Un maestru din Germania faţă cu reacţiunea

Am terminat de curând de citit romanul lui Martin Walser Moartea unui critic, apărută la noi prin 2004, la editura All, într-o traducere foarte bună a lui Victor Scoradeţ. Ei bine, aflasem dinainte de-a o citi că, la data apariţiei - 2002 - a starnit mare scandal.

De ce?

Nicidecum din cauză că, în spatele personajului negativ pe care autorul îl parodiază până aproape de desfiinţare, Andre Ehrl-Konig, scriitorul "îl ascunde" pe faimosul critic literar Marcel Reich-Ranicki. Nu. Scandalul a pornit de la ştirea că vestitul Reich-Ranicki - şi personajul la fel, bineînţeles - este evreu. Ooo! Să vezi spume! Cârcotaşii, ma gandesc, poate favorabili lui Ranicki (teoria conspiratiei), deja întrezăreau un nou Holocaust! E-adevarat, cică o altă versiune, în format electronic, dinaintea celei din versiunea tipărită, ar fi conţinut mult mai multe antisemitisme. Dar de aici până la a judeca o operă - literară în acest caz - în baza unui unic criteriu, şi anume atitudinea autorului faţă de un personaj care este, întâmplător, evreu, mi se pare un semn al unei mari prostii. Cu alte cuvinte, în concepţia acestor sefi de opinie, dacă ai de gând sa critici un om de origine evreiască, eşti antisemit.

Nu mai spun că Martin Walser a fost în tinereţile lui membru al Partidului Nazist, la fel cum şi Grass, câştigător de Nobel, şi-a petrecut adolescenţa în trupele SS (*). Atunci se explică, dom'le. Nişte nazişti (naţionalişti-adică), nu se potolesc nici acum, au ei ce au cu evreii.

Iată cum valorile sunt în continuare inversate. Cu câteva propoziţii anulezi o operă. Alaturi unei carti, scrise in ani de zile, cuvântul Holocaust. Iata cum viaţa autorului anulează o operă. Fireşte, poţi oricând anula o operă... Fără criterii, ci numai prin prejudecăţi, resentimente şi perversităţi de gândire tâmpite. Când oare mintea omului va veni la cap?...

Oricum romanul lui Martin Walser e SENZAŢIONAL. Lectură obligatorie!

Despre carnea si oasele celebritatilor literare sau The way of all flesh

As vrea sa scriu putin despre cateva dintre celebritatile literare pe care le-am intalnit prin Bucuresti.

1. Nora Iuga - intr-un troleibuz, sambata, sedea pe scaun si citea ultima sa carte de poezie in limba germana. M-am postat alaturi (in picioare) si, cu player-ul in ureche, i-am aruncat cateva ocheade, gandindu-ma brusc la Sexagenara si tanarul. Am admirat-o cat era de cocheta si ce mult contrasta cu ceilalti calatori. La Universitate s-a ridicat sa coboare dar la o frana, s-a dezechilibrat. Am sprijinit-o si drept multumire, mi-a zambit. M-am tot gandit ce sa spun, macar s-o felicit pentru ceea ce a facut, dar nu i-am zis nimic. Si a coborat.

2. Stefan Agopian - intr-un autobuz (104) sedea pe scaun. L-am privit insistent, el de asemenea, dandu-si seama ca mi-am dat seama cine e. Dar a coborat, iar eu n-am actionat nicicum.

3.Cezar-Paul Badescu - la Bookfest, se plimba singur - ca si mine, de altfel - printre standuri, cu o geanta pe umar. Poate nu-l recunoscusera multi. Nu m-am apropiat, desi as fi putut, macar sa-l felicit personal pentru Luminita... care mi-a placut atat.

4. Sorin Alexandrescu - La o cofetarie frantuzeasca pe Ion Campineanu, insotea 2 frantuji, pe care i-a lasat acolo si-a plecat. Semana izbitor cu Eliade, si ma gandeam sa ma ridic de la masa - eram tot singur - si sa-i strang mana, pentru Paradoxul roman, si cartea despre Eliade si Portugalia. Sau macar ca era singurul urmas (?) al marelui savant pe care-l admir atat.

Dar din toate acestea n-am facut nimic, ci mi-am vazut de treaba. M-am bucurat insa in sinea mea de toate aceste intalniri. Poate mi-a fost oarecum teama de reactia lor poate neasteptata, asa ca le-am pastrat tuturor un netulburat sentiment al intimitatii...

