„legile frontierei“ de javier cercas

javier cercas 

legile frontierei

 (las leyes de la frontera)

 ed. humanitas fiction, bucurești, 2015

 traducere de cornelia rădulescu

 313 pagini broșate 

coperta de angela rotaru

delincvenții juvenili din catalonia

lovit în moalele lecturisticii de primul roman tradus la noi, soldații de la salamina - despre care am scris aici - am pornit cu mari așteptări de la acest roman, al patrulea după soldații.

un adolescent tocilar e agățat de doi golani de mahala, un tip și o tipă. și, cum gagica-i face prima labă din viața lui, micuțul se bagă-ntr-o gașcă de spărgători minori. toate ca toate, dar ăștia ajung să spargă până și bănci, iar capul bandei, zarco gamallo, devine celebru. evident că li se-nfundă, fiecare merge pe destinul lui, și de n-ar fi nu s-ar povesti.

aceasta e prima parte a romanului și e cea mai mișto. practic, este vorba despre tinerii rebeli catalani de pe vremea lui franco, proveniți din lumpeni, despre maturizarea lor, despre dragostea adolescentină și tupeul antisocial. ceea ce reiese nu este diferența dintre bine și rău, ci despre puterea de a-ți asuma alegerile făcute.

Sunteți sigur că binele și răul înseamnă același lucru pentru toți? Și, oricum, de ce n-ar fi fost Gamallo așa cum a fost? Ce șanse de schimbare avea un puștan născut într-o baracă, unul care la șapte ani era la școala de corecție și la cincisprezece era la închisoare? Vă spune eu: nici una. Absolut nici una. Doar dacă, firește, s-ar fi produs o minune. (p. 298)

coperta ediției originale

în partea a doua a cărții - care mi-a plăcut mai puțin - adolescentul tocilar, devine avocat și va fi bântuit de întâmplările libertine ale adolescenței sale, dar și de membrii bandei sale. ce va face cu trecutul lui? cum și-l va asuma? ce va face cu iubirea sa retrezită?

ca și în soldații de la salamina, cercas se folosește de tehnica interviului jurnalistic, a martorului implicat în evenimente. aparența de verosimil și multitudinea punctelor de vedere dă culoare și impact ficțiunii sale.  

per ansamblu, un roman bun, reușit - pentru mine - doar pe jumătate.
traducerea este de excepție, cum ne-a obișnuit cornelia rădulescu.
din păcate, ghinionul cărții e coperta, de care dai să fugi.