Există în Cântul 18, un avertisment al lui Odiseu / Ulise (preschimbat de Atena în cerșetor), către unul dintre pețitorii Penelopei, care-i jefuiesc casa sistematic. Acela este unul Amfinomos, pe care-l găsește mai cumsecade, doar că acesta e prea „băgat în chestiune“ să mai iasă din ea.
Cu acest prilej, Odiseu / Ulise produce un mic discurs despre soarta omului, destul de interesant.
Din tot ce-n lume mișcă și răsuflă,Nimic mai șubred pe pământ ca omul
(οὐδὲν ἀκιδνότερον γαῖα τρέφει ἀνθρώποιο,
πάντων ὅσσα τε γαῖαν ἔπι πνείει τε καὶ ἕρπει.) (130-131)
Nu crede el c-are să dea vrodată
De rău până ce zeii-i dau norocul
Să-i meargă toate-n plin și-i pot genunchii.
Iar când trimit răstriști asupra-i zeii,
Le rabdă el pe vrute, pe nevrute,
Căci mintea-i se tot schimbă după ziua
Ce-o luminează Cel-de-sus. Pe vremuri,
Căci așa este gândirea / felul de a simți (νόος) oamenilor de pe pământ
Precum [este] ziua pe care [o] aduce / conduce Tatăl oamenilor și al zeilor (trad. mea)
γὰρ νόος ἐστὶν ἐπιχθονίων ἀνθρώπων
οἷον ἐπ᾽ ἦμαρ ἄγησι πατὴρ ἀνδρῶν τε θεῶν τε (136-137)
Și eu aveam noroc de toate-n lume,
Dar prea mult am năpăstuit pe alții,
Căci ascultam orbește de putere
Și taică-meu și-n frați mă bizuisem.
Să nu fie dar omul niciodată
Nedrept și rău (ἀθεμίστιος), ci-n sine să se împace
Cu darurile ce-ai făcură zeii. (173-188)
Dincolo de primele versuri referitoare la fragilitatea (ἀκιδνότερον) omului printre cele ce mișcă și răsuflă, există aceste versuri - gândirea depinde de ziua adusă de zei. Cu alte cuvinte, gândirea/ simțirea (νόος) nu este independentă, ci este potrivită - à propos, cum ar spune Montaigne - fiecărei zi pe care o aduce Zeus. Gândirea este deci (doar) o oglindă, deci, a situației exterioare, a contextului.
 |
| Penelopa și pețitorii (John William Waterhouse, 1912) |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu