„emaus“ de alessandro baricco

alessandro baricco 
 emaus 
(emmaus)
 ed. humanitas fiction, bucurești, 2012 
traducere de gabriela lungu
 162 de pagini broșate 
coperta de angela rotaru

există un singur întuneric pentru toți 

alessandro baricco, autorul minunatului roman mătase și al rechizitoriului contra societății postmoderne recidivează cu acest roman (penultimul) apărut tradus recent la humanitas fiction - emaus.

este un roman al tinereții, al pierderii adolescenței și al trecerii în maturitate, un roman despre părinți și copii, dar mai ales un roman despre credința catolică și lumea profană. 

povestitorul și trei prieteni de-ai lui - luca, bobby și sfântul - sunt catolici și au fost crescuți de părinți în credința catolică, dar mai ales într-o lume „aleasă“:

suntem contra, suntem diferiți, suntem nebuni. ne scârbește ceea ce le place altora și prețuim ceea ce alții disprețuiesc. inutil să mai spun că asta ne galvanizează. creștem cu ideea că suntem niște eroi, nu iubim armele, nici violența, nici lupta brutală. suntem niște eroi-femeie, din cauza felului în care intrăm în luptă cu mâinile goale, întăriți de o candoare infantilă și invincibili în ordinea noastră de o modestie iritantă. ne târâm printre roțile dințate ale lumii cu fruntea sus, dar cu pasul celor din urmă - același pas scârbos de umil și de hotărât cu care Isus din Nazaret a străbătut lumea în toată viața lui publică, stabilind dincolo de o doctrină religioasă, un model de comportament. (p.92-93)

coperta ediției italiene

dar fluturii albi și mari, făcuți să strălucească în întuneric, se dovedesc a fi niște molii mici și oarbe. cei trei nu sunt pregătiți pentru viața profană și cad unul câte unul, după o simplă partidă de sex. va trebui - evident - ca ultimul (povestitorul însuși) să fie salvat tocmai de fata considerată păcătoasă. ca în povestea din emaus, când de abia după ce stau la taifas, discipolii își dau seama că au vorbit tot timpul cu Isus, eroul nostru află că, fiind atent la gesturi trecătoare și momente de uitat, poți pierde esența. 

o poveste frumoasă, ciudată și tristă. scrisă simplu. o perspectivă multiplă asupra tinereții din fiecare dintre noi, asupra modului cum avem grijă de sufletul nostru. numai și numai prin ceilalți.

dezamăgitoare coperta ediției românești, ce pare reclamă la un parfum sau coperta unei reviste glossy. și-apoi, mai e și nepotrivită - andre, personajul feminin, e blondă.

ps. tocmai am aflat că în italia, baricco e un fel de coehlo (asta apropo de ierarhiile la modă). mie, unul, mi se pare mai sus. chiar dacă nu până la un emilio gadda sau dino buzzati.