroe să aibă 2 amanţi. nu-l ajută să moară de frig şi frică la polul nord, în faţa unui urs. nu-l ajută să devină în ochii publicului spălat pe creier un neonazist misogin. nu-l ajută nici măcar să-şi apere o amărâtă de pungă cu cartofiori de atacul unui necunoscut pofticios. nu-l ajută nici să-şi convingă amanta să nu-i toarne acum, la bătrâneţe, un copil plângăcios şi enervant.

coperta ediţiei originale

ceea ce ar fi trebuit să-i aducă fericirea - nobelul şi notorietatea - nu-l ajută pe beard. el rămâne tot un om inadaptat, expus la situaţii ridicole (ce fac Delicliul Dulce al cărţii) şi mai ales Nefericit, cu inima de gheaţă.

poate mesajul lui mcewan este lăsaţi dracului raţiunea şi lăsaţi-vă în voia inimii, oricât ar fi ea de "proastă", aşa cum se lasă beard la final: simţi în inima sa o senzaţie străină, ca o dilatare, dar se îndoia, în timp ce îşi deschidea braţele spre ea, că l-ar mai fi crezut cineva dacă ar fi încercat să spună că era dragoste. (p.392)

dar în mod sigur mcewan ne transmite că trăim într-o lume cretină, în care colcăie prejudecăţile şi frustrările.

NB. cineva mi-a spus că ian mcewan scrie o carte bună la 4 proaste şi cred că are dreptate. după câinii negri, din care n-am înţeles mare lucru, m-a încântat în schimb durabila iubire. apoi atonement (ispăşire) a fost mai prost decât filmul. acum, a venit rândul încântării. şi a amuzamentului teribil.

un interviu cu autorul despre acest roman