Se afișează postările cu eticheta concursuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta concursuri. Afișați toate postările

26 martie 2014

căştigător „soldaţii“ de adrian schiop

până la ora 12:00, au răspund corect (cluj-napoca) două persoane: 1.mandicescu ioan-cătălin şi 2. oana purice. în urma alegerii random.org, ai ieşit câştigător nr.2, oana purice.

o invit diseară la cărtureşti verona, să ia cartea cu autograf, de la autor, sau dacă nu, o va primi prin poştă. mulţumesc.

25 martie 2014

concurs „soldații“ de adrian schiop - la evenimentul cărturești

roman incitant, după paul cernat, romanul anului 2013, după marius chivu, soldații lui adrian schiop este unul dintre aparițiile notabile ale anului trecut.

până să-l termin și eu de citit, voi merge (chiar dacă va ploua) la evenimentul cărtureștiului - dialoguri cu scriitori români - în care nu se va vorbi foarte multe despre autorul și omul adrian schiop, într-un dialog cu nadine vlădescu. ce fel de om este? care i-a fost trecutul? cum a scris și cum scrie? ce intenții are autorul?

nu știu cum se va descurca autorul soldați-lor, știindu-l cam timid, dar sunt sigur că va ieși un eveniment mișto.

până una alta, cărturești verona oferă un exemplar din romanul soldații de adrian shiop unuia / uneia dintre cei care vor răspunde la întrebarea: de ce aţi participa la un eveniment cu un scriitor român? care este oraşul în care scriitorul a fost profesor de liceu?

câștigătorul va fi ales prin random.org, dintre cei care vor da un răspuns aici, până mâine-miercuri, 23.03.2014, ora 12,00, iar cartea o va putea primi cu autograf, miercuri, 23.03.2014, ora 19,00. (altfel, o va primi prin poștă.)

27 februarie 2014

câștigător concurs cu carte: „dragostea, chiar ea“ de corina sabău


primul răspuns corect (matei florian) la concursul de ieri a fost al lui răzvan rotaru (ora 12:08). cartea „dragostea, chiar ea“ o va putea primi chiar din mâna autoarei, cu autograf, joi, 27.02.2014, ora 19,00, la cărturești verona. (altfel, o va primi prin poștă.)
felicitări și spor la citit!

le mulțumesc și celorlalte participante care au răspuns corect.

26 februarie 2014

concurs cu carte: „dragostea, chiar ea“ de corina sabău


puteți câștiga volumul „dragostea, chiar ea“ de corina sabău (editura polirom, 2012) răspunzând la întrebarea care a fost invitatul primei ediții a evenimentului DIALOGURI CU SCRIITORI ROMÂNI? de la cărturești verona?

câștigătorul va fi primul care va da răspunsul corect, până joi, 27.02.2014, ora 19,00, iar cartea „dragostea, chiar ea“ o va putea primi chiar din mâna autoarei, cu autograf, joi, 27.02.2014, ora 19,00. (altfel, o va primi prin poștă.)




scriitorii români la cărturești 

unde?
la librăria cărturești verona (barul de la subsol).

ce?
întâlniri neconvenționale cu autorii români.

când?
în ultima joi din lună.

cum e?
am participat și eu data trecută, pe o zăpadă, să-l văd pe ioan es pop. și am descoperit nu neapărat poetul, ci omul plin de farmec, cu moliciunea glasului tipic ardelenească. un om ușor emoționat de ipostaza în care este (de centru al atenției), emoționat de rolul ușor histrionic în care e nevoit să intre.
și s-a descurcat excelent! folosind cea mai singură rețetă: sinceritatea.

joia săptămânii ăsteia va veni scriitoarea corina sabău, cu care nadine vlădescu va intra într-un dialog scrritoricesc și nu numai.

