27 octombrie 2008

B de la Brando, Bertolucci şi butter

Nu ţin minte să fi văzut decât două filme de-ale lui Bertolucci:
Student fiind, am văzut la Cinematecă Ultimul tangou la Paris (din care reţinusem faza cu untul), apoi Visătorii, mai recent, pe DVD.
Ei bine, am revăzut aseară regalul lui Marlon Brando din Ultimul tangou la Paris. Poate şi pentru că tocmai ce-am trecut şi eu pe Rue de Passy şi pe podul Bir Hakeim, unde s-a filmat.
E un film al singurătăţii. După sinuciderea soţiei, Paul e singur, mama acesteia rămâne şi ea singură, chiar şi noua iubită, Jeanne, e singură. Şi cei doi iubiţi se izolează de lume, ca într-un turn de fildeş - nu-şi spun nimic despre cine sunt, cine au fost, nu vor să ştie de lumea de-afară (căci "orice, în afara locului ăsta, e un rahat").
Sunt scene minunate cu uşi, încăperi, pereţi, geamuri, labirinturi existenţiale în care n-ai ce face decât să le fii prizonier.
Câteva replici:
- E minunat să nu ştii nimic, spune Jeanne. Apoi propune: Poate vom avea orgasm fără să ne atingem.
- Ca să te eliberezi din singurătate, trebuie să priveşti moartea în faţă, în ajungi în curul morţii, spune Paul. Aici găseşti gaura în care se naşte frica.
- Când ceva se termină, începe din nou.


24 octombrie 2008

Eveniment literar - saptamana viitoare

Să vedem cum o să iasă. Abia aştept să pun întrebări dintre cele mai provocatoare, să iau autografe, să scriu aici impresii. S-o cunosc pe Juli Zeh, al cărei roman tocmai îl citesc şi-mi place.
Plus ce s-o mai ivi...
Link aici.

21 octombrie 2008

Dilematicul Dragoş

Am avut o mare bucurie să scriu acum într-o revistă de demult pe care o apreciez mult - Dilema veche - mai ales că-i a lui Pleşu.

De asemenea, în aceeaşi revistă, întâlnesc două afirmaţii pe care le-ar fi spus Nicolae Manolescu:

1. X-ulescule, dacă eu nu vreau să exişti, nu exişti. Dacă eu nu te bag în Istorie, ai dispărut!

2. Dacă noi, criticii literari, nu vă băgăm în seamă cu toată literatura voastră online, voi nu existaţi.

Hm!
Şi a fost o vreme când îmi plăcea mult de Manolescu. Acum cred i-ar trebui măcar un Martin Walser.

Să presupunem că...

... mai ai trei luni de trăit. Şi timp să mai citeşti/reciteşti doar trei cărţi. Care-ar fi acelea?
Eu aş reciti:
1) Aşa grăit-a Zarathustra de Nietzsche;
2) epistolele pauline;
3) pagini alese de mine din Proust (din În căutarea timpului pierdut).

Leapşa merge la următorii: luciat, ionuca, adrian ciubotaru, white noise, cezar, sebastian, anda grarup, capricornk, mayuma, cinabru, palimpsestul, silviu, anaayana, gramoşii, pantacruel, arthur, lorin, oompa, raul etc.

20 octombrie 2008

Impresii de Paris 1

1) Bun venit în Franţa! Aşa m-a întâmpinat poliţistul de frontieră. S-a uitat la buletin, apoi mi-a zis că e posibil să fie fals, deci iată-mă om onest în România, infractor în Franţa. M-a lăsat la urmă (navetiştii în trening treceau ok pe lângă mine), m-a dus într-o cămăruţă şi s-a pornit nu să mă interogheze, nu să mă bată, nu să mă caute şi-n fund, ci să-mi analizeze buletinul cu tot felul de scule. Norocul meu că aveam permisul de conducere, care era în regulă. Ce nu era în regulă era că Poliţia Constanţa îmi emisese un rebut de carte de identitate. Iată incompetenţa românească urmărindu-mă şi peste graniţă. În fine, am fost până la urmă şi pe la consulat, am rezolvat-o oarecum. Mie-mi place să cred că ochelarii mei de ‘telectual şi franceza mea jmecheră mi-au convins nevinovăţia.

2) Am intrat în vorbă cu un librar care, apropo de România, ştia desigur de Eliade şi de Cioran (la început nu înţelesesem ce treabă avea unu' Sioràn), dar nu de Cărtărescu şi Filip Florian (care se pare că nu e tradus în franceză).
va urma
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...