„micul prinț“ de antoine de saint-exupéry

antoine de saint-exupéry
micul prinț
 (le petit prince)
 editura rao, bucurești, 2003
 traducere de ileana cantuniari
 123 de pagini broșate

aș putea spune că ilustrația de carte din postul anterior mi-a venit de la micul prinț. pentru că, după mine, acesta este lucrul care va rămâne din micul prinț, oricând la îndemână:

ce îți (mai) imaginezi dincolo de ceea ce vezi? și desigur că desenul ajută întotdeauna.

deci, iată testul lui saint-exupéry (deși mă îndoiesc că nu îl știți): privind desenul de mai jos, ce vedeți?
o pălărie, spune majoritatea, dar nu. este un elefant care a înghițit un șarpe. șarpe care a înghițit un elefant.

ei bine, autorul plusează când îl întâlnește pe micul prinț - un prichindel cu totul extraordinar care mă privea cu gravitate. (p.11). acesta din urmă îi cere lui saint-exupéry să-i deseneze o oaie. și singura oaie acceptată va fi cea ascunsă într-o cutie, oaie care nu se vede.

cam astea sunt lucrurile care mi-au plăcut. restul, despre planeta dintre stele a micului prinț, prietenia lui cu floarea unică. sau călătoriile lui pe diferitele planete, unde întâlnește diferite tipuri umane „serioase și mature“ - mi s-au părut comune.

 

 
câteva propoziții te pun pe gânduri:
- oamenii se urcă în trenuri rapide, dar nu mai știu ce caută; 
- ceea ce vedem sunt coji, ce e mai important e invizibil; 
- doar copiii mai știu ce caută; 
- timpul pe care l-ai petrecut cu ceva anume este ceea ce face ca acel ceva să fie important;
- devii răspunzător întotdeauna pentru ceea ce ai îmblânzit -
însă mi s-au părut destul de forțate - sub întreaga poveste s-au străvezit tot timpul intențiile lui saint-exupéry de a fi cu orice preț înțelept.

dincolo că este o frumoasă metaforă a pierderii (și regăsirii) inocenței de copil, tot nu-i înțeleg succesul. părerea mea este că e apreciată mai mult de adulți, decât de copii.