8 noiembrie 2013

la „augustin frățilă“

bogdan stănescu, primind premiul de 10000 de euro în numele autorului

dacă anu trecut câștigătorul premiului de 10 000 de euro, augustin frățilă, pentru cel mai bun roman românesc, a fost câștigat de matei brunul de lucian dan teodorovici, anul acesta potul cel mare l-a luat radu aldulescu cu romanul cronicile genocidului.
iată ce discurs am avut, ca invitat.

când am primit cele cinci cărți câștigătoare din finală, m-am bucurat: erau subțiri!
și m-așteptam să găsesc proză de tipul celei mai scurte povestiri din lume, scrisă de un sud-american, și intitulată dinozaurul. iat-o:

când se trezi, dinozaurul era tot acolo.

dar peste ce am dat, în romanele citite? peste povestiri în stilul: 

când se lumină de ziuă, damaschin văzu prin ochii plini de ceața destrămată a somnului trupul încovrigat, cu capul ca de lup dacic, al dragonului. părea că-l păzise ca un câine credincios, în călătoriile onirice pe care le făcuse, toată noaptea, în trecutul blestemat al strămoșilor săi. 

așa că am citit romanele cu felurite emoții - unele negative, altele pozitive - și m-a dus înainte dorința că publicul cititor va citi pe cel mai bun roman și îi va plăcea. 
și mi-am dorit ca la anul să pot citi ceva în genul:

când începui cartea, premiul augustin frățilă era acolo. 

despre eveniment, am scris aici.

26 iulie 2013

câștigător concurs „numele trandafirului“

răspunsul la întrebarea de la concursul de miercuri este william ockham. au răspuns corect 19 persoane, în ordinea facebook și blogger:




















în urma tragerii la sorți de pe random.org, câștigătorul norocos a ieșit andrei judeu. felicitări și să (re)citească cu plăcere numele trandafirului, în ediția revizuită, și să se bucure de marginalii, cum m-am bucurat și eu. și-l rog să-mi trimită adresa pe dragosbutuzea@yahoo.com.

 

felicitări și celorlalți, cărora le mulțumesc că au participat.
cartea a fost oferită de polirom.

24 iulie 2013

CONCURS! numele trandafirului în ediția nouă!

CONCURS!

spuneam în postul de mai jos că m-am bucurat de apariția marginaliillor lui eco la numele trandafirului - cu alte cuvinte, cum a scris el romanul - în noua ediție a polirom-ului (care oferă și cartea).

ei bine, această ediție - REVĂZUTĂ DE AUTOR - va ajunge la cea/cel care va răspunde corect la următoarea întrebare - până vineri, la ora 12:00. 
alegerea va fi făcută prin random.

întrebarea este:
ce filozof scolastic de secol 14 a discutat despre concepte ca  reprezentări mentale și „intenții ale sufletului“) și datorită căruia umberto eco a trebuit să mute acțiunea romanului din secolele 12 și 13 - pe care le cunoștea mai bine?

mult succes!

18 aprilie 2013

câștigători concurs „baudolino“

cei 2 câștigători ai concursului, care vor primi cele două cărți „baudolino“ - despre care am scris aici - sunt, în ordinea trimiterii răspunsurilor, sunt:
  1. andreea (a postat la 10:27 prin blog), care își va alege ediția (pontica sau polirom)
  2. mirela r. cazacu (a postat la 10:44 prin facebook) 
le aștept să-mi trimită, pe dragosbutuzea@yahoo.com, adresele pentru trimiterea cărților. la fel, în 48 de ore.
răspunsul corect este vasiliscul (amphysian cockatrice), combinația de șarpe și cocoș, având puterea de a ucide prin privire sau prin otrava răsuflării. grifonul este o combinație de leu și vultur. imaginea este luată de aici, unde se specifică clar.

le mulțumesc tuturor participanților la concurs. asta mă îndeamnă să mai fac concursuri cu cărți bune.

16 aprilie 2013

CONCURS: „baudolino“ de umberto eco!

am 2 cărți broșate „baudolino“ de umberto eco:


una este ediția princeps în românește, din 2001, de la editura pontica
a doua este ultima ediție de la polirom, în noua colecție biblioteca polirom
traducerea este aceeași, a ștefaniei mincu.

am scris despre carte aici.

ofer cele două cărți celor 2 cititori care ghicesc cum se numește animalul mitologic de mai jos, despre care este vorba și în roman.
răspunsurile le aștept drept comentarii la acest post, iar câștigătoare sunt primele răspunsuri corecte. primul câștigător va putea alege ediția.

concursul se încheie în 48 de ore. mult succes!

