6 noiembrie 2012

clasamentul meu la "augustin frăţilă"



a fost destul de grea alegerea pentru mine, pentru că au fost romane bune. e-adevărat, nici unul nu a avut vreo sclipire, care să mă facă să spun ăsta e romanul anului, de departe!
dar poate anii viitori, cine ştie! 
am auzit deja opinii despre romanul emoţia, cum că nu şi-ar fi meritat locul între cele cinci de mai sus. oricum, mie nu mi s-a părut un roman rău, dar nici nu le-am citit pe celelalte 54. a fost alegerea juriului profesionist, pe care şi-a asumat-o. eu mă bucur că am citit romane bune şi că am avut o frumoasă surpriză cu fem.


2 comentarii:

  1. Dar, cum se poate?!
    Ploile Amare(romanul anului 2011, premiat ca atare de OBSERVATORUL CULTURAL) pe ultimul loc?
    Asta, combinat cu discuțiile legate de Emoția și chiar de Fem ( vizând lipsa substanței romanești propriu-zise, căci, atenție, suntem la un concurs de romane, nu de proză contemporană), vin să inducă, totuși, per ansamblul procedurilor, o senzație apăsătoare de relativism valoric. Să nu mă înțelegeți greșit, consider că dvs. (ca și Micawber, posesorul altui blog de excepție), v-ați achitat mai mult decât onorabil de datorie. Felicitări!

    Dinu D. Nica

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. voi scrie despre ploile amare şi mă voi "justifica" acolo. acuma, referitor la fem, e-adevărat că nu e un roman balzacian - cum e ploile -, dar oare sunt romane cărţile lui peter handke sau thomas bernhard? eu zic k da.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...