cehov despre un roman de dostoievski

... am cumpărat de la librăria dumitale un volum de dostoievski, şi acum îl citesc. e frumos, dar din cale-afară de lung şi de indiscret. prea multe pretenţii...

a.p. cehov către a.s. suvorin, 5 martie 1889, în a.p. cehov, opere, vol.xii, eplu, 1963, trad. otilia cazimir şi nicolae guma, p.181

despre panglica albă iar

deşi m-am strofocat să scriu ceva ca replică la postul lui tlön, n-am reuşit, şi asta pentru că sunt total de acord cu el, filmul n-are legătură cu fascismul, şi mi-aduc aminte aici de minunata carte de memorii a lui stefan zweig care mi-a placut enorm, lumea de ieri, în care acesta nu întelege de unde a apărut nebunia războiului mondial 2, deşi beligerase în primul. şi nu cred că putem vorbi de o relaţie cauză-efect, belle epoque-hitler, deşi personajele-copii din panglica albă vor fi avut în razboi 30 de ani.

pentru că miza acestui film nu e fascismul, ci, cum spuneam în celălalt post, corectitudinea care ascunde (vizavi şi de corectitudinea politica de azi).

apropo, săptămâna asta la mţr e retrospectivă haneke!

cehov despre critică

eu nu împărtăşesc părerea dumitale cu privire la viitor. numai domnul Dumnezeu ştie ce va fi şi ce nu va fi. şi tot numai el ştie cine are dreptate şi cine nu... cu atât mai mult nici noi criticii noştri şi domnii editori n-am putea să ne pronunţăm... omul are prea puţină minte şi conştiinţă ca să-şi dea seama de ceea ce se petrece azi sub ochii lui, dar încă să prevadă ce va fi mâine, şi are prea puţin sânge rece ca să se judece pe el însuşi şi pe alţii.

a.p. cehov către k.s. baranţevici, 12 aug 1888, în a.p. cehov, opere, vol.xii, eplu, 1963, trad. otilia cazimir şi nicolae guma, p.137

in-cultura BD (benzii desenate) în românia

mă gândeam la un moment dat să scanez aici cele câteva BD-uri smulse din cutezătorii (o revistă pionierească pe care o citeam ca elev), dar se pare că mi-au luat-o alţii înainte, lucru pentru care îi felicit.

dar ceea ce mi-a rămas să împărtăşesc aici e uimirea că genul BD nu e gustat de publicul românesc. dacă americanii au romane celebre transpuse BD (graphic novel), nu mai spun de franţuji care au dezvoltat o adevărată cultură BD (sprijină chiar un salon BD la constanţa), la noi cele câteva reviste (par exemplî carusel - coperta de-alături e-a numărului 3 nemaiapărut după 2 numere) dau iute faliment. nu cunosc situaţia comicsurilor traduse în româneşte, însă nu-mi explic inapetenţa cititorului român la aşa ceva. şi-mi pare rău, eram un fan, am câştigat chiar un concurs BD la revista cutezătorii când eram mic.

o posibilă explicaţie ar fi lipsa culturii plastice în şcoală. nu ştiu să se facă istoria artei obligatoriu, probabil ca să nu sară vreun ong să condamne un aşa afront la libertatea copilului. iar din cercul meu de cunoştinţe, cunosc doar o singură persoană care-şi duce copilul să vadă tablouri la muzeu - iar când o face, îl lasă pe săracul copil să se uite tâmp, nefiind cineva să-i explice. (nu mai spun de pânda supraveghetorilor needucaţi asupra infractorilor care fac ilegal poze cu telefonul - dar asta e o altă discuţie).

în fine, la români - şi-aici daţi-mi voie să generalizez -, cultura BD se cultivă doar printre cunoscători, e o nişă redusă, împătimiţilor le rămân publicaţiile din străinătate, mulţi desenatori români publică acolo, unii chiar emigrează (sandu florea, de exemplu; auzisem ceva şi de sorin anghel..., ştiu doi tineri prin berlin). păcat! să mai povestesc de grafica computerizată? e prea science-fiction!

noi, ce să facem? admirăm voroneţul.

ceva schimbări:

pentru că, după aproape trei ani de blogărit, a venit vremea să-mi şterg caşul de la gură, m-am gândit la câteva schimbări.
voi începe niscaiva interviuri cu scriitori, voi schimba puţin stilul impresiilor despre cărţi, voi invita un ghost-writer ce deja a-nceput a scrie.
şi poate îmi voi lua până la urmă şi domeniu, poate şi un laptop pentru acasă...

domnişoara proust

un text

o vreme, o-ntâlneam în fiecare dimineaţă. când ieşeam din scara blocului g3, coboram treptele late cu dale desprinse, treceam de gardul verde şi, în loc să mă uit regulamentar la maşini, traversam căutându-i silueta. nu m-a călcat nici o maşină, ceea ce înseamnă că trebuia pur şi simplu s-o văd de fiecare dată. era acolo, parcă aşteptându-mă pe mine. mă bucuram, dar căutam să nu se vadă, îmi încetineam mersul, deşi inima-şi repezea bătutul, m-apropiam, uneori mai tare, alteori nu, dar era evident că ne pândeam reciproc, fiecare observa că e observat. am aflat mai târziu unde coboară, până să intrăm în vorbă mă preocupa doar să urc în acelaşi troleibuz cu ea, dar pe altă uşă, apoi să mă lupt să răzbat prin grămada de bătrâni, unii cu paporniţe pe roţi, alţii cu mirosuri grele pe haine şi să găsesc victorios un loc aproape, şi doar când era prea aglomerat urcam pe aceeaşi uşă pe care urca şi ea, uneori o atingeam ca din greşeală de paralizam tot, aşa timid şi prost eram.

aş fi numărat dimineţile-acelea, dar mai bine nu, căci iată, am acum memoria, singura care nu-nşeală, ştiind totdeauna ce face, cred c-a durat o vară, a doua de când mă mutasem în bucureşti titan, pe strada unu lucreţiu pătrăşcanu, şi eu nu cutezasem nimic. până-ntr-una din zile, când de dimineaţă plouase şi geamurile erau vărgate de mizerie, mi-a-nfipt faţa plictisită de băi, da' pămpălău flauşat mai eşti, să nu schiţezi tu nimica de-atâtea ori, un cât e ceasu', colo, şi mă simţeam singurul bărbat fără coaie din universul ăsta în continuă expansiune, şi chiar atunci mi-am dorit să n-o mai găsesc de-a doua zi niciodată în staţie, aşa aş fi intrat în panică deznădejde disperare orice, doar neputinţa aceea de a-i adresa un cuvânt nu.

- nesimţiţi şoferii ăştia, stau toţi la vorbă la cap de linie apoi vin unu' după altu', aşa mi-a zis, iar eu am fost bucuros de acord, înainte de a-mi da seama că cel cu coaie fusese ea, nu pămpălăul flauşat de mine, şi nu i-am zis decât
- da, aşa e, şi mi-am scos pieptul înainte, ca un pierre curie când i se vorbea de geniala-i nevastă, o, de câte ori n-am făcut mişto dup-aceea, când vorbeam nopţile, în parcarea blocului ei, eu lipit cu spatele de roata unei dacii, cu mâinile adunând genunchii, ea şezând pe bordură, sorbind franţuzeşte ţigara, ea trecând apoi la lucrurile cu-adevărat importante.