apariţii româneşti

• ana maria sandu - omoară-mă!, polirom (apărută)
  

• ioan mihai cochinescu - ambasadorul, ed. a 3-a, cartea românească (va apărea - blogul scriitorului, aici)

furtuna cătălinei buzoianu

duminică seară, la teatrul mic am văzut prima mea piesă de shakespeare - furtuna. norocosul de mine, în viziunea cătălinei buzoianu, unul dintre cei mai buni regizori români.

mişto montarea, mi-a plăcut la nebunie scenografia (de dragoş buhagiar)!

oricum, furtuna e piesa de geniu a lui shakespeare care lasă regizorului libertatea creaţiei.

ştiţi, cred, subiectul:
prospero, ducele milanoului şi fiica sa miranda sunt exilaţi pe o insulă pustie de către fratele său. aici, peste ani, prospero, magician de talent, "aranjează" împreună cu duhul aerului ariel o furtună. ca pe insulă să naufragieze chiar fratele uzurpator împreună cu regele neapolelui şi fiul său ferdinand. totul e o răzbunare, dar se termină cu bine, prospero învaţă să fie milos.

sunt aici duhuri, spirite, vrăjitoare, monştri care fac imaginaţia să zburde. şi regizoarea asta face: îşi lasă imaginaţia să zburde. în prima parte a piesei, m-a cucerit! actorii care se plimbă pe deasupra sălii, oglinzi, ecrane computerizate, vrăjitoare islamiste şi marinari "comando" alcătuiesc o piesă (post)modernă care te prinde. (piesa e socotită îndeobşte o comedie).

problema a apărut în partea a doua a piesei, când mi s-a părut prea mult balamuc. faţă de care monologul final al lui prospero - serios şi punct nodal al piesei - a părut în plus!

despre actori, mi-a plăcut mult rodica negrea în rolul lui ariel, cei doi matrozi matoi (alexandru gâtstrîmb şi alin mihalache). nici mihai dinvale n-a jucat rău ca prospero. nu am înţeles şi pace prezenţa valeriei seciu într-un personaj inexistent în piesa shakespeariană (după ştiinţa mea).

în fine, fain spectacolul! nu regret că l-am văzut!

15 februarie

mărturisesc că nu mă trag de şireturi cu poezia contemporană de la noi, aşa cum o fac cu proza. aş putea spune că această antologie mi se adresează, scopul ei fiind să ajungă la cititorii neglijaţi îndeobşte de poeţi (liceeni, iubitori de proză).
am găsit aici câteva poezii bune şi, cum vreau să vă scutesc de comentarii gen - sensibilitatea poetică vizează..., duioşia poeziei..., alchimia cuvintelor... etc -, trec repede să împart cu voi câteva versuri care mi-au plăcut, numind doar autorii:

din tânăra generaţie:

ne-am sărutat/
a fost una dintre acele imagini/ pe care vrei să le ţii minte toată viaţa/ dar le uiţi după o săptămână. (mihai tiţa)

am în minte glezna aceea subţire (doar puţin înroşită de bareta sandalei)/ şi pulpa albă, aproape cântând,/ înfiorată de vântul stârnit din senin (claudiu komartin)

să avem unde sta/ liniştit uitându-ne la fereastră/ am fost/ să cumpărăm un pat// şi noi pe el/ mai mici decât florile/ şi mâinile noastre se ating/ întâmplător. (andrei gamarţ)

tu mă căutai disperată nopţi întregi/ până când se goleau tomberoanele/ abia atunci mă găseai pe trotuar/ bâzâit de muşte distrus/ îmi sărutai mâinile zdrobite/ îmi spălai sângele-nchegat cu părut tău/ şi-ţi păsa numai de mine. (stoian g. bogdan)

privesc puful/ alunecând gingaş deasupra podelei/ când aş vrea de fapt/ sub cutia toracică/ la fel ca plămânii/ să-ţi îmbrăţişez/ inima. (livia roşca)

pot dormi lângă tine/ fără să ştiu unde mă aflu unde genele mele ating norii/ un şnur roşu aproape lichid/ leagă visele noastre până adânc în pământ. (miruna vlada)

moartea e la distanţă de o literă/ şi tu la un click distanţă (eliza nicolaina)

din generaţia mai vârstnică:

. eu vreau să vii în februarie pentru că mi-e dor de tine/ trăim într-o lume în care nu merită să faci nimic trainic/ dar totuşi e o lume aşa de frumoasă încât simţi că înnebuneşti/ când te bate vântul ăla rece şi tâmpit în faţă (v. leac)

în dimineaţa asta/ sunt cezanne/ şi beau absint/ şi fumez cu jojo/ tutun englezesc (gelu vlaşin)

mă-ntreb dacă vocativul doamnei e Doamne! (şerban foarţă)

să găsesc sânii tăi visaţi în copilărie/ muştiucurile lor roz ca ale pipelor roase/ din care poţi să tragi opium,/ groase şi şlefuite ca nodul frânghiilor atârnând/ la capetele biciurilor din sex-shop. (mihail gălăţanu)

caut binele,/ adevărul şi frumuseţea./ în corsajul dilectei/ am găsit două căpriţe.// dilecta se miră:/ de ce au pe pubis/ femeile o/ perniţă de muşchi? (octavian soviany)

înapoi în abaţia trupului şi nu mai stărui/ s-o părăseşti. răsfoieşte aplecat la lumânare/ manuscrisul odată fierbinte al zidurilor,/ dar nu trece dincolo de foile care sunt aceste/ pietre din pereţi. şi lasă mai des de acum/ să te doboare somnul. (ioan es pop)

***, iubirea e pe 14 februarie, 56 + 1 poezii de dragoste, editura vinea, bucureşti, 2010, 96 pagini coperta de nicole bauer

reclamă la volvo?

ăştia precis s-au inspirat din postul meu despre livrescul nud :)

rafturi pentru cititoare

două evenimente

1.
miercuri la casa scriitorilor am fost la cenaclul lui claudiu komartin, institutul blecher, unde am citit (am venit târziu, deci n-am ascultat) două texte, unul de ioana bogdan şi altul de radu vancu.

am citi cu atenţie câteva fragmente din romanul ioanei bogdan. am înţeles că, până a veni eu, n-a plăcut nimănui. sincer, mi-au plăcut două fragmente despre un bătrân într-o biserică la înmormântarea nevestei lui, precum şi în cel despre moartea ei. sincer m-a emoţionat, chiar m-aşteptam să aflu mai multe despre viaţa celor doi bătrâni. dar n-a fost să fie, romanul era despre o existenţă banală a unei femei la fel de banale ce scrie la fel de banal, în căutarea autenticităţii.

la un moment dat, s-a spus că venind cu un fragment de roman, nu-ţi dai seama de "anvergura" romanului. eu zic că, dacă iau de pildă un fragment de nabokov sau chiar de flaubert, îmi pot da perfect seama despre calitatea romanului, sau cel puţin al scriiturii. şi să nu mi se argumenteze că pentru un prim roman, ca cititor trebuie să fii condescendent - citind texte slabe, îmi pierd din timpul vieţii degeaba! şi chiar nu mă interesează/impresionează efortul scriitoricesc. eu citesc doar rezultatul final.

cât despre radu vancu, îl mai citisem demult, pe club literar, aflasem că e bun prieten cu mircea ivănescu, dar la cenaclu nu ştiam lucrurile astea. în fine, am avut timp să-mi placă următorul fragment din ciclul sebastian im traum:

sebastian în vis e aşadar artistul. dar şi dogmatistul. e goldmund şi narziss, adrian şi serenus, barbarul şi kavafis. e kenoză în crucificarea roză, e syzygia în „pistis sophia”. e jorge de burgos punând pe foc in-octavo-ul gros din „poetica”, volumul doi, şi râzând în hohote – nu ştie că-i văzut de noi – pe retinele complet maculate sunt proiectate imagini dintr-un remake queer de von trier, cu michael şi prince şi goethe şi schiller incubi şi sucubi în „thriller”. e trakl la vârsta buneilor citind nepoţeilor despre bătrânul frank o’hara citind „dicţionarul mara”. sebastian în vis e ucenicul sebastian şi împieliţatul năică. faţă de ochişorii lui visând, Arta e pitică...

2.
joi am fost la poeticile cotidianului lui răzvan ţupa, unde a vorbit vasile ernu despre ultimul lui volum, ultimii eretici ai imperiului. am plecat cu ideea că salvarea - temă dragă mie -, dacă nu vine prin religie, poate veni şi prin literatură/poezie.
păcat că participanţii au fost destul de puţini, s-a citit ahmatova, celan...