am fost duminică, după multă vreme, la o piesă de teatru: cum gândeşte amy de david hare. un dramaturg englez, ce şi-a scris piesa prin 1997.
au fost două premiere pentru mine: prima piesă la teatrul mic, prima piesă de cătălina buzoianu. piesa a fost despre eterna opoziţie dintre vechi şi nou, artă şi televiziune, cultură şi bani etc. subiect de altfel deloc nemaipomenit, depăşit, aş spune, noroc cu jocul actoricesc care a compensat: valeria seciu, simona popescu şi tatiana iekel. prima a jucat pe actriţa esme, care încarnează salvarea prin teatru.
mi-a plăcut o replică: cinematograful violent (i'll kill you, mother fucker!) a uitat să vorbească despre dispariţia oamenilor, despre dragoste, despre suferinţă. a uitat teatrul. şi eu îl uitasem pentru o vreme...
au fost două premiere pentru mine: prima piesă la teatrul mic, prima piesă de cătălina buzoianu. piesa a fost despre eterna opoziţie dintre vechi şi nou, artă şi televiziune, cultură şi bani etc. subiect de altfel deloc nemaipomenit, depăşit, aş spune, noroc cu jocul actoricesc care a compensat: valeria seciu, simona popescu şi tatiana iekel. prima a jucat pe actriţa esme, care încarnează salvarea prin teatru.
mi-a plăcut o replică: cinematograful violent (i'll kill you, mother fucker!) a uitat să vorbească despre dispariţia oamenilor, despre dragoste, despre suferinţă. a uitat teatrul. şi eu îl uitasem pentru o vreme...



