Scriind la doctorat, nu știu ce impuls masochistic mă face să mai arunc din când în când un ochi pe noua traducere din Montaigne apărută la Humanitas în 2023 (Vlad Russo).
Când ignori mizele conceptuale din secolul al XVI-lea ale fiecărui cuvânt de dragul culorii stilistice, pierzi exact mecanismul de gândire al autorului.
Iată un exemplu concret din ESEURILE lui Montaigne (Des boyteux / Despre șchiopi, III, 11) — aveți în imagini atât originalul francez, cât și traducerea românească —, unde se discută modul în care opinia și imaginația ne falsifică percepția realității, mai ales când e vorba de viața sexuală:
Originalul: „Car par la seule authorité de l’usage ancien, et publique de ce mot : je me suis autresfois faict accroire, avoir receu plus de plaisir d’une femme, de ce qu’elle n’estoit pas droicte, et mis cela au compte de ses graces.”
Traducerea: „Chiar eu, prin simpla înrâurire a vechiului înțeles al acelei zicale de toți știute, am izbutit să mă conving c-am avut parte de mai multă plăcere de la o femeie fiindcă era strâmbă, punându-i cusurul în rândul harurilor.”
- Dispare conceptul: Montaigne vorbește despre „l’authorité de l’usage ancien, et publique” — autoritatea pe care o capătă o vorbă prin uzul ei vechi și comun. În traducerea de la Humanitas, autoritatea devine o vagă „înrâurire”, iar uzul public se transformă în „vechiul înțeles”.
- Se ratează mecanismul autoamăgirii: „je me suis autresfois faict accroire” înseamnă literalmente „m-am făcut odinioară să cred” — adică mi-am indus singur o iluzie. Formula „am izbutit să mă conving” sugerează un efort deliberat încununat de succes, ștergând tocmai autoironia lui Montaigne față de propria autosugestie. În plus, dispare complet „odinioară” (autresfois).
- Litota devine caricatură: Montaigne folosește o reținere elegantă — „de ce qu’elle n’estoit pas droicte” („pentru că nu era dreaptă”) —, pe când traducerea trântește brutal „fiindcă era strâmbă”.
- Se schimbă registrul: „au compte de ses graces” („pe seama farmecelor ei”) capătă o sonoritate aproape bisericească prin „punându-i cusurul în rândul harurilor”.
Corect ar fi fost: „Căci, doar prin autoritatea uzului vechi și comun al acestei zicale, m-am făcut odinioară să cred c-am primit mai multă plăcere de la o femeie pentru că nu era dreaptă și am pus aceasta pe seama farmecelor ei.”
Culmea ironiei? Vechea traducere din 1971 (Mariella Seulescu), cu toată limba ei arhaizantă de cronicar, a fost infinit mai fidelă mecanismului mental al lui Montaigne decât ediția modernă din 2023: „...acesteia îndătinată din bătrâni și îndeobște, apucat-am odinioară a crede că o femeie care nu era dreaptă îmi dădea mai multă plăcere și am pus-o pe seama harurilor ei.” Acolo existau și „odinioară”, și obiceiul „îndătinat din bătrâni și îndeobște”, și litota „care nu era dreaptă” — exact ce s-a pierdut în 2023 de dragul „cursivității”.




Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu