„Odiseea“ (varianta Murnu). Jurnal de lectură 1

Am ajuns la cântul nouă, când în mijlocul feacilor, Odiseu / Ulise își povestește aventurile începute odată cu plecarea din Troia / Ilion cu prăzile de război.

În Félix Buffière (Miturile lui Homer și gândirea greacă, p. 257), se spune că Epicur s-ar fi inspirat, pentru principiul său al plăcerii Εὐφροσύνη (euphrosyne) din afirmația lui Odiseu / Ulise:

Eu cred că nu e
Nimic mai drag și mai plăcut (Εὐφροσύνη) în viață
Ca ziua când e vesel tot poporul
Și-n sală șed mesenii-n șir și-ascultă
Pe cântăreț, iare mesele sunt pline
De pâine și friptură și-un paharnic
Aduce vin în casă scos și-l toarnă
Mesenilor în cupe. Mie-mi pare
Că asta-i tot ce-i mai frumos (Καλλιστώ) pe lume. (IX, 5-11/ 5-13)

Numai că nu știm dacă această credință / opinie este a lui Homer, a lui Odiseu / Ulise sau acesta din urmă îi măgulea pe feaci - care tocmai își găseau plăcerea în acest mod - ca să-l ajute.

Interesanți sunt ciclopii. Primii anarhiști, cum îi numește Félix Buffière (op. cit., p. 287). Ființe uriașe, care nu munceau deloc, pentru că aveau pământ mănos și capre negre care le asigurau hrana.

Odiseu are ghinion, căci nimerește în peștera lui Polifem - al cărui nume sugerează un personaj „celebru“ sau „integrat în conversația lumii“ - care era „ateu“, necrezând în Zeus și în legile ospitalității statuate de acesta, și care se izolase de comunitatea semenilor săi (nu știm dacă faptul că era fiu al lui Poseidon îl făcea să se situeze mai presus de toți, inclusiv față de zei).

Nu vrem să știm de Joe (Διός) noi, ciclopii,
Și nici de zei (θεῶν), suntem mai tari ca dânșii. (IX, 275-276/355-356)

Extrem de sadică - așa mi se pare - descrierea uciderii de către uriașul Polifem a tovarășilor lui Odiseu / Ulise (deși creierul vărsat pe pământ apare de mau multe ori în Iliada):

Așa-i trânti pe țărnă
Ca niște țânci, de li se scurse-ndată
Tot creierul stropind pământul. Trupul
Le ciopârți și-și pregăti ospățul.
Și prinse să-i înghiorțăie ca leul (IX, 289-292/374-377)

Interesant este cum, după ce se dovedește înțelept numindu-se Nimeni (Οὖτις), atunci când îl orbește pe Polifem, Odiseu / Ulise, odată scăpat, își urlă numele adevărat, cuprins probabil de un acces de origoliu. Face o mare greșeală, căci Poseidon îi știe acum numele și îl va îndepărta de casă.