„jacob se hotărăște să iubească“ de cătălin dorian florescu

cătălin dorian florescu
 jacob se hotărăște să iubească
 (jacob beschließt zu lieben) 
  editura polirom, iași, 2012
 traducere de mariana bărbulescu 
 349 de pagini legate
 coperta de carmen parii

primul roman pe care-l citesc al autorului elvețian de origine română cătălin dorian florescu, deși am citit cronici bune și la celelalte. și premiul cartea anului 2011 în elveția m-a hotărât să rup ața.

este un roman perfect realizat. ficțiune istorică. românia, interbelică, dar și postbelică. banatul. incusiuni medievale în lorena. nemți, țigani, șvabi și români. o femeie întoarsă cu bani din america. un necunoscut sărăntoc care o curtează.

și iacob, personajul care-și spune povestea. copilul bolnăvicios și singuratic, iubit doar de țiganca ramina, ipostază a lui melchiade, care-i spune povești de șeherezadă și care are ascunsă o comoară adevărată. adolescentul care se-ascunde în cavouri. care aleargă pe coaja de gheața a râului să se sinucidă. care dezgroapă oseminte ca să le îngroape iar. care poartă pe umeri nu pe tatăl, ca enea pe anchise, ci pe un cerșetor.
și care, disprețuit de tată, va trebui să aleagă între ură și iubire.

mie mi-au plăcut capitolele istorice, de povestire a strămoșilor nemți din lorena. și m-au impresionat câteva scene - a duelului psihologic dintre tatăl jakob și farmecistul neper; a ridicării țigăncii obeze ramina, ca să fie dusă la bug; a fugii lui iacob din trenul cu țigani; dar și scena finală, a deportării în bărăgan.

per ansamblu, un roman foarte bun, bine scris și bine tradus. cu probleme importante, ale umanității secolului 20 și nu numai. pe care cătălin dorian florescu și le propune nu să le lămurească, ci să nu le lase uitării. cu o continuă mirare și cu farmecul realismului în care pune puțină magie. 

o lectură de toată plăcerea, pentru acest final de an. atât pentru cititorii exigenți, cât și pentru cei comozi.