„război și pace“ de lev tolstoi - vol.1, partea 1

lev tolstoi 

război și pace, vol.1 

 (Война и миръ) 

editura venus & r.a.i., buc. 1993

 trad. ion frunzetti și n. parocescu

 414 pag. broșate

 coperta de sergiu georgescu

un roman de moravuri

piatra de încercare te lovește-n ochi ca-ntr-un ritual de inițiere: doi prinți - una și unul - încep o vrăjeală despre napoleon și rostul rusiei și a împăratului ei de a elibera europa de franțuz. aflăm că prințesa e aghiotanta împărătesei, adică pătată pe creieri cu idei imperialiste (e.g., Rusia, ea singură, trebuie să fie salvatoarea Europei - p.9).
vrăjeala e jumate în franceză, așa că dă-i și citește notele de subsol (dacă nu știi limba lui balzac).

urmează o serată (alte vrăjeli), cât p-aci să dai paginile enervat, când descoperi câteva ironii: un viconte e prezentat societății ca un rosbif pe un taler încălzit, și presărat pe deasupra cu verdețuri (p.19); pantalonii unuia aveau culoarea cuisse de nymphe effrayeé (coapsei de nimfă speriată) (p.21); în cele din urmă, apare unul din personajele principale: pierre bezuhov, un bastard, gras, uriaș, cu ochelari, timid, dar care iese în evidență cu opiniile sale pro-napoleoniene - ceea ce umple de spume asistența cu sânge albastru.

mai apar două familii - rostov și bolkonski - fiecare cu tinerii ei bărbați-carne de tun. mai apare și o moarte simbolică - a sfârșitului unui regim - a tatălui lui pierre, bătrânul bogat bezuhov, unde apare, exact ca la balzac, o luptă pentru moștenire, și descrierea unui maslu.

nicolae vladimirovici, salonul annei scherer, sursa

dar cu ferestrele italiene ce e?

reușit mi s-a părut capitolul 19 din partea întâi - ca o călătorie într-o lume purgatorială - în care pierre, fiul bastard al muribundului, este condus, prin cotloanele din spate ale palatului, de către iscusita în intrigi dickensiene anna mihailovna drubețkaia. scurta călătorie este o inițiere nu doar spre anticamera morții. ci este ultima vizită a unei lumi vechi, pentru a face loc unei lumi noi.

mi-a atras atenția o mică frază, de nebăgat în seamă, altfel:

Intrară într-o sală de recepții bine cunoscută lui Pierre, cu două mari ferestre italiene ce dădeau spre seră, cu un bust imens și un portret în mărime naturală al împărătesei Ecaterina. Găsiră aceleași persoane, aproape în aceleași poziții, strând în sala de recepții și vorbind în șoaptă. (p.111)

ce rost are în economia povestirii această precizare? de ce cele două ferestre italiene ce dau spre seră? înțelegem admirația tatălui lui pierre față de împărăteasă, gloria maicii rusii, dar ce facem cu ferestrele? sugerează oare eclectismul culturii ruse? o fi vreo rămășiță a memoriei autorului care a participat la o serată într-o astfel de sală? totuși, este noapte și sera nu se vede decât dacă ar fi luminată. dar ne putem închipui - completându-l noi pe tolstoi - următorul tablou:

sala e uriașă, luminile palide ale serei pătrund prin ferestre și luminează urieșenia acestora; bustul imens și potretul completează măreția acum în penumbră și, constrastând cu aceasta, ca niște pitici ciudați, oamenii bârfesc despre apropierea morții.

habar n-am dacă asta a fost intenția lui tolstoi, dar dacă mi-a înfățișat asta, amănuntul ăsta îl demonstrează e TOLSTOI.