Fara prea mare legatura cu cele de mai sus si fara a fi malitios, mi-am amintit acum un articol de-al lui Eliade in care povestea despre timpul privat al geniilor - era vorba despre Iorga -, despre care noi credem ca e folosit exclusiv creatiei lucrurilor acelea minunate, dar care, dezamagitor pentru noi, e cheltuit de foarte multe ori in preocupari si gesturi dintre cele mai obisnuite, meschine... Uitam ca sunt la fel ca noi, din carne si sange. Din care izvorasc insa atatea minunatii.

M. Cartarescu sau Mister Butterfly

Prima asemanare care mi-a venit in minte cand am inceput Orbitorul a fost aceea cu, ce compliment poate fi mai mare?, In cautarea timpului pierdut. "Am vrut sa scriu un roman din fragmente poetice" spune Proust, iar Orbitor chiar asta este - cu amendamentul obsesiei postmoderne pentru framgment, fractura. Asadar, alcatuit din fragmente poetice, romanul se deschide cu imaginea obsesiva cu Mircea (Mircea nu e Cartarescu cum Marcel nu e Proust) stand pe lada de la studio cu picioarele pe calorifer, absorbind prin fereastra lumea. Un Bucuresti existent intr-o irealitate pipaita cu simturi (si nu numai), dar nu fiziologiceste, ci esteticeste, astfel incat insusi fiziologicul, odata descris prin cuvinte, devine estetic. Lumea-i vazuta prin oglinda, conform motto-ului, prin lupa, pana la diformizare, grotesc, gotic, de science-fiction cosmaresc (ap. Ihab Hassan).

Nu are sens sa descriu structura romanului - 3 volume a 3 parti, titlul in 3 silabe, ci ca are forma unui fluture. La fel ca V-ul lui Pynchon, scriitorul fetis al postmodernilor, unde pe tot parcursul apare obsesiv femeia woman, Venus, vagin etc., la Cartaresscu apare fluturele. Dar ceea ce la Pynchon e realitate si simbol, la Cartarescu e fantastic, oniric. Mi-am pus la un moment dat intrebarea ce cauta fluturii acestia in roman, cand ti-e lumea mai draga, care-i scopul aparitiei lor in roman, ce inteles ar avea, ce mister ascuns, ce simbol ar ascunde. Nu-mi dadeam seama natura lor foarte comuna, "slaba" (Vattimo), pur estetica. Fluturele, fie ca sade ascuns urias sub ghiata, mana pentru neamuri bajenite, fie ca coboara dintr-un lift suspendat in timp, este real, intr-o lume posibila, aceea sin creierul autorului, din manuscris si din carte, pana in mintile noastre, ale ttutror celor care citesc.

"Metafizica" lui Mircea Cartarescu, atat cat se poate spune despre metafizica la postmoderni, este una estetic-onirica. imi vine in minte fragmentul mantuirii, din volumul 2 parca, mantuirea ca ejaculare de fluturi, alergand toti catre sfera dragostei, din care numai un singur fluture ajunge din fiecare lume posibila.

PS. In plus, iata o introducere la Orbitor.

Dictatura pervertirii sau la revolucion uber alles sau Lolita sau scandal livresc 2

DEX: Pervertire - actiunea de a face să se schimbe în rău (din punct de vedere moral), a (se) deprava, a (se) strica.

Ma gandeam in timpul lecturii Lolitei lui Nabokov ce anume e rau cu eroul, daca nu cumva autorul face apologia pedofiliei, in numele unei deschideri intelectuale. Dar pana la urma mi-am dat seama ca ma inselam. Inca de la inceputul romanului, se precizeaza - pedofilul Humbert Humbert nu e normal, obsesia lui e una bolnava, pentru faptele lui el isi primeste pedeapsa. Nabokov se foloseste de aceasta obsesie anormala doar pentru a construi romanul, fara insa a legitima in vreun fel orientarea eroului.

De-aici pornind, marturisesc ca de la o vreme mi-au cazut in mana cateva carti ale unor intelectuali cu staif care denunta o contagioasa pervertire la nivelul inalt al culturii occidentale ce se desfasoara de la un timp fie la catedrele universitatilor, fie in massmedia sau in viata politica. (Este vorba despre Harold Bloom, al carui Canon occidental il citesc acum, despre celalalt Bloom (Allan) in Criza spiritului american , despre Richard Rorty in Adevar si progres, despre ai nostri Patapievici - Omul recent - si Traian Ungureanu - Razboiul timpurilor.)

