prin barcelona (1). cu „marina“ lui carlos ruiz zafón

„marina“

fidel ideii de a vizita un oraș sub ghidajul unui scriitor, l-am ales pe carlos ruiz zafón să-mi fie ghid prin barcelona. i-am citit entuziasmat umbra vântului - despre care am scris aici -, acum 8 ani, pe care-am recomandat-o și împrumutat-o tuturor. așa încât m-am apucat și marina (mai subțirică) pe care-am luat-o subraț prin orașul catalan.

povestea începe cu un tânăr licean, aflat la un internat, căruia-i place să hoinărească prin cartierul sarrià, unul dintre cartierele de nord-vest ale barcelonei, înspre muntele tibidabo. aici, e atras de o casă de unde, urmărind o pisică, pe numele ei kafka (așa cum va afla mai târziu), va pătrunde în secretele unei familii.

o va găsi aici pe marina, o tânără ce locuiește aici cu tatăl ei, un pictor ratat. fata, dornică de aventură, îl duce pe eroul nostru, oscar draí, într-un cimitir vechi, cimitirul sarrià.

am căutat destul de mult cimitirul, ascuns printre case, și zidit cu pereți înalți. l-am găsit până la urmă, însă era din păcate deja închis. i-am putut fotografia doar aleile înguste de acces și câteva vecinătăți.

 

aici, în acest cimitir, tinerii oscar și marina o urmăresc pe o femeie în negru, mascată. apoi ajung în piața sarrià:

urmărirea continuă, și iată aventura vieții lor. prilej cu care - veți ghici - oscar și marina au o poveste de dragoste, prima din viața lor.

secrete din trecut, monștri, cyborgi, nemuritori, răzbunări crunte formează țesătura romanului, în care cei doi nu mai sunt doar spectatori, ci devin chiar actori principali. 

am mai descoperit și alte locuri, de pildă teatrul liceu de pe ramblas:

dar mai ales cartierul gotic, datorită căruia m-am îndrăgostit iremediabil de barcelona, mai abitir decât parisul. 

desigur că mai aveam locuri de văzut, dar trebuia să mai văd picasso, gaudí, tibidabo, montjuic. despre care voi vorbi în posturi viitoare. 

cât despre roman, nu pot spune că mi-a displăcut, deși finalul mi s-a părut ușor neverosimil, ca dintr-un film american. deși nu are happy end. în fine, poate mi s-a părut astfel și pentru că l-am citit pe bucățele, cu ochii-n primprejur. și poate pentru că l-am comparat cu umbra vântului, scris imediat după marina.