15 martie 2013

concurs „clubul de lectură nemira“: „cântec de gheață și foc“ de george r.r. martin

george r.r. martin
 urzeala tronunilor
 (a game of thrones)
 editura nemira, bucurești, 2011
 traducere de silviu genescu 
 940 de pagini legate 
coperta de corneliu alexandrescu
m-am pregătit pentru clubul de lectură nemira pe care editura îl organizează lunea viitoare, pe 18 martie, la club energiea, luând cogeamitea tomul de george r.r martin, urzeala tronurilor și am început cititul.

urzeala tronurilor
adevărat, romanul lui george raymond richard martin este ca un drog, intri în lumea lui și nu vrei să mai ieși. scriitorul este păianjenul care te prinde în plasa lui și te învăluie cu cele peste 900 de pagini. 

probabil că punctul forte al seriei sunt personajele (câteva zeci). fiecare capitol, purtând numele câte unui personaj, îți aduce perspectiva acestuia, reușind cu ușurință să nu te lase până nu-l preferi pe unul, pe care să-l urmărești cu limba scoasă după aceea. 

până acum, mie mi-a plăcut jon snow, fiul bastard al lordului edward stark, care, la doar paisprezece ani, pleacă singur (de fapt, împreună cu lupul nălucă) într-o garnizoană vitregă, să devină păzitor al zidului ce apără regatul ca un zid chinezesc. ce găsește aici, în zăpadă, sunt pe cale să aflu.

la un moment dat, am pierdut unele personaje - cine sunt și ce relații au ele cu altele - dar nu e un reproș. am putut trece lin peste - pentru că ceea ce contează cel mai mult este lumea ce mi se dezvăluie cu realism înainte: tărâmul medieval inventat, unde diferitele clanuri se luptă - cu intrigile și cu armele - pentru putere și pentru patimi. și deși stilul e unul plat, doar unele descrieri reușind, uneori, să-l mai onduleze, șade bine în contextul accesibil al literaturii fantastice căreia-i aparține. 

per ansamblu, un roman reușit, îi înțeleg popularitatea. deși mi-a plăcut mai mult regii nisipurilor (despre care am scris aici).



CONCURS! pentru cei din bucurești 
în cinstea clubului de lectură nemira de lunea viitoare, împreună cu editura nemira organizez UN CONCURS, având drept premiu unul din cele cinci volume ale seriei cântec de gheață și foc (la alegerea sa) traduse la noi.
întrebarea este următoarea: care este evenimentul din istoria angliei medievale din care se spune că s-a inspirat autorul ciclului romanesc?
primul răspuns corect, scris drept comentariu mai jos va primi drept premiu cartea aleasă de el în cadrul clubului de lectură de luni, ora 19:00, la club energiea. 

nemira ne așteaptă! vor participa oliviu crâznic şi marian truţă și vor fi oferite premii și surprize de la hbo și taraba de jocuri.
mai multe detalii aici.

21 februarie 2012

scrie pe blogul tău despre o carte din LITERATURA RUSĂ

BookMag încurajează în continuare creativitatea literară a bloggerilor şi îi premiază pe cei mai buni!


după cărţile de dragoste, de aventuri, româneşti, englezeşti, motivaţionale, ne-am gândit la cărţile de literatură rusă! aşadar, dacă ţi-a plăcut o carte de literatură rusă (poezie, proză, eseu, contemporană sau clasică), scrie despre ea pe blogul tău (sau pe al unui amic)! cea mai bună impresie de lectură va fi postată pe BookMag şi va fi premiată cu cărţi la alegere în valoare de 150 de lei!

regulile concursului nostru sunt următoarele: a) scrieţi recenzia pe blogul vostru, având grijă să precizaţi undeva că este participantă la concursul nostru, b) înscrieţi BookMag în blogroll, c) postaţi linkul recenziei voastre în secţiunea de comentarii a anunţului de concurs.

concursul este valabil în perioada 21 februarie – 3 martie, iar câştigătorul va fi anunţat pe data de 5 martie. recenzia câştigătoare va apărea pe BookMag în ziua anunţului. materialele voastre vor fi jurizate de virginia costeschi (director editorial BookMag & elefant.ro), alexandra rusu (publisher booktopia) şi dragoş c. butuzea (blogger chestii livreşti).
chiar dacă nu câştigaţi de la prima participare, cititorii blogului vostru vor câştiga din experienţa voastră de cititor!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...