pauline réage
povestea lui o
(histoire d'o)
editura trei, bucureşti, 2007
traducere de doru mareş
227 pagini broşate
coperta faber studio
|
o carte înfricoşător de proastă
nu doar că e de citit pe budă, însă produce constipaţii atroce. habar n-am de ce anume discutau despre carte - cum se arată în prefaţă - albert camus (asta spune despre el c-avea gusturi searbede), bataille (bine, lui îi plăcea tiot ce-avea eticheta sex), graham green (!) - în loc să recunoască că, dincolo de subiectul "atroce-erotic", nu e nimic. ba chiar cartea primește un premiu pe care nici nu-l amintesc (bănuiala mea e că i l-au dat la mișto).
numita "o" este o damă ce se trezeşte adusă de iubitul ei rené într-o casă cu cîţiva bărbaţi care-o sechestrează ca s-o biciuiască şi, evident, s-o fută. şi ea, vai, acceptă pentru că tare-şi iubeşte soţul! mai urlă ea din când în când, când, legată cu nişte cătuşe din piele e ţinută de lanţ şi biciuită ori cu bici, ori cu cravaşe. nu știu de ce-o excitau pe pauline réage bărbații îmbrăcați în rochii lungi, violet, cu mâneci bufante și manșete strâmte, poate pentru că era o catolică pioasă și se gândea la cardinali. pe dedesubt, purtau un fel de pantaloni mulați, care acopereau gambele și coapsele, dar lăsau sexul liber.
povestea este povestită pe un ton neutru, fără sclipirea vreunui sentiment acolo, fără ironia unui sade sau unui apollinaire, fără umorul lui rabelais. doar descrieri reci, cu pretenţii de obiectivitate, a ceea ce i se întâmplă bietei femei ce acceptă supliciul sexual din amor mare pentru un pulărău.
ian citiți aici:
o se simțea pierdută, dându-și seama că acum nu va mai scăpa acestui gen de mângâiere pe care nu l-a acceptat niciodată fără să se zbată și să fie umplută de rușine, de care încerca să scape cât de repede se putea, atât de repede încât de-abia putea fi atins, și care i se părea un sacrilegiu, căci sacrilegiu considera ca iubitul ei să stea în genunchi în fața ei, când ea era datoare să îngenuncheze în fața lui. (p.62)
nu zău, oare ce-ar spune doamna mihaela miroiu despre asta?
sau:
cuvântul "desfăcuse" și expresia "a-și desface picioarele" se încărcau, în gura iubitului ei, de atâta tulburare și simț al puterii, încât nu reușea niciodată să le asculte fără un fel de prosternare interioară, de supunere sacră, ca și cum nu el, ci un zeu ar fi vorbit. (p.87)
să ne lase doamna editoare de la gallimard (dominique aury) - care de fapt a scris cartea sub acest preudonim, pauline réage - în sacralitățile noastre. poate că antologia de poezie religioasă pe care a publicat-o e mai interesantă.
nu am depăşit suta de pagini pentru aşa lipsă de imaginaţie şi, mai cu seamă, de stil.
o altă opinie despre carte, ca să vedeți că nu sunt singur, la ana angharad, aici, care spune că man... it's a crap.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu