pater familias

întoarcerea
imdb

am aflat despre film acum ceva luni, de la anna. şi sosise momentul să mă delectez şi c-un film rusesc. şi e unul în cel mai bun sens al cuvântului.

ivan şi andrei sunt doi copii care cresc fără tată. până când, după 12 ani, a momentul să-l cunoască. nu e cel la care se aşteaptă, dar au doar câteva zile să se cunoască recioproc. şi se cunosc, învaţă unulo de la altul. poate nu până la capăt.

multe simboluri, cadre perfecte, joc actoricesc minunat, un film de văzut musai. pentru că şi filmul rusesc mai are multe de spus...

tabloul lui mantegna de mai jos nu figurează - evident - în film, dar am găsit că asemănarea e uimitoare:




iaca trailerul:

viaţa e scurtă...

23 august

tocmai ce-am văzut filmul lui tismăneanu condamnaţi la fericire - despre experimentul comunist în românia - şi m-am întristat teribil: încă o dată, oameni care ajunseseră, după 45 de ani, să facă asta

nu pot realiza, în doar 20 de ani, capitalism şi o ţară decentă. otrăviţi în sânge cu ceauşism, rămânem condamnaţi la aşteptarea unui alt conducător, care să ne-aducă gura de rai promisă de zamolxe.

noroc că tot azi e şi ziua lui andrei pleşu care lasă o speranţă.
La multi ani, domnule Pleşu!

oraşul şi femeia

în oraşul sylviei
imdb


un minunat eseu cinematografic despre un oraş - strasbourg - şi o femeie pierdută acum 6 ani. filmul nu are multă vorbărie, câteva scene ce le numeri pe degete.


însă te învaţă CUM SĂ VEZI lumea cu un ochi de artist, căci cel care caută femeie este un artist - scrie şi pictează.




perspectivele multiple alcătuiesc imagini minunate, care apropie oamenii, altfel străini.



îţi arată ce uimitoare ceafa unei femei blonde, după ce-şi strânge părul.


cum poate atrage, printre frunze umbroase şi pline de mister, o damă uscându-şi părul cu feonul.

cum nu contează cuvintele, ci numai gesturile.

iată trailerul:

ceva şi la cinesseur aici.

capodoperele mele cinematografice: cinema paradiso

cinema paradiso

unul dintre filmele mele de suflet -
nu ştiu cum să-l cataloghez, dar parcă mai contează?:

film despre trecut
film despre copilărie
film despre cinema
film despre dragostea pierdută
film de simboluri
despre italia
despre europenitate - orice ar însemna asta -
despre emoţie
et cetera.

datorită acestui film mi-a fost dragă mai apoi monica bellucci şi am rezistat prea-lungului şi imposibilului baaria.
şi tot datorită acestui film îl iubesc pe morricone.

enfin, un film la care să mă-ntorc când vreau să mă-mbăt de emoţie... :)


şi scena la care de obicei chiar îmi dau lacrimile - la propriu: