pentru că zen, ultimul jurnal al lui cărtărescu aminteşte (şi) de întâlnirea scriitorului cu autoarea blogului terorism de cititoare, într-o zi, pe o terasă din b-dul ana ipătescu, mi s-a făcut brusc poftă să scriu câte ceva despre blogul ei, acum că emoţiile de-acum 2 ani ale "scandalului" prilejuit de închiderea lui - cred eu - s-au mai răcit.
mai ales că sunt persoane care colindă acum pe net şi nu ştiu, probabil, cine este terorista.
autoarea îşi deschide blogul în mai 2006, unde începe, sub pseudonimul luciat, să scrie despre cărţile care-i plac, dar şi despre celelalte, care nu. se apleacă cu inocenţă asupra fiecărei cărţi, fie că e scrisă de teo bobe, georges simenon, murakami sau benoit duteurtre. fie că e vorba despre o carte de povestiri, de versuri sau roman.
ei bine, această inocenţă de admirat nu poate să nu fie imediat remarcată de cititorii de bloguri şi de cărţi, refractari la limbajul aspru, livesc şi „profesionist” al criticii literare, aceasta din urmă aplecată mai mult spre orgolii meschine şi partipriuri, decât spre lectură.
mai ales că în această perioadă, românii descoperă farmecele blogului, chiar şi intelectualii scorţoşi care găsesc aici o lume altfel, populată de pseudonime, îndrăzneli, "libertate", chiar dacă şi iresponsabilitate. sub un pseudonim, poţi spune orice despre orice.
tot în această perioadă, polirom pune în mâna cititorilor români romane scrise de tineri autori români, ignoraţi până acum în favoarea celor străini traduşi. opiniile sincere ale blogăriţei despre unele din ele nu au cum să nu fie observate, de autorii înşişi inclusiv. mulţi dintre ei se găsesc practic, pentru prima dată, faţă-n faţă cu părerea sinceră a cititorilor.
cine citeşte blogul, nu poate să nu admire dragostea de carte a blogăriţei, dragoste resimţită cu fiecare lectură a peste trei sute de cărţi, dragoste transmisă mai departe şi altora - eu însumi iau hotărârea de-a-mi deschide acest blog doar pentru-a "publica" un alt punct de vedere decât cel al "teroristei".
mulţi se lipesc de blog şi se bucură să fie băgaţi în seamă de apriga blogăriţă. scrie des şi citeşte mult. ştiu autori care-şi dau pe mess cum că olala, le este comentată cartea de teroristă. ştiu editori care se bucură că vânzările online cresc odată cu recenziile de pe blogurile livreşti, al căror lider e ea.
e un fapt: în blogosfera noastră de-nceput, iată, apare un blog care scrie despre cărţi, unde e promovată Cartea şi Lectura. şi care mai are şi succes. pare-se şi niscaiva autoritate.
dar valul de admiratori atrage şi valuri de retractori. apare reacţiunea. e de-ajuns să greşeşti ceva în vreun comentariu, că eşti amendat imediat pentru ignoranţă. cu multă satisfacţie pentru cel ce amendează superior, cu multă ranchiună pentru cel ce e amendat.
în blogosferă, pseudonimele nu iartă. şi, tot în blogosferă, investiţia emoţională e exponenţială. pare că e partea fiecăruia de idealism, partea fiecăruia ascunsă - mister hyde, cum îmi spunea un regretat amic.
aşa că e de-ajuns ca cineva să fie călcat pe coadă şi, dacă vrea, poate nutri planuri de răzbunare. ceea ce acel cineva şi face: pastişe, pamflete şi detectivisme pe blogul său dar şi "atacuri" pe ale altora. terorista devine pentru el o obsesie nutrită încet şi persuasiv. alimentează, pesemne, o frustrare de inferioritate. iar dacă obsesia întâlneşte şi o personalitate culturală orgolioasă şi dornică de conflict ludic, se coace de-o "conspiraţie".
momentul culminant. pe blogul său, cineva-ul jignit afirmă că ştie cine e omul dincolo de pseudonim: soţia unui scriitor lăudat la un moment dat pe celebrul blog. incongnitoul devine cunoscut, călcîiul lui ahile sângerează. personalitatea culturală orgolioasă şi dornică de conflict ludic se alătură repede să culeagă "laurii". iar autoarea blogului "incriminat" ce face? anunţă retragerea.
investiţia emoţională e imensă:
pe de-o parte, din partea teroristei - bucuria cu care scrie şi vorbeşte cu ceilalţi despre cărţi se transformă brusc în regret şi dezamăgire cruntă. pe de-o parte, din partea emulilor, ceilalţi blogări, scriitori sau simpli cititori anonimi - se înfurie că îşi pierd liderul şi nu pot face nimic, s-au implicat mult (chiar şi pasiv) până acum.
pe de altă parte, cei doi savurează victoria. poate nu le vine să creadă - a fost chiar aşa uşor?
rezultatul practic? nici unul.
după dispariţia blogului terorism de cititoare, "moda" blogurilor livreşti se stinge încet. unii poate nu vor să împărtăşească aceeaşi soartă. nu au tupeu să lupte. emulii care au bloguri scriu mai rar, dacă nu-şi abandonează blogurile. chiar acum când scriu, acel cineva continuă cu blogul său, scrie pamflete despre politică şi fragmente scurte din romanul propriu. momentul său de "glorie" a trecut. poate nici nu-şi dă seama. personalitatea culturală orgolioasă şi dornică de conflict ludic nu mai e printre noi decât cu spiritul. "lupta" contra teroristei n-a fost decât o joacă virtuală.
cu siguranţă, terorista cea reală continuă să citească cu aceeaşi plăcere cărţi. probabil că mai citeşte şi bloguri. are şi cont de facebook şi, din când în când, îşi mai curăţă blogroll-ul, în funcţie de vechile sau noile simpatii. rămânem fiecare cu nostalgia: ce epocă frumoasă pentru cititorii de cărţi, ce epocă frumoasă pentru blogării livreşti, ce epocă frumoasă pentru acei autori recenzaţi!
m-am întâlnit cu multe persoane care ştiu cine e terorista, dar nu vreau nici acum să aflu. nu c-ar fi fost o mare miză, însă aş strica unul din farmecele atât de contingente ale blogosferei româneşti.
polirom anunţă că în curând va apărea romanul lui alex leo şerban, litera din scrisoarea misterioasă, scris în engleză la buenos aires şi lisabona.
