de când n-aţi mai citit o prefaţă bună?

în spiritul schimbului de blog, postul meu de azi e aici.
comentariile, acolo :).

poveste din germania de est

thomas brussig (foto stanga jos)aparţine noului val de scriitori, născuţi în fosta RDG, care s-au impus cu vigoare în literatura germană actuală, ne informează coperta a patra a cărţii. aşa o fi, dar e important să spun că dacă de obicei se ecranizează o carte, în cazul aleii soarelui, s-a livrizat filmul.

se citeşte uşor, e scrisă alegru, despre adolescenţa în comunism, la graniţa cu capitalismul, ceva în genul prozei tinerilor de la noi, nu ştiu de ce, citind cartea, mă gândeam tot timpul la romanul lui ćosić, acesta din urmă mult mai izbutit, deşi şi romanul neamţului aste destul de amuzant, evident, personajele principale au alte vârste: prima dragoste, muzica celor de la rolling stones, tentaţia rdg-ului şi obsesia trecerii graniţei, lipsurile comuniste, ce mai, felul cum se trăia pe-atunci, e un roman bun, deşi nu excepţional, de citit foarte bine în tren. comercial, aş zice. dar bun!

Tilicaru e parşiv. Titeii bagă berilă la planctoane, câte două. Se mai trezeşte câte-un OSB şi urlă. Vreau să văd sonda! Mască pe figură! Asigură plutonul! Veteranul, şi el: Eşti berbec? Băi, sunteţi berbeci? Face conducere cu răcanii. NU se execută, trece la poziţia ghiocel. La FB-uri mă pricep. Păi da, şi trandafirii-ţi mută bornăul. Mai bagi câte-o săptămână balast de la oval. Ce să-i faci? Tilicarii au amereu’ cât ursu’ lui Berilă. Şi nu-I mai bine nici la diribău. Ce mai, Liba e gagica mea!
Rămăseseră cu toţii încremeniţi, tot ascultându-l. (p.113)

O jumătate de zi nu făcuse decât să ţină sub observaţie un punct de trecere a frontierei sovietice. În timpul acesta îi sărise în ochi unul dintre soldaţi, probabil cel mai fraier, din moment ce trebuia să cureţe cizmele tuturor celorlalţi: cincizeci de perechi de cizme soldăţeşti ruseşti aşezate în faţa barăcii... Lutz aşteptă până veni rândul fraierului la controlul de paşapoarte. Bineînţeles că Lutz nu avea toate hârtiile, iar fraierul, după ce răsfoi de câteva ori printre hârtii, se decise să nu-i dea voie să treacă. Însă Lutz făcu un asemenea scandal, încât cazul trebui rezolvat de superiorii fraierului – care fireşte că nu-i ţinură partea fraierului, pentru că un fraier nu poate avea dreptate din principiu. Aşa că, în timp ce Lutz traversa graniţa spre China, fraierul fu trecut la curăţarea latrinelor. (p.95)


thomas brussig, aleea soarelui, ed. humanitas, 2003, col. raftul întâi, trad. mara yvonne wagner, 150 p






iaca şi trailerul filmului:

thomas mann

e unul dintre nemţii cărora nouă, românilor, nu ne-ar plăcea defel, cică se scula cu noaptea-n cap şi se-apuca de scris, apoi îşi plimba câinele pe-afară, mânca, apoi corecta ce scria dimineaţa, iar după-amiaza şi seara socializa, vă închipuiţi c-avea vreme să scrie volume-ntregi de sute de pagini, nu trebuia să muncească, se căsătorise c-o fată cu zestre mare căreia i-a tot turnat copii, aşa că marile romane sunt de necitit la cât a lucrat la ele, pe cine n-a plictisit muntele vrăjit, dacă zice că nu, e un snob, ce să mai spun de doctor faustus, cu fraze pe pagini întregi, fi-su spunea că-n cultura umanistă, de pildă în cea filozofică, era un diletant, nu citise decât ceva platon, a citit don quijote târziu de tot, mă mir cum de scrisese despre-atâtea, probabil că ăsta i-a fost ţelul vieţii, şi i-a mers, dar pe mine nu ştiu ce m-a apucat pe la vreo 20 ani să m-apuc să citesc tot ce-a scris (tradus la noi), evident, m-am oprit la iosif şi fraţii săi, poate-l termin într-o zi, nu mi-am explicat niciodată succesul lui nebunesc, inclusiv nobelul, casa buddenbrook e şi ea de necitit, îl salvează povestirile, alea de bătrâneţe tare ironice, capetele schimbate, înşelata, ultimul roman neterminat, felix krull, poate şi micro-romanul alesul, dar cam atât, era prieten cu marii scriitori, cu einstein, cu preşedintele american care i-a dat cetăţenie, era chiar o conştiinţă a lumii apuse dinainte de război, mediatizat cât se poate pe vremea aia, dar lumea-l admira şi pe stalin atunci, aşa că...
în fine, asta este despre omul mann şi nu despre operă, care e într-adevăr mare...

...

habar n-am despre ce să postez azi aici, deşi am câteva cărţi "în lucru", poate le gătez în weekend, am fost aseară de-am văzut-o iar pe nora iuga, mi-a plăcut iar, mai erau marius chivu, alexandru matei, vasile ernu, l-am văzut chiar pe cezar-paul bădescu pe care nu-l mai întâlnisem demult, apoi am fost cu prietenii la o bere, a fost fain, am discutat şi de bloguri, şi de cărţi, de planuri, şmenuri, dar sigur că asta nu vă interesează, mai bine puneţi mâna pe-o carte între timp.
lecturi plăcute!

schimb de blog

postul meu de azi e pe alt blog. adică aici.

pun în practică astfel o idee proprie (nu, nu cer copyright) - schimb de blog - de a posta pe blogurile altora - şi viceversa. evident, în spiritul fiecărui blog în parte...
şi asta tot în spiritul reîmprospătării de primăvară... şi în ideea de net.