„e un pod pe drina...“ de ivo andrić

ivo andrić 

e un pod pe drina... 

(na drini ćuprija) 

editura polirom, iași, 2018 

trad. de gellu naum și ioana g. seber

 358 pag. broșate 

 coperta de radu răileanu

ce înseamnă balcanismul?

• înseamnă plăcerea povestitului - despre un pod, despre un bețiv, despre un cartofor, despre o mireasă sinucigașă, despre o hangiță evreică;

• înseamnă taifasul - între negustori, între vecini, între conaționali, între religii, între ocupați și ocupanți, între cueriți și cuceritori - taifasul pe terasa din mijlocul podului de pe drina, numit KAPIA, inima lui și inima târgului;

• înseamnă traiul liniștit, condus de obiceiuri și obișnuințe, după un „așa trebuie să fie“, după „acesta e rostul lumii“;

• înseamnă timp oprit și vechi, ce se lungește ca pelteaua, fără să se rupă de tot, de timpurile noi; 

• înseamnă să te obișnuiești cu toate, că accepți încet-încet totul, până la urmă chiar și moartea.

• înseamnă deseori suflete mici, cu dorințe meschine: 

Bazele lumii și temeliile vieții și legăturile dintre oameni sunt de neclinitit, secole de-a rândul. Asta înseamnă că nu se schimbă, dar, măsurate după durata vieții omenești, ele par veșnice. Raportul între durata lor și lungimea unei vieți omenești e același cu raportul dintre suprafața frământată, mișcătoare și fugară a unui râu și adâncul stabil și trainic, ale cărui schimbări sunt lente și imperceptibile... Dorința de schimbări bruște și ideea realizării lor prin forță se ivește adeseori printre oameni, și ia avânt, de cele mai multe ori, în capeteletinerilor. Numai că aceste capete nu gândesc cum trebuie; până la urmă și de obicei ele nu duc la nimic și, cel mai adesea, nu sunt prea trainice. Căci nu dorința omenească hotărăște și duce la îndeplinire treburile lumii. Dorința e ca vântul, stârneștee praful și-l mută dintr-un loc într-altul, întunecând uneori toată zarea, dar, în cele din urmă, se potiolește și cade și lasă după el vechea înfățișare a lumii. Omul nu-i decât o unealtă oarbă și supusă... Toate dorințele acestea năvalnice și toate cuvintele acestea îndrăznețe, rostite sub cerul nopții, pe kapia, nu vor schimba temelia nici a unui lucru; ele vor trece pe deasupra marilor și trainicelor realități ale lumii și se vor duce să piară, acolo unded se potolesc dorințele, unde se domolește vântul. Și, cu adevărat, oamenii mari ca și construcțiile mari răsar și vor răsări în loculile hotărâte lor de gândirea divină, independent de dorințele dșarte și trecătoare și de vanitatea omenească. (pp. 280-281)