zhuang zi filozofia lui zhuang zi pe împotrivește cunoașterii și societății omenești în care ne naștem și îndeamnă la descoperirea naturii și a energiei vitale. limbajul uman și vorbirea sunt inutile, ele mai mult încurcă și trebuie să le dăm dracului și să fim mai atenți la lumea din jur.
principiul care se regăsește peste tot este DAO (道) - un cuvânt de dincolo de limbaj - și care se manifestă peste peste tot în jurul nostru; Dao este pentru noi cum este apa pentru pești, și trebuie să învățăm să înotăm în el. fiecare dintre noi are stilul său de înot care-l va duce la descoperirea sensului propriu. e nevoie doar de luare aminte și de exercițiu. însă nu exercițiu mental sau manual, ci de unul spiritual.
spiritul (shen) trebuie să fie spontan, natural, și presupune nu inconștientul sau inconștiența, ci uitarea conștiinței (este vorba despre conștiința de sine, și nu cea morală).
cum se face asta?
1) ne lăsăm în voia lucrurilor (wu-wei, acțiunea-care-se-acordă-cu-firea), nu le mai gândim prin concepte, nu ne mai chinuim să le modificăm (prin voință, wei, acțiunea-care-forțează-firea), ci suntem asemenea unei oglinzi, care reflectă lucrurile și lumea așa cum sunt ele:
Omul desăvârșit își folosește inima drept oglindă. Nu dă nimic și nici nu primește. Răspunde, dar nu ascunde. De aceea, învinge fără să fie rănit. (zhuangzi, călătorie liberă, cap.7, editura humanitas, buc., 2009, trad. luminița bălan și tatiana segal, pp.106)
2) practicăm gesturi firești îndelung și cu rafinament, până când gesturile devin spontane (practica gongfu); fie în meseria noastră, fie ca mod de viață, însă unul firesc și armonios (cum e de pidlă gimnastica qigong):
Apropierea de zmârcuri și iazuri, situarea în pustiuri vaste, pescuitul în voie sunt wu-wei, sunt ceea ce iubesc învățații fluviilor și mărilor, oamenii care fug de lume, cei care trăiesc după bunul plac. Respirația cu gura deschisă, expirarea aerului greu și inspirarea aerului proaspăt, gâfâitul ursului și ciripitul păsării sunt Longevitate, sunt ceea ce iubesc învățații care își dirijează respirația, oamenii care-și hrănesc forma, cei care sunt la fel de longevivi ca Pengzu. (zhuangzi, călătorie liberă, cap.15, ed. cit, p.161)contopindu-se în Dao, omul își regăsește sensul și nu mai este afectat de ceea ce gândirea numește suferință: decăderea, boala, moartea. problema suferinței și a morții nu este pusă direct, pentru că acestea nu sunt percepute ca ceva rău, ci mai degrabă ca făcând parte din procesul natural al lui Dao. moartea și descompunerea nu sunt decât fațete ale transformării lui Dao:
Când lui Zhuang zi i-a murit soția, Huizi s-a dus să-i prezinte condoleanțe. Zhuang zi tocmai stătea cu picioarele răscrăcănate, bătea darabana într-un hârdău și cânta. Huizi îl apostrofă: „Nu-i de ajuns că nu jelești moartea celei ce a locuit cu tine, ți-a crescut copiii și a îmbătrânit lângă tine? Să bați darabana în hârdău și să mai și cânți e prea de tot!“ Zhuang zi îi răspunse: „Imediat ce a murit puteam oare să nu fiu îndurerat? Căutându-i originea, am constatat că la început nu avea viață. Nu numai că nu avea viață, dar nu avea nici formă. Nu numai că nu avea formă, dar la început nu avea nici suflu. S-a amestecat în ceea ce era neclar și tulbure și, prin transformare, a căpătat suflu. Suflul, prin transformare, a căpătat formă. Forma, prin transformare, a căpătat viață. Acum, printr-o nouă transformare, a murit. Acestea se înlănțuie precum cele patru anotimpuri: primăvară, vară, toamnă, iarnă. Mai mult, pe când dormea liniștită Casa Mare [între Cer și Pământ], eu o vegheam și plângeam în hohote. Acum, consider că în sfârșit am înțeles Destinul și, de aceea, m-am potolit.“ (zhuangzi, călătorie liberă, cap.18, ed. cit, pp.179-180)
 |
| sursa |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu