filmu' ăsta-i o şinşilă!

muntele roşu

imdb

actorii din film sunt ca şinşilele,
regizorul a regizat ca o şinşilă,
filmul per ansamblu arată ca o şinşilă.
- asta în spiritul clipului de mai jos.

p.s. evident, mi se va aminti de libertatea tinerească în opoziţie cu societatea sârbească alienantă post-comunistă/pre-capitalistă, de autenticitatea personajelor, de imaginea filmului şcl. ce dacă cei 2 skateri îşi bagă ace-n piele, se-mbată, distrug, fură, îi imită pe jackass-şi şi sunt cool şi premiaţi la tiff. pentru mine, cretinismul nu e artă. sunt, desigur, un încuiat.

cărtăşaguri (1)

zen

jurnal, 2004 -2005
nefericitul meu jurnal. a ajuns să strângă atâtea dejecţii, atâtea pagini nedemne de el şi de mine. atâta bâlbâială şi atâta frică. (p.169)

ceea ce nu e un lucru uşor pentru un cititor curios, mai ales pentru cel obişnuit cu ficţiunea lui mircea cărtărescu. zeci de pagini de văitări, suferinţe interioare, căutări - toate provocate de sterilitatea creatoare de a începe obitor, aripa dreaptă. 

cum naiba, îţi spui. un om care are de toate - familie, casă, celebritate, şi el se aoleşte atâta!
crezusem că nu scriu din lipsă de condiţii. făceam crize de isterie că n-am spaţiu, timp, că nu-mi ajung trei dimensiuni şi o săgeată ţindind spre viitor. de aproape o lună am câte dimensiuni vreau, şi nu fac nimic. (p.139)

însă nu e vorba de viaţă aici, ci de scris. ceea ce e Altceva. pentru scriitorul cărtărescu, se pare că scrisul e Salvarea. n-o spune niciodată explicit - doar e scriitor - însă asta se înţelege. iar ea vine de undeva de sus, sau dinăuntru:
singura ta şansă (şi calea cea adevărată) e să nu scrii în imanenţa scriiturii, să nu trăieşti, să nu respiri lângă ceilalţi. să faci ceva nu demodat, ci împotriva istoriei, ceva deja atât de vechi, încât să nu se poată-nvechi. să porneşti, să fi pornit, invers din starter, să desfăşori un spectacol care nu e al literaturii, ci al minţii tale, dacă mintea ta e-n stare de asta. (p.80)  
natura mea nu e sclipitoare , ci mai curând indecisă, "bălmăjită", ceea ce, stilistic, s-a convertit în pagini mediocre şi laxe. doar că, aşa lipsit de resurse, de cultură reală, de inteligenţă superioară, cum sunt, am avut... mirarea, fericirea, dubiul şi până la urmă oroarea (cum să spun? oricum, dar nu "şansa" sau "norocul") să pătrundă uneori - evident! - altceinava în mintea mea, să mi se dicteze, pur şi simplu, mare parte din tot ce am scris vreodată. mi s-a dat o forţă pe care am resimţit-o mereu ca străină de mine... (p.25)

evident, noi ştim că orbitor 3 va fi scris, aşa că ce ne rămâne e să empatizăm, atât cât înţelegem, şi să ne bucurăm de bucuriile omului m.c. alături de fiul mititel şi de nefericirile aduse de bătrâneţe:
trăim prea puţin: din cauza asta nu dibuim ce-i cu noi, ce se-ntâmplă.nu apucăm să ieşim nici din camera noastră, darmite pe culoarele nesfârşite. (p.68)
noapte de noapte mă întreb cât oi mai avea de trăit. şi sudoare şi gâfâit şi sărit brusc în sus şi refuz, din toată fiinţa mea, al gândului că voi dispărea pentru totdeauna. teroare nemărginită la gândul că sunt în partea finală a vieţii, că acum sau peste 25 de ani voi dispărea ca şi când n-aş fi fost. (p. 136)
de obligaţiile sociale şi mediatice, de nefericirile altor cărţi publicate - am scris de ce iubim femeile şi baroane cum aş împleti flori de hârtie sau aş face mărţişoare ca să supravieţuiesc şi să umplu cu ceva un timp oricum steril. un fel de substitute de tăcere. (p.157) - de plăcerile şi neplăcerile călătoriilor din franţa, danemarca, austria.


nimeni n-a scris ceva bun vreodată dacă, începând, nu s-a simţit mai mare decât cei mari, dacă nu s-a văzut deodată ca o unealtă de zirconiu într-o mână de diamant etern şi indestructibil. (p.37)

avem liste de lectură: nu-i plac falconer (cheever), ispăşire (mcewan), născuţi morţi (amis), clubul putegaiurilor (coe), la ce ne gândim când vorbim despre iubire (carver). îi plac doar mătase (baricco) şi câţiva clasici: celine, kafka etc.

(va urma)

mircea cărtărescu, zen, jurnal, 2004 - 2010, editura humanitas, bucureşti, 2011, 629 de pagini

coperta de angela rotaru

planurile mele livreşti de caniculă

• dacă voi avea timp, mi-am propus să-mi completez câteva lacune literare. cum ar fi 

            - persuasiune de jane austen
            - fii şi îndrăgostiţi de d.h. lawrence
            - corecţii de franzen, că tot le-a reeditat poliromul pe ultimele două.

• să recitesc câteva povestiri preferate din kafka
• să mă distrez cu o antologie, cum e cea despre primul job
• recomand tuturor pentru vară romanul clasic românesc şi bun, dimineaţă pierdută a gabrielei adameşteanu, despre care am scris aici, acum reeditat într-o ediţie foarte prietenoasă, la 19 lei.

povestea teroristei cititoare

pentru că zen, ultimul jurnal al lui cărtărescu aminteşte (şi) de întâlnirea scriitorului cu autoarea blogului terorism de cititoare, într-o zi, pe o terasă din b-dul ana ipătescu, mi s-a făcut brusc poftă să scriu câte ceva despre blogul ei, acum că emoţiile de-acum 2 ani ale "scandalului" prilejuit de închiderea lui - cred eu - s-au mai răcit.
mai ales că sunt persoane care colindă acum pe net şi nu ştiu, probabil, cine este terorista.

autoarea îşi deschide blogul în mai 2006, unde începe, sub pseudonimul luciat, să scrie despre cărţile care-i plac, dar şi despre celelalte, care nu. se apleacă cu inocenţă asupra fiecărei cărţi, fie că e scrisă de teo bobe, georges simenon, murakami sau benoit duteurtre. fie că e vorba despre o carte de povestiri, de versuri sau roman.
ei bine, această inocenţă de admirat nu poate să nu fie imediat remarcată de cititorii de bloguri şi de cărţi, refractari la limbajul aspru, livesc şi „profesionist” al criticii literare, aceasta din urmă aplecată mai mult spre orgolii meschine şi partipriuri, decât spre lectură.

mai ales că în această perioadă, românii descoperă farmecele blogului, chiar şi intelectualii scorţoşi care găsesc aici o lume altfel, populată de pseudonime, îndrăzneli, "libertate", chiar dacă şi iresponsabilitate. sub un pseudonim, poţi spune orice despre orice.
tot în această perioadă, polirom pune în mâna cititorilor români romane scrise de tineri autori români, ignoraţi până acum în favoarea celor străini traduşi. opiniile sincere ale blogăriţei despre unele din ele nu au cum să nu fie observate, de autorii înşişi inclusiv. mulţi dintre ei se găsesc practic, pentru prima dată, faţă-n faţă cu părerea sinceră a cititorilor.

cine citeşte blogul, nu poate să nu admire dragostea de carte a blogăriţei, dragoste resimţită cu fiecare lectură a peste trei sute de cărţi, dragoste transmisă mai departe şi altora - eu însumi iau hotărârea de-a-mi deschide acest blog doar pentru-a "publica" un alt punct de vedere decât cel al "teroristei".


mulţi se lipesc de blog şi se bucură să fie băgaţi în seamă de apriga blogăriţă. scrie des şi citeşte mult. ştiu autori care-şi dau pe mess cum că olala, le este comentată cartea de teroristă. ştiu editori care se bucură că vânzările online cresc odată cu recenziile de pe blogurile livreşti, al căror lider e ea.
e un fapt: în blogosfera noastră de-nceput, iată, apare un blog care scrie despre cărţi, unde e promovată Cartea şi Lectura. şi care mai are şi succes. pare-se şi niscaiva autoritate.

dar valul de admiratori atrage şi valuri de retractori. apare reacţiunea. e de-ajuns să greşeşti ceva în vreun comentariu, că eşti amendat imediat pentru ignoranţă. cu multă satisfacţie pentru cel ce amendează superior, cu multă ranchiună pentru cel ce e amendat.

în blogosferă, pseudonimele nu iartă. şi, tot în blogosferă, investiţia emoţională e exponenţială. pare că e partea fiecăruia de idealism, partea fiecăruia ascunsă - mister hyde, cum îmi spunea un regretat amic.
aşa că e de-ajuns ca cineva să fie călcat pe coadă şi, dacă vrea, poate nutri planuri de răzbunare. ceea ce acel cineva şi face: pastişe, pamflete şi detectivisme pe blogul său dar şi "atacuri" pe ale altora. terorista devine pentru el o obsesie nutrită încet şi persuasiv. alimentează, pesemne, o frustrare de inferioritate. iar dacă obsesia întâlneşte şi o personalitate culturală orgolioasă şi dornică de conflict ludic, se coace de-o "conspiraţie".

momentul culminant. pe blogul său, cineva-ul jignit afirmă că ştie cine e omul dincolo de pseudonim: soţia unui scriitor lăudat la un moment dat pe celebrul blog. incongnitoul devine cunoscut, călcîiul lui ahile sângerează. personalitatea culturală orgolioasă şi dornică de conflict ludic se alătură repede să culeagă "laurii". iar autoarea blogului "incriminat" ce face? anunţă retragerea.

investiţia emoţională e imensă:
pe de-o parte, din partea teroristei - bucuria cu care scrie şi vorbeşte cu ceilalţi despre cărţi se transformă brusc în regret şi dezamăgire cruntă. pe de-o parte, din partea emulilor, ceilalţi blogări, scriitori sau simpli cititori anonimi - se înfurie că îşi pierd liderul şi nu pot face nimic, s-au implicat mult (chiar şi pasiv) până acum.
pe de altă parte, cei doi savurează victoria. poate nu le vine să creadă - a fost chiar aşa uşor?

rezultatul practic? nici unul.
după dispariţia blogului terorism de cititoare, "moda" blogurilor livreşti se stinge încet. unii poate nu vor să împărtăşească aceeaşi soartă. nu au tupeu să lupte. emulii care au bloguri scriu mai rar, dacă nu-şi abandonează blogurile. chiar acum când scriu, acel cineva continuă cu blogul său, scrie pamflete despre politică şi fragmente scurte din romanul propriu. momentul său de "glorie" a trecut. poate nici nu-şi dă seama. personalitatea culturală orgolioasă şi dornică de conflict ludic nu mai e printre noi decât cu spiritul. "lupta" contra teroristei n-a fost decât o joacă virtuală.

cu siguranţă, terorista cea reală continuă să citească cu aceeaşi plăcere cărţi. probabil că mai citeşte şi bloguri. are şi cont de facebook şi, din când în când, îşi mai curăţă blogroll-ul, în funcţie de vechile sau noile simpatii. rămânem fiecare cu nostalgia: ce epocă frumoasă pentru cititorii de cărţi, ce epocă frumoasă pentru blogării livreşti, ce epocă frumoasă pentru acei autori recenzaţi!

m-am întâlnit cu multe persoane care ştiu cine e terorista, dar nu vreau nici acum să aflu. nu c-ar fi fost o mare miză, însă aş strica unul din farmecele atât de contingente ale blogosferei româneşti.

biblia modernismului românesc

m-am bucurat când am găsit la un anticariat această carte, citită în studenţie cu un entuziasm nebănuit. istoria civilizaţiei române moderne este cartea nu a unui critic literar, ci a unui intelectual curios despre viitorul ţării sale. iar pentru că nu poţi gândi viitorul, fără să înţelegi trecutul, demersul lui lovinescu este deschizător de drum în înţelegerea civilizaţiei modenismului românesc. alături de burghezia română - amândouă apărute în aceeaşi perioadă - socotesc cartea o "biblie" a modernismului.

şi mai e un motiv: crearea "capitalismului" de azi e oarecum similară creării "capitalismului" originar românesc, despre care e vorba în carte.

***

partea întâi - forţele revoluţionare

ideea părţii unu a acestei cărţi este că, pe fondul unei înapoieri la nivel de ev mediu a civilizaţiei rămâneşti, adevărata schimbare o aduc revoluţionarii de la 1848, sub influenţa mişcărilor - ideologice şi sociale - pariziene: rupând cu trecutul imediat şi istoric şi, deci, cu doctrina evoluţiei lente, ce ne-ar fi menţinut multă vreme în cadrul regulamentului organic, paşoptiştii au făcut din revoluţie principiul generator al civilizaţiei noastre, singurul, de altfel, posibil poparelor tinere, împotriva căruia, în zadar s-au ridicat forţele tradiţionalismului. (p.170) în timp ce altor popoare le-a trebuit şase-şapte veacuri şi multe zguduiri revoluţionare, noi am trecut, în mai puţin de un secol, prin toate treptele capitalismului burghez. (p.81) - evident, această "grabă" e un lucru bun, dar şi unul rău: sărirea unor etape presuspune şi nişte lacune, greu de restabilit, care pot strica totul. şi acum, recuperarea în doar 20 de ani a "capitalismului" de la un regim comunist care a durat 2 generaţii  a dus la ceea ce trăim azi, nicidecum la o democraţie stabilă, ci la una firavă, în pericol oricând să se frângă.

de asemenea, importantă mi se pare, la eugen lovinescu, deplasarea gândirii de la trecut spre cea pe prezent şi viitor, mai rar în mentalitatea românească anchilozată: ne iubim strămoşii, ne iubim însă şi strănepoţii; nu suntem numai punctul ultim al unei generaţii, ce se pierde în trecut, ci şi punctul de plecare al generaţiilor ce vor veni la lumină; nu suntem numai strănepoţii încărcaţi de povara veacurilor, ci şi strămoşii virtuali ai strănepoţilor târzii; obligaţiile faţă de viitor depăşesc pe cele faţă de trecut. (p.75)

ion brătianu este omul politic cel mai "modern" al româniei, întrunind 2 calităţi: puterea viziunii unită cu cea a realizării. (p.159) aş adăuga că acum, nici un om politic nu le întruneşte.

partea a doua - forţele reacţionare

în faţa forţelor progresiste,  o mare parte din clasa politică şi dintre cei cu privilegii se împotrivesc vehement, cu o forţă de inhibiţie socială de natură aproape mistică. mai ales în moldova, vârful cultural de lance fiind, evident, junimea. fără vreo reformă mai de doamne-ajută în domeniul agrar, elitele îşi aduc aminte de ţărani: poporanism, semănătorism şi ţărămisme. cu iluzia unui punct de plecare strict ştiinţific, toţi aceşti cugetători - kogălniceanu, p.p. carp, maiorescu, eminescu, iorga, rădulescu-motru - au avut o atitudine neştiinţifică faţă de fenomene sociale care, prin faptul existenţei lor, trebuiau aplicate şi nu condamnate principial. (p.325) evident, şi din punct de vedere literar, reacţiunea se transformă în satiră socială la adresa noilor realităţi pseudo-burgheze - alecsandri, caragiale.

partea a treia - legile formaţiei civilizaţiei române

dincolo de incursiunile - deseori contestabile - în istoria civilizaţiilor, lovinescu explică legea sincronismului social - bază a formării civilizaţiei moderne:
1. imitaţia integrală a ideilor apusului (dinafară) de către pătura superioară românească (înăuntru) - transplantarea integrală a invenţiei
2. apare spiritul critic în adoptarea acestor idei; de asemenea, ideile sunt adaptate şi prelucrate, ceea ce le conferă specificitate - prelucrarea prin adaptări succesive la spiritul rasei
3. imitaţia se poate îndrepta accidental şi în trecut, creând un tradiţionalism fără acoperire

alte idei interesante:
- din punct de vedere al creaţiilor culturale, ortodoxismul înseamnă până în sec.19 copierea textelor religioase slavone, schematismul picturii bizantine, reducea sculptura doar la ornamentele stilizate ale chenarelor uşilor şi ferestrelor, înghesuia muzica în tipic  şi nazalizare greco-turcească şi nu lăsa să se dezvolte decât arhitectura bisericească prin unirea stilului biznatin cu oarecare inovaţii apusene. (p.70)
- literatura n-a putut ţine pasul revoluţiei sociale (p.113) - şi cred că nici acum
- modernismul a dus proprietatea de la o funcţie absolută, la o funcţie socială. (p.123)
- formaţia societăţilor e dominată de idei actuale şi de legi economice, fără legătură cu ideologia şi economia trecutului. (p.129)
- marx: nu conştiinţa oamenilor le condiţionează existenţa, ci dimpotrivă, existenţa socială le condiţionează existenţa (p.153) - idealul francezului - absorbirea individului de către stat; idealul englezului - individul plin de iniţiativă, duşman al tiraniei statului. (p.439)

eugen lovinescu, istoria civilizaţie române moderne, editura ştiinţifică, bucureşti, 1972, ediţie de zigu ornea, 516 pagini

coperta de ioana dragomirescu