proză europeană?

evident, era cât pe-aci "s-o iau personal" când tânărul scriitor dragoş bucurenci a afirmat că rămâne de văzut cine-o să mai citească proză europeană, "grea", că tinerii nu, îţi trebuie o anumită educaţie să. ceea ce înţeleg că, după bucurenci, viitorul literaturii e anglo-american... tristă globalizare!

afirmaţia a avut loc aseară, la lansarea de la cărtureşti a volumului cotidian mâine în bătălie să te gândeşti la mine de javier marías. (am stat numai juma' de oră).

şi mi-a plăcut de maria dinulescu :).

Dragoş C. Butuzea

În mod semnificativ, pe Dragoş l-am cunoscut pe Târgul de Carte, iar interacţiunile noastre ulterioare s-au clădit la schimburile de cărţi.
Prima noastră discuţie mai consistentă a fost despre motivele obiective şi subiective de-a rămâne în ţară. Abia revenisem de la Viena şi eram în mijlocul unei melancolii cu gând de plecare.

Pasiunea pentru lectură, admiraţia comună pentru Eliade şi faptul că locuim în acelaşi cartier au fost motivele pentru care începusem să ne vedem mai des. La bere, la mine acasă (am făcut destule înregistrări împreună) sau plimbându-ne prin librării.

Deşi e snob, prea elitist şi uneori exasperant de arţăgos, Dragoş e genul de om cu care pot merge până în pânzele albe în cadrul unei discuţii oneste, cu care poţi merge la filme bune, expoziţii şi conferinţe literare.

Şi-a făcut blog din joacă, iar acum are ambiţia să scrie zilnic.
Mă rog de el să-şi ia un laptop, însă alege să-şi petreacă serile citind.

Îi invidiez îndrăzneala cu care abordează scriitorii pe la diferite evenimente şi-i apreciez diplomaţia cu care-şi camuflează antipatiile.

Nu mi-l imaginez glumind cu muncitorii în construcţie, însă atunci când îşi ridică auto-cenzura, îi gust vulgaritatea.
Mă bucur că a avut infinită răbdare cu neseriozităţile mele şi respect că a ştiut, când a exagerat, să-şi ceară scuze.

Îi reproşez tenta clasicizantă a lecturilor sale, iar el îmi reproşează risipa lecturilor şi entuziasmelor (anul trecut l-am înnebunit cu politică, istorie, psihologie, iar anul acesta l-am stresat cu biologie evoluţionistă.)

Că are un autor invitat (cum este cazul acum) sau nu, chestii livreşti e un blog de cultură (recenzii de carte, cronici de filme şi izbucniri personale) care îşi merită locul în topul blogurilor pertinente.

Articol scris de Adrian Ciubotaru.

intrarea soarelui

în primul rand mi-a plăcut povestea, o dragoste adolescentină regăsită la maturitate, când cei doi au alte familii, alte vieţi. şi multe secrete nedezvăluite – culmea! – nici nouă, cititorilor.
în al doilea rând, e scrisă cu simţ de răspundere– cu o grijă „feminină” a detaliului.

piesa de rezistenţă a romanului, după mine, este micul capitol care dă şi titlul romanului, despre viziunea personajului principal sal/sorin, din care voi şi cita. piesă de rezistenţă care însă dă şi un neajuns – încărcarea cu metafore – evident, cu rolul de a te scoate într-altă lume – dar care pe mine, cu repertoriul meu, m-a obosit. a trebuit să iau pauze, ca să m-apuc iar cu voinţă. alţii, însă, o vor dovedi?

aproape că adormise, pleoapele i se legaseră, genele i se înnodaseră, lacrimile pe dinăuntru formaseră un lac pe marginea căruia rămăsese visător, privind lianele care se mişcau încet, bolborosind, când la orizont s-a iţit prima arătare. era ceva ce putea recunoaşte, deşi îl vedea acum pebtru prima dată, o linie arcuită, continuă, imobilă, o formă care-l atrăgea mai mult decât toate închipuirile de până acum. (p.149)

ştim că cecilia ştefănescu a fost scenaristă, aşa că povestea e bine „dozată”, cu cadre pline, cu suspans, certuri casnice jenante, aventuri pubere cu doi sawer/caulfield, într-un tot reuşit.

... poate-l înşelase cu harry şi cu alţii, dar îl iubise numai pe el şi... dacă prin cine ştie ce accident istoria va fi să consemneze povestea lor, atunci asta era cel mai important, iubirea pură, nepătată, care străbate ca un abur subţire timpurile şi ajunge la urechile oamenilor chiar după ce ei vor fi murit de mult. (p.296)

nu, n-am căutat cu orice preţ defecte romanului, cu intenţia clară de a-l desfiinţa, cum unii critici "profesionişti" au lăsat impresia – mihai iovănel, adriana stan - n-am căutat nici veridicităţi într-o operă de ficţiune sau alte năzbâtii despre o operă până la urmă de ficţiune.
însă un lucru pot spune - aştept un roman mult mai bun al acestei autoare.

cecilia ştefănescu, intrarea soarelui, ed. polirom, iaşi, 2008, 368 p.

ps - un interviu cu autoarea aici.

ion de rebreanu

platitudine de plăcintărie şi mediocritate totală. ochi mort, minte somnolentă. un artist se spânzură şi nu dă la tipar asemenea rezultate. demnitatea literară îţi impune un rol activ în spectacol, o atitudine în cuvinte, o frântură în imagini, o iuţire şi o abreviere lapidară, un ritm - o mie şi una de sarcini pe care trebuie neapărat să le răstoarne scriitorul. ceva să umble prin fundul cuvintelor, să le reînsufleţească, să le croască un destin, să le stăpânească şi să le comande. limba nu poate să fie o magazie şi un depou de unelte sterpe ca dicţionarul, decât în cărţile proaste.

o carte în care ţi-e cu neputinţă să treci peste douăzeci şi şapte de pagini, câte am avut puterea să îndurăm în ion, nu este cartea unui scriitor. o carte în care de-a lungul acestui imens număr de pagini nu găsesc o invenţie, o surpriză, o lumină, nimic care să mă intereseze, cu toată marea mea bunăvoinţă, e-o carte de registratură, nu de scriitor...

autorul lui ion a căzut într-o putină cu clei în care se zbate, şi când vrea să iasă cade înapoi şi reîncepe. ion merita un titlu mai adecvat: musca şi sosul.

am hotărât...

... să-l ignor.
păi ce credeaţi? că mă las eu aşa uşor? păi mă iau eu de thomas mann, de salinger, de mihăieş şi de patapievici – ca să mă las influenţat de o părere?

sunt extrem de bucuros şi mult flatat – nu cred că merit – de încurajări şi sprijin, şi nu înţeleg cum de aţi înţeles că mă las... dinadins n-am fost explicit...

şi cum să fiu, când mă ocup de chestii livreşti, care înseamnă imaginaţie, joc, lumi noi, perspective uimitoare şi spirit fin, şi nu încrâncenare, obtuzitate şi resentimente.

p.s. iar mie alex leo şerban mi-e simpatic.

"aproximativ doi ani"

se pare că un blogger, nu nominalizez, căruia i-a plăcut să deconspire pe cineva "din branşă", a pornit acum să "conspire" împotriva altora (patric, de exemplu), aşa funcţionează el (o fi român?).

aşa încât, din cauza lui şi din spirit de branşă, am hotărât.