9 iulie 2014

concurs „cartea de vacanță“: confidentul de hélène grémillon

pe perioada verii, voi organiza, o dată pe săptămână, câte un concurs cu câte o carte de vacanță. humanitas fiction, polirom, univers, all sunt editurile care oferă cărțile, iar eu ofer concursul și transportul. nu trebuie decât să răspundeți la o întrebare, cât mai creativ, și veți putea primi o carte selectată de mine.



pentru început, premiul va fi romanul proaspăt apărut, confidentul, de hélène grémillon (editura humanitas fiction, 2014). un roman care a primit cinci premii literare. este vorba despre o intrigă și o iubire, în vremea celui de-al doilea război mondial. cele două descoperite, cu mult suspans psihologic, în niște scrisori.


întrebarea pentru concurs este:
dacă ați scrie o scrisoare, pentru viitor, strănepotului / strănepoatei dumneavoastră, care ar fi cele două lucruri pe care le-ați dori cu tot dinadinsul să le afle despre dumneavoastră? 

răspunsurile pentru concurs le primesc drept comentarii la post sau prin facebook, până duminică, ora 12,00. voi fi subiectiv și voi premia răspunsul cel mai fain. posesorul va primi romanul prin poștă.
succes!


sursa foto


5 comentarii:

  1. Pentru ca mie-mi place gustul copilariei, i-as lasa stranepotului o scrisoare cu 2 descrieri, astfel sa stie cum era copilaria pe vremea mea. In primul rand o descriere a unui joc din copilarie, pe care copiii de azi l-au uitat. Joc in natura, cu alti copii, nu joc pe calculator. A doua descriere ar fi reteta unui fel de mancare pe care-l savuram in copilarie si al carui gust mi-l amintesc si acum. Spor!

    RăspundețiȘtergere
  2. Probabil citesti asta in anii 2080, sau 2070. Eu o scriu in 2014, aruncand o privire curajoasa spre viitor, in contextul in care ma aflu printre oameni cu viziuni sumbre asupra prezentului tau. Asta e un lucru pe care as vrea sa il stii despre lume: mereu vor exista oamenii stramti si oamenii deschisi, oamenii care vad regresul si raul, si oamenii care vad progresul si binele.
    Despre mine, ei bine, fac parte din cea de-a doua categorie. Iubesc tehnologia, iubesc progresul si mi se pare stupid sa ma gandesc ca peste 30 de ani vom manca doar cartofi facuti in tuci (stii ce-i ala oare?!), pentru ca vom ramane fara curent.
    Celalalt lucru pe care vreau sa il stii e ca sunt omul care s-a desprins de tendintele bolnavicioase ale societatii si s-a pus pe primul plan fara egoism, ci cu interes de sine. Dintr-o grasa care manca porcarii am devenit o femeie frumoasa si sanatoasa, am lasat in spate tot ceea ce imi dauna fizic si moral.
    Stiu ca ti-am dat doua sfaturi voalate, iar tu le vei simti cu siguranta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Întotdeauna am stat si am cugetat asupra imaginii pe care și-o vor crea nepoții și strănepoții despre mine. Aș vrea, totuși, să fie una veridică, necosmetizată de dragul perfecțiunii și care să îi inspire.
    Primul și cel mai important lucru pe care îl consider definitoriu ar fi acela că am greșit mereu. M-am îndrăgostit de persoane nepotrivite, am acordat încredere altor persoane și mai nepotrivite, am spus cuvinte prea mari în momente în care nu erau necesare, m-am plictisit prea repede de persoanele care țineau la mine, am fost nehotărâtă, imatură, irațională și nerealistă.
    Dar, de asemenea, ar fi necesar să știe și că am încercat să dau tot ce-am avut mai bun pentru a ajuta, că am avut nevoie să fiu tratată ca un perpetuu copil cu o mare nevoie de afecțiune, protecție și liniște.
    Două lucruri ar fi trebuit să afle despre mine. Două care mi-au cuprins întreaga viață, întregul fel de a fi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dragă, am fost provocat să-ţi scriu o scrisoare în care să-ţi zic vreo două despre mine. Mă ştii modest în a-mi produce descrieri, deci te invit în bibliotecă pentru a căuta "…sensul vieţii", vei găsi acolo un paragraf subliniat, care-ţi va permite să accesezi memoriile mele stocate pe gânduri.com. Alege tu două lucruri şi spune-i-le strănepotului / strănepoatei lui Dragoş.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cu siguranță crezi că sunt depășită de timp și poate ai dreptate. Viața ta sper să nu semene cu a mea, dar vreau să ții minte 2 lucruri care nu vor fi niciodată învechite și te vor ajuta să fii om, să fii mulțumit cu felul în care îți vei trăi viața.
    În primul rând, ține minte că că fiecare om e unic în felul său și fiecare gândește altfel, deci învață să le respecți opiniile celorlalți, chiar dacă nu le aprobi și încearcă să privești lucrurile și din punctul altuia de vedere, nu doar din al tău.
    În al doilea rând, încearcă să fii echilibrat: rău când e cazul, bun când consideri, tupeist cu ceilalți, dar un pic precaut în sufletul tău, responsabil, dar uneori nesăbuit, etc. Să fii rău nu înseamnă să le faci rău altora. E suficient să refuzi să-i ajuți când au nevoie de tine.
    Azi poate că nu vei da importanță sfaturilor mele, dar când viața te va supune greutăților, sunt convinsă că vei înțelege ce ți-am scris aici și te vor ghida pe viitor.
    Să fii fericit, copilul meu! Să fii sănătos, iubit și înconjurat de oameni buni!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...