O carte sârbă super-bună de super-râs

N-AM MAI RÂS AŞA LA O CARTE de la suta de ani a lui Groşan. Hohoteam pur şi simplu roşu ca racul în metrou.

E o cărticică de numai 113 pagini, cu poante ce se revarsă una după alta de te-ameţesc. Scriitorul sârb – da, e sârb – e tare-al dracului!:
Un copil descrie întâmplări felurite din cotidianul familiei sale – mama naivă, tatăl beţiv, unchiul curvar, bunicul sentenţios şi două mătuşi nesatisfăcute.

Unchiul a adus acasă o tipă cu ochelari. Toţi au început să o ia peste picior, bombardând-o cu întrebări de genul: „Ce-ţi place ţie cel mai mult?”, la care ea a răspuns: „Două ouă şi-un cârnat.” Tata s-a prăpădit de râs, dar eu nu înţelegeam de ce. (p.27)

Locotenentul Vaculic m-a întrebat: „De ce nu donaţi şi voi sânge, acum, când este nevoie?”. „Iarăşi?”, l-a întrebat mama, cu gândul la vărsările de sânge care au avut loc de-a lungul istoriei. Tata s-a oferit imediat, dar bunicul l-a prevenit: „Ăştia au nevoie de sânge, nu de alcool!” (p.82)

Toate acestea aveau o singură denumire: „viaţă”, un cuvânt foarte des întrebuinţat, rareori înţeles. Nu toţi aveam încredere în acest cuvânt, dar, mai ales, în realitatea pe care o exprima. Eram mereu de părere că viaţa este minunată, pe când alţii ziceau că e o porcărie. (p.95)

Nu scriu mai multe despre carte, se cere citită şi-atât.
Scriitorul are 77 de ani şi trăieşte în exil la Berlin.
Ediţia e una tare frumoasă, cu o traducere excelentă, cu o prefaţă bună a tinerei germaniste Corina Bernic.

Bora Ćosić (foto), Rolul familiei mele în revoluţia mondială, Ed. Art, Buc, 2008, trad. Georgina Ecovoiu, 115 p

Alte fragmente aici.

Cel mai mare scriitor în viaţă

Cartea lui Gunter Grass mi-a arătat ce poate face o simplă ceapă, dacă ceapa-i aparţine unui scriitor măreţ – poate conţine între foile ei o-ntreagă carte, chiar jumate de viaţă.
Dintr-o familie modestă de negustori, Grass n-a dus-o pe roze, mai ales că tinereţea-i a coincis cu anii de război – Hitler Jugend, încorporarea, przonieratul, lagărul, apoi libertatea – anii de ucenicie şi cei de drumeţie.

Cum spuneam, nu pricep furia mass media pe cineva care zice singur că 

E adevărat că în timpul instrucţiei mele ca tunar-tanchist, care m-a tâmpit de-a lungul toamnei şi a iernii, nu s-a auzit nimic despre acele crime de război care au ieşit la lumină mai târziu, dar ignoranţa afirmată nu amputut să acopere înţelegerea faptului că fusesem integrat într-un sistem care planificase, organizase şi pusese în practică nimicirea a milioane de oameni. Chiar dacă vina activă mi-a putut fi scoasă din cap, a rămas un rest care nici până ati nu a putut fi demolat, care e numit, cu un termen mult prea comun, partea mea de răspundere. Să fii nevoit să trăieşti cu asta în anii care au mai rămas, iată un lucru sigur. (p.130)

Când în război, la şaptişpe ani nu faci decât pe tine (la propriu) şi fugi; când după război stai prizonier în lagăr, apoi vagabondezi printr-o ţară-n ruină şi ocupată şi de ruşii care ţia-u violat mama; când iei singur viaţa-n piept la optsprezece ani, munceşti la mină sau ca sculptor pietrar; când înveţi singur să scrii poezie fără prea multă şcoală – atunci poţi să spui că eşti un om demn nu de judecată, ci de multă admiraţie. Iar când toate astea sunt scrise într-un mod atât de genial – iei starea de extaz şi afirmi fără ezitare cu tărie –
Iată cel mai mare scriitor în viaţă!

O traducere excelentă a lui Victor Scoradeţ (traducător şi al lui Walser).

bune recenzii ale cărţii - Cinabru, Vitalie, Anda şi Devoratorul.

Gunter Grass, Decojind ceapa, Ed Polirom, Iaşi, 2007, traducere de Victor Scoradeţ, 488 p

Happy Valentine's Day!

E bun, deci e ecranizare

Cel puţin trei dintre filmele în vogă americane sunt ecranizări ale unor romane sau povestiri. Eu bănuiesc, ca livresc ce sunt, că de-aia sunt şi bune.

1. Ciudatul caz al lui Benjamin Button (The Curious Case of Benjamin Button) - după o povestire de Francis Scott Fitzgerald.
2. Cititorul (The Reader) - după romanul lui Berhard Schlink.
3. Nonconformiştii (Revolutionary Road) - după romanul lui Richard Yates.
Or mai fi?...

Abia aştept s-apară Fărâmele de memorie ale lui Saramago de la Polirom!

SF-ul românesc se regrupează

După o perioadă de izbucnire de prin '90 şi o înflorire fructuoasă (apăruse chiar şi un cotidian SF la Ploieşti) - culminată cu Eurocon-ul de la Timişoara din 1994 - Sf-ul a cunoscut o cădere bruscă (dispăruseră fan-zinele, colecţia Nautilus de la Nemira, revista Anticipaţia, emisiunile tv etc.)
Iată că acum lucurile stau mai bine - au apărut publicaţii noi, bloguri, saituri.
Printre ultimele, iată apariţia Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy.
Componenţa este Dănuţ Ungureanu (Preşedinte), Sebastian A. Corn (Vicepreşedinte), Cristian M. Teodorescu (Secretar), Mihai-Dan Pavelescu, Marian Truţă, Cristian Tamaş, Sorin Camner (PR), Dumitru Cl. Stătescu, Balin Feri (PR).
Multe felicitări şi succesuri!