la rugăciune, în moscheea hunchiar

aseară am avut ocazia, graţie unui amic musulman, student la ankara, să particip pentru prima oară la rugăciunea de seară (صلاة المغرب‎ şalāt al-maġrib) a unor credincioşi musulmani, la moscheea hunchiar din constanţa.

deşi sunt constănţean, crescut într-un oraş plin de moschei, este abia a doua moschee în care intru: cea dintâi a fost cam cu vreo 10 ani în urmă, şi nu în constanţa, ci în mangalia, ca turist. pentru că era esmahan sultan, cel mai vechi lăcaş de cult musulman din românia, din 1575.

cea din seara aceasta a fost ridicată de otomani, în 1868, în timpul sultanului abdul aziz, cu materiale provenind din ruinele cetăţii tomis. este o moschee frumoasă, construită în stil arhitectonic maur, cu un minaret de 24 m, şi cu interiorul decorat cu ornamente orientale.

cum am spus, aceasta a fost prima mea participare la rugăciune. nu înainte de a-mi rememora, cu ajutorul celui ce m-a invitat, câteva din cunoştinţele acumulate din lectura coranului şi a câtorva cărţi.

evident că nici un film, nici un reportaj nu se compară cu experienţa manifestării unei credinţe, căreia-i poţi simţi sunetul, mirosul, imaginea, răsuflarea. să aud nemijlocit mărturisirea de credinţă (şahādah) - lā ʾilāha ʾillā l-Lāh (nu e divinitate în afara singurului Allah) şi muhammadun rasūlu l-Lāh (Mohamed e trimisul Său) din gura celor de lângă tine - nu m-a lăsat deloc indiferent.

moscheea hunchiar, interior

credincioşii aşezaţi într-un rând şi urmând indicaţiile rostite răspicat şi cântate în arabă de imām, din nişa (محراب‎ miḥrāb) ce arată direcţia spre Mecca (quibla); cele câteva mişcări (ركعات rakaʿāt) de rugăciune: intenţia, cuvintele de sacralizare, recitarea fātihei (primul capitol din coran), înclinarea trupului, ridicarea, cele două prosternări complete, recitarea mărturisirii de credinţă; salutul de împăcare al fiecăruia cu fiecare; dar şi rugăciunea facultativă, individuală - toate acestea mi-au atras luarea aminte, trezindu-mă brusc cu gândul că şi Dumnezeul meu bate în acelaşi tip de inimă.

am fost prezentat imām-ului şi m-a mirat deschiderea neaşteptată.

doar eu m-am simţit încurcat, plin de ruşine, de parcă spionasem intimităţile unor necunoscuţi. ca dup-aceea, gândindu-mă mai pe îndelete, să-mi dau seama că m-am îmbogăţit cu - încă - o experienţă profund umană. 

moscheea hunchiar din constanţa

am mai aflat că musulmanii români fac parte din mişcarea sunită, că în moschee femeile stau sus, în balcon, pentru a nu-i tulbura pe bărbaţii de jos, că există aceeaşi libertate a conştiinţei individuale, ca şi la noi. şi că sanctuarul de la Mecca are în colţ piatra neagră (الحجر الأسود al-Ḥajar al-Aswad), câteva pietre strânse într-un brâu de argint. legenda spune că ea a căzut din rai pentru a le arăta, lui adam şi evei, un loc de construire a unui altar. după ce piatra a fost pierdută în vremea lui noe, abraham a găsit-o şi ia arătat fiului său ismael să construiască noul altar, Kaaba.