jurnal de lectură 6 („iliada“ de homer / murnu)

cântul 1 

în cântul 1 e vorba despre cearta dintre ahile „mâniosul“ și agamemnon, tovarăși în asediul troiei / ilion-ului. acesta din urmă a luat ca roabă o fiică a preotului lui apolo khryses și n-a vrut să i-o dea înapoi, deși preotul îl roagă și-i face daruri. 

așa încât, apolo coboară - și el mânios - din olimp nălucindu-se-asemenea nopții și se-apucă să săgeteze ostașii - ca-n imaginea de mai jos a gravorului olandez crispijn van de passe cel tânăr. 

preotul khryses îi cere fata lui agamemnon (crispijn van de passe, 1613)

probabil că aceștia mor din cauza căldurii, apolo fiind zeul soarelui, dar și de ciumă. 

Groaznic fu zângănul arcului cel luminos ca argintul (I, 49)  

un proroc ghicește că e vina lui agamemnon, dar ăsta se dovedește cam ranchiunos pe proroc, dar acceptă să dea fata. nu însă să le ceară războinicilor o răsplată pentru asta. 

Plin de mâhnire Agamemnon; cernit e de noaptea mâniei
Și ochii sălbatic aprinși îi ard luminoși ca văpaia (I, 102-103) 

în fine, ahile se enervează și-l întreabă: ce dracu' mai vrei, sfruntate și fără obraz, după ce c-am venit cu tine să te răzbuni, mai ai și pretenții! 

cuprins însă de trufie, de hybris, agamemnon vrea să facă pe șeful și s-o ia la schimb pe briseis, sclava cu care era ahile. și ahile nu știe ce să facă: 

Inima-n pieptu-i păros îi stătu îndoită pe gânduri (I, 188) 

să-l omoare pe agamemnon sau să se liniștească? desigur intervine atena (zeița înțelepciunii) trimisă de hera să-l liniștească. și el se supune zeilor. însă doar pe moment, până la plecarea zeiței. că începe să-l spurce din nou. dar intervine moșul nestor. 

Dacă tu ești un viteaz și ai pe-o zeiță de mamă, 

El e mai mare, că e stăpân pe mai mare oștire (I, 278-279) 

cearta lui agamemnon cu ahile, de giovanni battista gaulli, 1695

cearta pare că se încheie. însă agamemnon nu se lasă și trimite doi crainici să i-o aducă pe îmbujorata și cea bine încinsă la mijloc briseis de la ahile. iar ahile 

Merse și stete plângând pe marginea mării albastre,
Singur, departe de-ai săi, privind spre noianul de ape,
Brațele-ntinse și rugă fierbinte rostind către Tetis (I, 347-349)

adică marele ahile plânge la mă-sa că agamemnon l-a umilit. ea pleacă la zeus. 

 zeus și tetis de anton pavlovici loșenko, 1769

între timp, ca să-l îmbuneze pe apolo, ulise merge cu corabia la preotul khryses să-i ducă fata înapoi. 

Și ridicară catargul și-ntinseră pânzele albe,
Care suflate de vânt, se umflau; iar sub talpa de navă
Călătorindă pe mare vuiau răscolite de valuri;
Vasul, tăindu-și cărare, ușor luneca peste ape. (I, 478-481)

cântul se încheie cu ospățul zeilor, unde hera e apostrofată de soțul zeus că se bagă în treburile lui. când vine noaptea, până și zeii dorm.