N-AM MAI RÂS AŞA LA O CARTE de la suta de ani a lui Groşan. Hohoteam pur şi simplu roşu ca racul în metrou.
E o cărticică de numai 113 pagini, cu poante ce se revarsă una după alta de te-ameţesc. Scriitorul sârb – da, e sârb – e tare-al dracului!:
Un copil descrie întâmplări felurite din cotidianul familiei sale – mama naivă, tatăl beţiv, unchiul curvar, bunicul sentenţios şi două mătuşi nesatisfăcute.
Unchiul a adus acasă o tipă cu ochelari. Toţi au început să o ia peste picior, bombardând-o cu întrebări de genul: „Ce-ţi place ţie cel mai mult?”, la care ea a răspuns: „Două ouă şi-un cârnat.” Tata s-a prăpădit de râs, dar eu nu înţelegeam de ce. (p.27)
Locotenentul Vaculic m-a întrebat: „De ce nu donaţi şi voi sânge, acum, când este nevoie?”. „Iarăşi?”, l-a întrebat mama, cu gândul la vărsările de sânge care au avut loc de-a lungul istoriei. Tata s-a oferit imediat, dar bunicul l-a prevenit: „Ăştia au nevoie de sânge, nu de alcool!” (p.82)
Toate acestea aveau o singură denumire: „viaţă”, un cuvânt foarte des întrebuinţat, rareori înţeles. Nu toţi aveam încredere în acest cuvânt, dar, mai ales, în realitatea pe care o exprima. Eram mereu de părere că viaţa este minunată, pe când alţii ziceau că e o porcărie. (p.95)
Nu scriu mai multe despre carte, se cere citită şi-atât.
Scriitorul are 77 de ani şi trăieşte în exil la Berlin.
Ediţia e una tare frumoasă, cu o traducere excelentă, cu o prefaţă bună a tinerei germaniste Corina Bernic.
Bora Ćosić (foto), Rolul familiei mele în revoluţia mondială, Ed. Art, Buc, 2008, trad. Georgina Ecovoiu, 115 p
Alte fragmente aici.
E o cărticică de numai 113 pagini, cu poante ce se revarsă una după alta de te-ameţesc. Scriitorul sârb – da, e sârb – e tare-al dracului!:
Un copil descrie întâmplări felurite din cotidianul familiei sale – mama naivă, tatăl beţiv, unchiul curvar, bunicul sentenţios şi două mătuşi nesatisfăcute.
Unchiul a adus acasă o tipă cu ochelari. Toţi au început să o ia peste picior, bombardând-o cu întrebări de genul: „Ce-ţi place ţie cel mai mult?”, la care ea a răspuns: „Două ouă şi-un cârnat.” Tata s-a prăpădit de râs, dar eu nu înţelegeam de ce. (p.27)
Locotenentul Vaculic m-a întrebat: „De ce nu donaţi şi voi sânge, acum, când este nevoie?”. „Iarăşi?”, l-a întrebat mama, cu gândul la vărsările de sânge care au avut loc de-a lungul istoriei. Tata s-a oferit imediat, dar bunicul l-a prevenit: „Ăştia au nevoie de sânge, nu de alcool!” (p.82)
Toate acestea aveau o singură denumire: „viaţă”, un cuvânt foarte des întrebuinţat, rareori înţeles. Nu toţi aveam încredere în acest cuvânt, dar, mai ales, în realitatea pe care o exprima. Eram mereu de părere că viaţa este minunată, pe când alţii ziceau că e o porcărie. (p.95)
Nu scriu mai multe despre carte, se cere citită şi-atât.
Scriitorul are 77 de ani şi trăieşte în exil la Berlin.
Ediţia e una tare frumoasă, cu o traducere excelentă, cu o prefaţă bună a tinerei germaniste Corina Bernic.
Bora Ćosić (foto), Rolul familiei mele în revoluţia mondială, Ed. Art, Buc, 2008, trad. Georgina Ecovoiu, 115 p
Alte fragmente aici.
Hiii, ai luat-o pana la urma. Bine, atunci iau eu cartea Ceciliei.
RăspundețiȘtergereSa imi aduci cartea asta cand ne vedem, bineee? Merciiii :)
titlul e foarte misto.
RăspundețiȘtergeretitlul e foarte misto.
RăspundețiȘtergereAcum vreo 4 ani am avut ocaziunea sa citesc nuvela in rusa, si m-a lasat pafff! Bine ca Denisa a "dezvrajit" acest autor fabulos! Ca ultimele titluri de la "raft" erau cam de domeniul maculaturii cu pretentii:)))
RăspundețiȘtergereCe era de domeniul maculaturii cu pretentii? Vonnegut? Eduardo Mendoza?
RăspundețiȘtergereNaghib Mahfuz? Kadare? Cowper? Yan Mo? Updike? Aitmatov? Coetzee? Joseph Roth?
Inseamna ca raftul ramine cu astia, ca Bora Cosic a aparut la alta editura. :)))))))