a k

să învăţăm de la fizicieni

o altă carte a unui laureat cu nobel pentru fizică, de astă dată francez, alfred kastler. cartea mi se pare o destul de bună introducere în istoria descoperirii particulelor elementare. spun destul de bună şi nu foarte bună întrucât e parazitată de formule matematice opace cititorului nefamiliarizat cu ele, deşi la liceu (în 1990 - 1994), am parcurs cu grijă unele dintre aceste formule.

am rămas cu câteva idei fundamentale pentru o înţelegere ştiinţifică a lucrurilor, nicidecum una umanist-grobiană, mult întâlnită din păcate, şi în mediul academic.

1. materia, la scară atomică, se comportă corpuscular-ondulatoriu (onduscular), de neânţeles pentru organele noastre de simţ şi pentru limbajul nostru. (p.116)
2. este imposibil pentru omul care observă să cunoască desfăşurarea "realităţii obiective". (p.143) 
3. fiecare intervenţie a observatorului modifică desfăşurarea realităţii. (p.142)
4. principiul conservării energiei - este imposibil să se creeze energie. nu se poate decât schimba forma sa. (p.142)
5. nu există în natură vreun principiu al finalităţii sau al cauzalităţii, acestea sunt concepte metafizice create de mintea umană şi suprapuse naturii înconjurătoare. în microfozică, legea cauzalităţii este înlocuită de cea probabilistică. (p.240)

nu spun mai multe, ca să nu înnebunim cu toţii, lucrurile sunt mai complexe decât credem noi.

alfred kastler, această stranie materie (cette étrange matière), editura politică, bucureşti, 1982, traducere de ligia ionescu, 252 de pagini broşate

coperta de valentina boroş

critica literară a murit

marius chivu, jurnalist, traducător şi editor, printre puţinii intelectuali tineri inactivi în online, dar destul de prezent în "mainstream", într-un articol, vorbeşte de moartea blogărului literar:

ei bine, 2011 a consemnat şi moartea bloggerului literar – şi ca individualitate, şi ca forţă de expunere! deja nu prea se mai vorbeşte în mainstream despre bloggosfera literară, redusă propriului circuit (ca şi criticii, bloggeri se citesc mai mult între ei), mult prea convenţională (n-au lansat dezbateri, teme, mode care să iasă din propriul mediu), extinsă dar devenită un fapt banal şi lipsită, după abandonul teroristei, de vedete care să creeze emulaţie şi/sau polemici, iar criticii literari nu se simt nici ei prea bine, rămaşi fără suplimente/reviste unde să scrie. în acest moment, criticii literari care scriem constant despre cărţi în publicaţii vizibile putem fi număraţi pe degetele unei singure mîini. o situaţie fără precedent în presa românească a ultimului secol! (marius chivu, bilanţ literar 2011, în dilema veche, nr.411)

în completare, cristina nemerovschi, absoventă de filozofie, scriitor şi editor, într-un articol foarte interesant, vorbeşte de moartea criticii literare din mainstream.

atâta timp cât nu poate impune valori reale, incontestabile, nume de autori ce vor confirma în viitor, critica îşi ratează cu brio menirea. Or, evident, nu critica aduce în prim plan în prezent un autor talentat, ci mai degrabă el este propulsat în mintea şi bibliotecile cititorului printr-un sistem mai complicat, ce reuneşte promovarea făcută de editura care l-a publicat, autopromovarea, recomandările celor care au citit, articole pe bloguri, în reviste ne-exclusiv literare şi multe altele. Cititorul de astăzi, în special cel tânăr şi dezinhibat, obișnuit să-și stabilească propriile criterii estetice, nu-i mai acordă aproape deloc credit criticului. Ba, de cele mai multe ori, elucubraţiile criticului şi limbajul preţios şi prăfuit al acestuia i se par chestiuni de tot râsul, menite mai degrabă să discrediteze o carte bună, decât s-o susţină. (irina cristina nemerovschi (morgothya), eşecul criticii literare româneşti actuale, în egofobia, #33)

aceasta după ce autoarea enumeră câteva dintre lucurile care lipsesc criticului literar actual - verticalitate, inteligenţă, cunoştinţe extra-literare (filozofie, sociologie), şi ajunge la 3 probleme ale "criticii" care-a mai rămas: i) inadecvarea la literatura contemporană, ii) simpatiile personale şi iii) pretenţia de infailibilitate a verdictului.

ce rezultă din cele 2 articole?

1) faptul că nu se mai poate vorbi despre critica literară de tip vechi, "mainstream" (gen călinescu / manolescu), ci doar de câţiva critici "număraţi pe degetele unei singure mîini" care mai ajung la public, nemaiîndeplindu-şi, astfel, menirea de "a ajuta la receptarea literaturii de către public, la separarea valorilor de non-valori".

2) faptul că, în condiţiile în care "nu critica aduce în prim plan în prezent un autor talentat", ci alte mijloace, printre care şi articolele pe bloguri, de la aceştia din urmă se aşteaptă "dezbateri, teme şi mode care să iasă în mainstream", cu alte cuvinte dinamism şi vizibilitate.

nu ştiu dacă cei împătimiţi de literatură şi care scriu despre aceasta - fie pe blogurile lor, fie pe ale altora - pot contribui la separarea valorilor de non-valori. cert este că ei nu au murit şi vreau să cred că nu vor muri niciodată. (dacă democratizarea "verdictelor" duce la calitate / valoare sau dacă relativizarea discursului este până la urmă un lucru bun este o altă discuţie).

ceea ce ştiu însă este că acum cititorii - cel puţin cei tineri şi dezinhibaţi - au unde găsi, dacă sunt interesaţi, un loc unde îşi pot stabili, prin dialog, şi nu de-a gata, din partea unor "critici" opaci şi sastisiţi, propriile criterii estetice.

câştigător concurs

cel mai rapid şi corect răspuns - supastaru - felicitări!
te rog să-mi trimiţi adresa şi numele pe care să fie trimisă cartea - istanbul de orhan pamuk la dragosbutuzea@yahoo.com. ori poate fi înmânată personal, la un ceai.

lo-lee-ta

nabokov despre hemingway

as to hemingway, I read him for the first time in the early ‘forties, something about bells, balls and bulls, and loathed it. (1972)

cât despre hemingway, l-am citit pentru prima oară la începutul anilor patruzeci, ceva cu clopote, boaşe şi tauri, şi m-a scârbit.