evident, o femeie...

... povesteşte trecutul ei. perioada e ceva belle epoque, însă indiferent care-ar fi fost, fiind vorba de chile, nu lipsesc războaiele, inclusiv cele civile. dar nu asta e important, ci:

isabel allende scrie superfain, are o îndemânare a scrisului de m-a lăsat paf, nu degeaba cărţile ei sunt bestselleruri! aşa că subiectul nu e cine ştie ce, istoria unei familii povestită de o fată, de la strămoşii ei până la acum (1910).

memorabil pentru mine este un singur personaj, bunica, paulina del valle, matroană uimitoare a familiei, care-i învârteşte pe toţi, un fel de miss havisham capitalistă. tot romanul se construieşte în jurul ei, tânăra povestitoare e doar un pre-text pentru strălucirea şi suferinţele acestei femei.

cum spuneam, allende scrie brici, ştie să nască personaje, a fost un deliciu să citesc cartea, care nu e neapărat mare capodoperă (dar cine vrea să citească numai mari capodopere?), dar te ţine ca un drog să n-o laşi din mână.
iar paulina del valle face toţi banii, vă zic eu!

ce să spun, aceasta a fost allende-le meu şi nu sunt dezamăgit, pentru că mă impresionase casa spiritelor, filmul, cu meryl streep, glenn close şi jeremy irons.

iar autoarea remarc că e damă mai faină acum, la bătrâneţe, decât la tinereţe.



isabel allende, portret în sepia, editura humanitas, bucureşti, 2010, traducere de cornelia rădulescu, 300 pagini

saitul autoarei aici.

cehov despre un roman de dostoievski

... am cumpărat de la librăria dumitale un volum de dostoievski, şi acum îl citesc. e frumos, dar din cale-afară de lung şi de indiscret. prea multe pretenţii...

a.p. cehov către a.s. suvorin, 5 martie 1889, în a.p. cehov, opere, vol.xii, eplu, 1963, trad. otilia cazimir şi nicolae guma, p.181

despre panglica albă iar

deşi m-am strofocat să scriu ceva ca replică la postul lui tlön, n-am reuşit, şi asta pentru că sunt total de acord cu el, filmul n-are legătură cu fascismul, şi mi-aduc aminte aici de minunata carte de memorii a lui stefan zweig care mi-a placut enorm, lumea de ieri, în care acesta nu întelege de unde a apărut nebunia războiului mondial 2, deşi beligerase în primul. şi nu cred că putem vorbi de o relaţie cauză-efect, belle epoque-hitler, deşi personajele-copii din panglica albă vor fi avut în razboi 30 de ani.

pentru că miza acestui film nu e fascismul, ci, cum spuneam în celălalt post, corectitudinea care ascunde (vizavi şi de corectitudinea politica de azi).

apropo, săptămâna asta la mţr e retrospectivă haneke!

cehov despre critică

eu nu împărtăşesc părerea dumitale cu privire la viitor. numai domnul Dumnezeu ştie ce va fi şi ce nu va fi. şi tot numai el ştie cine are dreptate şi cine nu... cu atât mai mult nici noi criticii noştri şi domnii editori n-am putea să ne pronunţăm... omul are prea puţină minte şi conştiinţă ca să-şi dea seama de ceea ce se petrece azi sub ochii lui, dar încă să prevadă ce va fi mâine, şi are prea puţin sânge rece ca să se judece pe el însuşi şi pe alţii.

a.p. cehov către k.s. baranţevici, 12 aug 1888, în a.p. cehov, opere, vol.xii, eplu, 1963, trad. otilia cazimir şi nicolae guma, p.137

in-cultura BD (benzii desenate) în românia

mă gândeam la un moment dat să scanez aici cele câteva BD-uri smulse din cutezătorii (o revistă pionierească pe care o citeam ca elev), dar se pare că mi-au luat-o alţii înainte, lucru pentru care îi felicit.

dar ceea ce mi-a rămas să împărtăşesc aici e uimirea că genul BD nu e gustat de publicul românesc. dacă americanii au romane celebre transpuse BD (graphic novel), nu mai spun de franţuji care au dezvoltat o adevărată cultură BD (sprijină chiar un salon BD la constanţa), la noi cele câteva reviste (par exemplî carusel - coperta de-alături e-a numărului 3 nemaiapărut după 2 numere) dau iute faliment. nu cunosc situaţia comicsurilor traduse în româneşte, însă nu-mi explic inapetenţa cititorului român la aşa ceva. şi-mi pare rău, eram un fan, am câştigat chiar un concurs BD la revista cutezătorii când eram mic.

o posibilă explicaţie ar fi lipsa culturii plastice în şcoală. nu ştiu să se facă istoria artei obligatoriu, probabil ca să nu sară vreun ong să condamne un aşa afront la libertatea copilului. iar din cercul meu de cunoştinţe, cunosc doar o singură persoană care-şi duce copilul să vadă tablouri la muzeu - iar când o face, îl lasă pe săracul copil să se uite tâmp, nefiind cineva să-i explice. (nu mai spun de pânda supraveghetorilor needucaţi asupra infractorilor care fac ilegal poze cu telefonul - dar asta e o altă discuţie).

în fine, la români - şi-aici daţi-mi voie să generalizez -, cultura BD se cultivă doar printre cunoscători, e o nişă redusă, împătimiţilor le rămân publicaţiile din străinătate, mulţi desenatori români publică acolo, unii chiar emigrează (sandu florea, de exemplu; auzisem ceva şi de sorin anghel..., ştiu doi tineri prin berlin). păcat! să mai povestesc de grafica computerizată? e prea science-fiction!

noi, ce să facem? admirăm voroneţul.