 |
edith wharton
casa veseliei
(the house of mirth)
editura junimea, iași, 1982
traducere de liviu marinescu
326 pagini broșate
coperta de eugenia macovei
|
cartea am citit-o pentru că mi-a plăcut vârsta inocenței (despre care am scris aici) iar în comentarii, alex leo șerban mi-a scris „să încerc să citesc și 'house of mirth', căci există și o ecranizare și este de o tristețe atât de apăsătoare că după ce-o termini îți vine să te sinucizi...“
domnișoara lily bart are ghinionul ca taică-su să devină falit, apoi ghinionul i se dublează și devine orfană chiar când trebuie să i se facă dotă pentru măritiș. căci la-nceput de secol 20, ea nu trebuie să știe să facă nimic decât să-mpungă cu nurii prin saloane, să facă conversații și să joace whist pe banii pe care nu-i are.
Ah, ce bine era să fii tânără, radioasă, să strălucești cu bucuria de a ști zveltă, tare, elastică, creată din linii armonioase, îmbrăcate în culori magnifice, să te simți ridicată deasupra tuturor de acea grație incomunicabilă în cuvinte, care este îngemănarea fizică a geniului! (p.119)
bărbații roiesc prin jurul ei, însă junii dezertează repede: are-o frumusețe dezinvoltă și o inteligență dezarmantă. așa că cei care au tupeu să-i gâdile sexoșenia sunt numai bătrâni, bogați, însurați. iar ghinionul i se triplează când singurul burlac compatibil, lawrence seldon, ei e un conformist indecis.
proastele/hâdele cu bani - mai norocoasele decât frumoasele deștepte
fata noastră să-nflorească are nevoie de biștari, cu care-i șade bine-n cercurile galante burghezo-americane. până când o cutră i-o coace, insinuând că-i remorca haladitului de bărba-su'. așa că fata noastră e exclusă încet-încet din protipendadă: Lily se retrăsese dintr-o situație ambiguă la vreme ca să-și salveze reputația, dar prea târziu pentru gura lumii. (p.281)
Ce este adevărul? Acolo unde-i implicată o femeie, el este povestea cea mai verosimilă. (p.224)
Tu crezi că trăim pe seama bogaților și, într-un fel, e-adevărat - dar este un privilegiu pe care-l plătești. (p.264)
Oricine poate disprețui lumea, dar cine poate găsi un loc mai bun de trăit? (p.260)
și iac-așa începe drama, moșii continuă să-i facă curte, dar ea nu și nu, și nici să coasă pălării nu-i bună, mai vine și o datorie, și viața începe să strângă. un fel de doamnă bovary fată bătrână, sau o effi briest, o annă karenină devine lily bart și sfârșitul pare previzibil. între timp, urâtele cu dote și moșteniri, pupincuriste și bârfitoare au parte de partide norocoase. (bine, aici pe autoare morala o împiedică să amintească cum aceste partide se compensau cu vizitarea deasă a bordelurilor).
ce mi-a plăcut?
mișto vorbirea aleasă din dialogurile belle epoque (cartea a fost scrisă în 1905).
problematica morală legată de fetele născute pentru măritiș, copii și bârfe, ca niște vaci pentru fermă.
psihologia vieții, față de constrângerile sociale pe care le aveau femeile deștepte.
edith wharton nu-și simpatizează personajul feminin, e chiar ironic cu el - nu-i iartă lipsa preocupărilor artistice, lipsa replicilor scânteietoare, și permanenta preocupare de a se îngloda în bogăția imorală a burgheziei grobiene americane.
Fusese făcută să împodobească și să încânte; oare pentru ce altceva rotunjește natura petala de trandafir și stropește cu culori păsăruica de pe ram? Și era vina ei că misiunea exclusiv decorativă are șanse de a fi dusă la îndeplinire mai greu și în mai puțină armonie între ființele sociale decât între ceilalți fii ai naturii? Cât este umbrită de necesități materiale și complicată de scrupule morale? (p.298)
 |
| edith wharton |
trailerul ecranizării din 2000 aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu