cinema recent

marţi, după crăciun

imdb

filmul se bucură de multă acoperire media, ceea ce te duce de la început spre aşteptări mari. în parte, confirmate. 

subiectul e anunţat deja peste tot, e ceva comun, un soţ îşi lasă nevasta cu copil pentru amanta mai tânără. nu mare lucru, dialogurile sunt luate parcă mergând cu microfonul pe stradă sau prin case, ca odinioară stendhal cu oglinda. personajele sunt credibile, scenele la fel, cu tot cu urâtul vieţii. 

dar ce mi-a plăcut mie au fost două scene: cea din dormitorul constănţean al amantei, când cei doi se privesc în ochi spunând platitudini, degeaba privirile spunând totul; evident, scena culminantă, ce începe cu sunt îndrăgotit, nevasta se bucură, o cunoşti şi tu, nevasta are cerul căzut pe ea etc. surpriza, miştoul, plânsul, istericalele, gonirea. două scene antologice, ce vor rămâne pentru film, după mine, ca dialogul celor trei în hotel din 432. dar cam atât...  ba nu, un bravo mirelei oprişor!

două scene obişnuite din vieţi obişnuite, dar bine redate cinematografic astfel încât  pe mine m-au emoţionat. (a, scenografia filmului e excelentă, felicitări lui sorin dima.)

ps. aseară, la noul cinematograf al regizorului român, în curte, parcă tot tineretul bucureştean se adunase tocmai acolo, la mocăngeală să vadă mediatizatul marţi, după crăciun, inclusiv piţipoance şi cocălari care fluierau la scenele de început cu goliciuni, fără sonor, mulţumim organizatorilor. plus ţigări, sticle de bere printre trandafiri, dialoguri tip asta e aia din filmul ăla. în comparaţie cu realitatea, filmul era de o normalitate surprinzătoare.

pps. aştept cronica subiectivă a lui cinesseur.

my other side

am scris un articol profesional în revista cariere (în caz de vă interesează):

cat de vinovat e un CEO pentru falimentul companiei?

asa cum, metaforic vorbind, o corabie se scufunda din cauza comandantului chiar daca e o furtuna puternica, asa se intampla si in cazul unei companii din cauza CEO-ului. De ce? Pentru ca nu a reusit sa dezvolte o companie competitiva, care sa fie capabila sa supravietuiasca pe timp de criza. Multi dintre CEO au facut multe greseli in zona de ignorare a costurilor. De asemenea, in putine companii CEO-ul are o analiza pertinenta a diverselor scenarii legate de piata, clienti si concurenta.
urmarea aici.

o lansare cu iubiri

marţi, 21, ora 7

v.n., l

this then is my story. i have reread it. it has bits of marrow sticking to it, and blood, and beautiful bright-green flies.

n-am aplaudat

marea neagră
imdb

deşi merită aplauze actriţa principală, ilaria occhini, ca şi româncuţa noastră, dorothea petre, măcar pentru inocenţa jocului. 

regizorul italian federico bondi, însă, a ratat filmul. poate le-o fi emoţionat pe bătrânele italiencele îngrijite de menajere despre care au aflat prin film că uau! e şi ele oameni. însă scenele lungite cu înţelesuri ermetice m-au tot făcut s-aştept măcar punctul culminant. care n-a venit, nici până la finalul filmului - pe care mi l-a lămurit producătoarea filmului, ada solomon, după proiecţie.

n-am înţeles prin ce a vrut să mă emoţioneze federico bondi, decât prin clişeul că toţi oamenii au sentimente.

mulţumesc organizatorilor, pentru cea de-a doua proiecţie destinată blogărilor.

râs lol

în autocarul spre constanţa, fata de lângă mine citeşte Tango. la un moment dat, izbucneşte în nişte icnete. mă uit la ea îngrijorat. o buşise de fapt râsul, la un articol. dar pufneşte, încercând să-şi reprime hohotele. probabil se gândeşte că râsul ei va deranja pe ceilalţi dimprejurul ei. sau că ar fi socotită ridicolă. la câteva minute, din rândurile din faţă, un copil dă drumul hohotelor cristaline.

când râd, eu hohotesc spectaculos, îmi dau drumul. de unde până unde ideea că râsul te etichetează altfel decât ca pe un om cu simţul umorului? râzi când găseşti ceva de râs, cu-atât mai bine dacă e ce ţi-aduci aminte - mi s-a-ntâmplat deseori. 

râzi, fetiţă, să te saturi, râsul ţi-e minunat, ne va înveseli pe toţi, vom părăsi morga gândurilor ce ne trec atunci prin cap, ne vei aduce seninul pe feţe, vom redeveni oameni adevăraţi, minte cine spune că Isus sau Buddha sau Muhammad nu au râs, măcar când se jucau cu copiii pe genunchi, lumea nu-i pân-la urmă o comedie? divină sau umană, râsul ne face fraţi - nu vi s-a-ntâmplat să râdeţi alături de vreo persoană necunoscută cu care, dacă vă-ntâlniţi privirile înrâsetate, vă simţiţi deodată fraţi - o alianţă emoţională omenească, supraomenească (laughter is not at all a bad beginning for a friendship, and it is far the best anding for one, oscar wilde), oare comedianţii n-ar trebui proclamaţi sfinţi?

râsul se termină şi va trebui să redevenim străini.
va trebui?