Ei bine, toti acestia denunta o stare de fapt ce bantuie culturala secolului 21, anume abandonarea furioasa si resentimentara a unor repere ce tin de traditia occidentala, si imbratisarea devalmasa a ideologiilor, multiculturalismelor, feminismelor, rasismelor, corectitudinii politice - toate ismele care, pornite benign, se transforma in ceva pervers, inghitind ceea ce, incet-incet, cu sacrificii si "batalii", s-a format de-a lungul istoriei noastre europene, acea mentalitate de tip occidental, pe care s-au grevat capitalismul, democratia si toate "cuceririle" omului modern. Iata, spun acesti autori, ca anormalul incepe sa devina norma, calcarea legii sa se legifereze, uratul sa devina frumos etc.

C si concluzie, in ochii acestor resentimentari, tot ceea ce a creat pana acum omul alb european e rau - crestinismul, literatura, muzica, democratia. Si de ce? Pentru ca toate acestea au dus - prin firea lucrurilor - la un moment dat si la abuzuri, iar, in numele acestor abuzuri ce trebuie infierate, ele sunt cu necesitate rele.

Bune raman culturile mici, "asuprite", ale statelor africane de exemplu, religiile bosimane, dansurile birmaneze, muzica gospel, familia homosexuala.

Si in aceste conditii, daca esti alb, crestin, european si iti place Balzac si Bach, e bine sa te rusinezi, sa te ascunzi si sa lasi locul altora, care nu sunt ca tine. Taci si accepta.

Sa tac?...

Cartarescu reloaded

Ok, a aparut, in sfarsit si Aripa dreapta. Este de sarbatorit. Una dintre putinele noastre trilogii de calitate, poate a celui mai bun scriitor roman. CEVA TERMINAT, care pentru noi, romanii care incepem dar nu terminam, inseamna foarte, foarte mult. O carte unica pentru literatura romana, poate cartile regretatului Gh. Craciun ar concura-o. 

Dar vad pe site-ul Librariilor Humanitas ca e deja epuizata, un impatimit al lecturii e frenetic cand o achizitioneaza, ce mai, e un fenomen. Urmeaza, evident, mai multe editii, asemeni volumelor precedente. Ok, se citeste literatura romana, e MINUNAT! 

Dar, ceva imi spune ca trebuie sa vina si un "dar", ma tem de un lucru. Ca totul se va transforma in bonton, moda, eveniment. Multi vor citi Cartarescu pentru ca toata lumea o citeste. Si acestora multi le va placea, desigur. Dar cati vor intelege, sau mai bine spus - ce vor intelege? Vor lua celelalte 2 parti si le vor reciti, vor reciti si pe acest al treilea? Vor scoate citate, le vor rumega, le vor dicuta? Sau vor citi si atat - spre gloria capitalista a incasarilor editoriale? Ceea ce ma pune pe ganduri nu este Cartarescu, ale carui opere sunt adevarate opere demne de orice scriitor universal - Marquez, Doctorow, Pynchon s.a., ci cititorul roman care, in loc sa se educe, citeste pentru ca se citeste - altfel spus, Daca toata lumea citeste Aripa dreapta, eu, ca intelectual, sa n-o citesc? Sau macar s-o cumpar... Asa ca misiunea scriitorului, de a fi citit, simtit si judecat esueaza total.

Jose Saramago, un scriitor nobel - 1

Lucia.t, intr-un articol de-al ei, mi-a amintit de Jose Saramago.
A fost o revelatie atunci cand am citit prima carte. Cred c-a fost Memorialul manastirii. E o carte nu doar despre Blimunda si iubitul ei Baltasar, ci de ambitiile omului de a cladi ceva in cinstea lui. A fost mai apoi scandaloasa Evanghelia dupa Isus Cristos, care, prin ochii unui ateu, intelegem intr-o varianta originala povestea lui Isus, care nu exclude, cum ne-am obisnuit dragostea. Nu numai iubirea, dar si dragostea - dintre Isus si Maria Magdalena. Apoi despre Dumnezeu care vrea puterea absoluta printre toti zeii, si-aceasta nu doar prin Isus, ci prin sutele de martiri pe care Saramago ii insira pe vreo 2 pagini... Apoi despre vina lui Iosif care a sacrificat pruncii omorati de Irod ca sa-si salveze unicul fiu,vina care l-a urmarit pana la moarte. Despre copilaria lui Isus in compania diavolului...