12 februarie 2011

tânărul fotograf cu cărţi

dimitri caceaune
l-am descoperit prima oară prin această poză, intitulată best days:



am descoperit apoi pe deviantart că are doar 17 ani şi a-nceput fotografia la 13. evident, m-a fermecat prezenţa cărţilor.
dar nu numai:







iată şi autorul:


blogul autorului aici, iar pe facebook aici.

10 februarie 2011

ţiganii. o carte

cercetătorul englez angus fraser se înarmează cu multă răbdare şi face o incursiune în istoria ţiganilor, mai ales în vestul europei, dar fără să ocolească balcanii şi românia.

originile, bazate pe teorii lingvistice (din limba romani) expuse cu acribie, sunt necontenstabil indiene. exodul iniţial (după un cercetător, r. turner) s-ar fi petrecut în sec. 6 î.C., iar primele prezenţe în persia sunt consemnate încapând cu sec. 5 d.C., urmând ca în sec.7 să treacă prin armenia. în sec. 11, ajung şi în bizanţ. ca un corolar al trecerii lor, ţiganii nu se bucură de o bună reputaţie, deşi mulţi sunt îmblânzitori, acrobaţi, scamatori. în sec 14, ajung în peloponez, iar în 1444 îşi stabilesc chiar o aşezare în colonia veneţiană modon: aici sunt cizmari, cavafi şi fierari iar mărturiile din epocă despre ei se încheie incorigibil: "prin urmare, aceşti vagabonzi sunt nişte nemernici care sionează ţinutul nostru" (p.60)

în balcani, sunt prezenţi (din mărturii) în sec. 14 - serbia, bulgaria, muntenia, moldova. în ţările noastre ei au fost transformaţi în robi, iar primul document vine din 1385, din vremea voievodului dan I, şi aminteşte de atsigani, care munceau ca bărbieri, croitori, brutari, zidari, slugi. femeile erau pescăriţe, casnice, albeau rufe, coseau, brodau. (p.64-65, ap. kogălniceanu)

în vestul europei, ţiganii pătrund după sec.15, folosindu-se de salvconductele împăraţilor, în ungaria, italia, spania, franţa, germania, ţările de jos. sunt numiţi egipteni care pribegesc pentru ispăşirea păcatelor păgâneşti. sunt comparaţi cu tătarii, sarazinii, însă toţi îi recunosc ca hoţi, "cei mai vicleni din lume". caracterul lor asocial îi face pe locuitorii sedentari să-i scoată în afara legii, să le interzică accesul în aşezări şi cetăţi.
majoritatea populaţiei europene a fost constrânsă la evlavie, servitute şi corvoadă, iar ţiganii reprezentau o evidentă negare a tuturor valorilor şi premiselor esenţiale care stăteau la baza moralităţii dominante, spune foarte corect fraser.

iată câteva curiozităţi care mi-au atras atenţia:
  • în italia, li se permite unor păgubiţi să fure şi ei de la ţigani.
  • în franţa, ţiganilor li se spune bohémien (p.100)
  • în spania, gitano vine de la egiptean. (p.106)
  • începând cu sec. 16-18 încep represiunile: henric al viii-lea al angliei dă în 1572 un decret de pedepsire a vagabonzilor şi de ajutorare a săracilor; ludovic al xiv-lea al franţei îi trimite pe bărbaţii ţigani la galere, pe băieţi la azile iar pe femei şi pe fete le rade în cap, le biciuieşte şi le alungă fără judecată.
  • în sec.18, franţa este cea mai populată ţară din europa, cu 25 milioane de locuitori.
  • diderot, în enciclopedie despre ţigani: "vagabonzi ce pretind a ghici norocul citind în palmă. talentul lor constă în a cânta, a dansa şi a fura" (p.147)
  • în 1775, friedrich cel mare înfiinţează un sat de ţigani. imposibilitatea lor de a-şi arăta aptitudinile duce la trimiterea la azil a adulţilor deveniţi săraci şi la plasarea copiilor spre îngrijire în alte părţi. (p.159)
(va urma aici)


angus fraser, ţiganii (the gypsies), editura humanitas, bucureşti, 1998, traducere de dan şerban sava, 342 pagini
coperta de ioana dragomirescu mardare

7 februarie 2011

câteva chestii ştiinţifice despre sex

nu am înţeles, la finalul cărţii, why is sex fun? (titlul original al cărţii), în schimb jared diamond are mare talent în a povesti, când de pildă trebuie să vorbească despre teroii aride biologice, cu exemple de maimuţe urlătoare, muscari, jacani, dar culmea e că-i reuşeşte, onest şi pe alocuri cu umor, să facă anumite incursiuni evoluţioniste în sexualitatea umană.

iată câteva notiţe despre câteva chestii de mai mare dragul:

  • dacă un bărbat ejaculează o dată la 28 de zile în timpul sarcinii de 280 de zile ale femeii sale, ar produce spermatozoizi capabili să fertilizeze pe fiecare dintre cele 2 miliarde de femei mature repoductiv din lume, câte un spematozoid de femeie. (p.40)
  • împăratul marocului, ismail cel însetate de sânge, a fost tatăl a 700 de fii şi un număr asemănător de fiice. (p.56)
  • embrionii umani, de abia după 5 săptămâni după fertilizare, îşi dezvoltă o gonadă "bipotenţială", care, dacă există cromozomul Y, în a şaptea săptămână se transformă în testicul. dacă nu, de abia în săptămâna 13 se transformă în ovar. (p.62) de unde concluzia endocrinologului Alfred Jost: "a deveni bărbat e un proces de lungă durată, dificil şi riscant; este un fel de luptă împotriva tendinţelor inerente către feminitate" (p.63) - poate de aceea, adaug eu, bărbaţii români nu prea au fudulii.
  • stimularea manuală a sfârcurilor cauzează o producţie de prolactină la bărbaţi ca şi la femeile care nu alăptează. lactaţia nu este deloc o consecinţă rară a stimulării proprii a sfârcurilor la băieţii adolescenţi (p.70-71). a se vedea şi Iov, 21,24
  • cimpanzeii şi bonobii fac sex de 7 ori pe zi (p.93)
  • urangutanii au o acuplare ce durează 15 minute, americanul mediu, doar 4 minute. (p.186)
  • a creşte urmaşi reduce speranţa de viaţă a părintelui datorită consumului de energie şi riscurilor pe care şi le asumă (p.133)
  • în sua (cartea e scrisă în 1997), părinţii singuri îi depăşesc ca număr pe cei căsătoriţi, iar majoritatea celor singuri sunt femei. (p.134)
  • "orice cutie de gunoi are capac, iar pentru orice femeie urâtă există, de obicei, un bărbat urât." (p.183)
  • penisul omului este atât de mare (13 cm faţă de 3 cm la gorile şi 4 cm la urangutani), că dacă aceeaşi cantitate de ţesut ar fi fost dedicată dezvoltării suplimentare a cortexului cerebral, bărbatul al cărui creier astfel conceput ar fi câştigat un avantaj important. (p.188)

jared diamond, de ce e sexul o plăcere? (why is sex fun?), editura humanitas, bucureşti, 1999, traducere de andreea dima, 194 pagini
coperta de ioana dragomirescu mardare

volumul este reeditat în 2007. 
o altă părere pe ştiinţă.info

2 februarie 2011

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...